Scheletul din dulap

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Motivul este vechi şi arhicunoscut. Secrete murdare, pete ascunse…  Inclusiv editorialul acesta a mai fost scris.

Să tot faci teoria chibritului privind partea nevăzută a lucrurilor, cea ruşinoasă, vinovată, apăsătoare, periculoasă, devine în zilele noastre un soi de obsesie naţională. Avem cu toţii câte un schelet în dulapul personal. Comunismul stă înfipt bine în conştiinţa noastră, iar mediocritatea şi prostia ne-au vizitat prea des în ultimele două decenii ca să mai facem cum trebuie deosebirea dintre alb şi negru, bine şi rău.

Sufocaţi de vulgaritate şi neamprostie, ne raportăm acum la sex şi scandaluri ca la o apă a tinereţii veşnice. Apetitul pentru dedesubturile economico-frauduloase ale vipurilor noastre contemporane a scăzut pe măsură ce banul ne-a luat minţile şi a înlocuit cam orice urmă de morală. Aşa că nu ne-a mai rămas decât adevărul gol-goluţ al frustrărilor suburbane, care curg în valuri pe toate canalele media, ne inundă cu pretinsa lor importanţă, ne sufocă prin analize docte ale unor prostii cu ştaif. Istoria politicienilor prinşi cu mâţa în sac, sau numai bănuiţi a avea un schelet în dulapul devenirii personale e plină de nume mari. Pe unele deja le-am uitat, altele ne reamintesc singure ce vrăji au mai făcut pentru a intra în rând cu lumea explozivă a suburbanului, pe care o frecventează sau doar o imită.

Mă tot gândesc de două zile la un exemplu de politician cinstit şi curat, pe care să-l scot din oala cu lături a politicii româneşti şi să-l dau drept exemplu al unei speranţe pe care nu o mai am. Departe sau aproape, nu văd însă decât personaje mititele dintr-o telenovelă continuă. Care cu afaceri veroase, care cu limbaj de mahala, care cu pete pe dosarul vieţii sexuale şi aşa mai departe.

Ştiu atât de multe murdării controlabile sau doar bănuite, aflu zilnic atâtea prostii pe post de ştiri importante, încât am ajuns să mă uit cu teamă când trec strada la fiecare om de pe zebră. N-o fi cumva un infractor deghizat, un pedofil în devenire, un profitor de pile şi relaţii, un membru de partid în aşteptarea postului dorit?

Lumea noastră se îngustează terifiant în jurul unor spectacole de duzină, cu iz de prostituţie naţională. Dacă numărul mare al celor care îşi poartă zilnic scheletul din dulap după ei, ca pe un trofeu, nu ne-ar umple orizontul, poate că am găsi timp să vedem că există şi o Românie a oamenilor normali, fără camere web în apartamente, fără bani furaţi în conturi personale, care nu circulă cu  limuzine de stat, nu au amante costisitoare şi n-au pierdut vapoare. Oameni care nu sunt membri de partid, nu aşteaptă căderea guvernului ca să se apuce de muncă, nu se văd şefi înainte de a fi subalterni, nu se închină doar când au camerele de luat vederi aţintite către ei, nu ştiu unde e Bruxelles-ul şi fac pe jos, alături de copiii lor drumul de acasă până la şcoală.

Evident, ei nu sunt cunoscuţi, nu apar în emisiunile televizate, n-au siguranţa locului de muncă şi nici nu se mută din Pantelimon sau Ţiglina la Cannes. Dar lunea, sau marţea, sau în altă zi când păcătoasele astea de ziare dau cărţi la preţ redus, oamenii ăştia mulţi şi neobservaţi de analişti şi de vedetele din toate domeniile, fac coadă la chioşcuri.

O fi şi prin dulapul lor vreun schelet murdar, deşirat, urât mirositor, dar nu-l vor scoate niciodată la vedere, nu-l vor expune pe prima pagină. Dintr-un motiv simplu şi la mintea cocoşului. Ei mai ştiu, încă, ce înseamnă ruşinea.

Când aţi văzut ultima oară, la televizor, pe cineva roşind, în România?

Citit 918 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.