Cu cât trece mai mult timp de la momentul zero (decembrie 1989). cu atât mai mult ne miră, scandalizează, dezgustă certurile, şicanele, săpăturile şi toate celelalte îndeletniciri de mare angajament ale şi mai marilor reprezentanţi de frunte ai politicii dâmboviţene.
Că este vorba despre împrăştierea unui zvon absolut degradant despre un adversar politic, sau că vorbim de jignirea, în faţă, a celui cu care ar trebui să îşi măsoare forţele politice, astfel de întreceri nu pot fi încadrate nici măcar în seria concursurilor de cartier, gen „cel mai tare din parcare”.
Problema este că pe măsură ce trece vremea şi noi, cu toţii, ca societate, ar trebui să ne maturizăm, parcă dăm în mintea copiilor tot mai mult. Pentru un turist care vizitează acum România, spectacolul este absolut distractiv, cu atât mai mult cu cât este şi inclus în „preţul biletului”. Vrei să urmăreşti politica românească? Nicio problemă: crezi că pleci într-o excursie, pe căile doctrinare ale partidelor şi, deodată, te trezeşti în mijlocul unor spectacole jenante, în care manechine scumpe prezintă candidaţi ieftini, aruncaţi în lupta prezindenţială după ce au fost scoşi, ca nişte iepuraşi ce sunt, din jobenul întâiului pălărier al ţării.
Crezi că urmăreşti vreo demonstraţie pe viu a aplicării justiţiei în România? Nimic mai greşit; după arestări în prag de noapte eşti martor la eliberări la fel de fantastice, iar toate restricţiile impuse iniţial se pierd ca fumul în aer…
Vrei să pui faţă în faţă doi contracandidaţi, ori doi reprezentanţi a două formaţiuni politice adverse? Este în regulă; din păcate însă, disputa de idei nu va dura mai mult de cinci minute – cu tot cu tăceri semnificative – după care circul românesc va fi la el acasă.
Toate se amestecă, toate sunt diluate în marele parfum românesc al nepăsării naţionale. Ne aflăm într-un moment în care românii ar trebui – măcar aşa, conjunctural – să îşi amintească faptul că sunt cetăţeni europeni. Chit că nu avem piste de biciclete, chit că nu avem tomberoane separate pentru plastic şi hârtie, chit că nu primim salarii comparabile cu ceilalţi europeni, din Vest, suntem, până la urmă, membri UE.
Şi în aceste zile ar trebui să ne interesăm, măcar aşa, de obraz, care sunt europarlamentarii noştri, ce au făcut ei până acum, pentru că, ştiţi una bună?, pe 7 iunie vom vota.
Sondajele – fie profesioniste, fie cele făcute de amatori – arată că românilor puţin le pasă de alegerile europarlamentare. Că nu au fost nici la primele alegeri şi că nu vor merge nici acum. Pentru că nu înţeleg ce câştig ar avea de pe urma unui astfel de exerciţiu, în condiţiile în care spectacolul este zero.
Într-adevăr, în general conduita europarlamentarilor este diferită de cea a politicienilor din România; iar lipsa spectacolului – ieftin, doar spectacol să fie! – face ca prima duminică din iunie să fie lipsită de importanţă. Pe când alegerile prezidenţiale, ehe!, aici este o cu totul altă poveste. Care deja a şi început…
