Protestul profesorilor mi-a redeschis o rană. E vorba despre modul în care ne-am obişnuit noi să judecăm lucrurile doar după aparenţă. Fără să le vedem conţinutul.
Iar când l-am mai auzit şi pe preşedinte cum judecă întregul învăţământ după cât de agramaţi sunt unii tineri în ziua de astăzi, mi s-a părut că nedreptatea e mult prea mare. Când odrasla are probleme cu gramatică şi rezultatele tale şcolare te-au făcut să le spui elevilor că nu te-ai omorât cu învăţatul, nu ai dreptul moral să te pronunţi.
Pe de altă parte, când ocupi funcţii de conducere de aproape două decenii şi n-ai observat cum a fost bulibăşit - de legi strâmbe şi reforme anapoda, de subfinanţare şi impostură - învăţământul românesc, înseamnă că trebuie să te laşi de meserie.
Şi nici măcar celebrul pachet legislativ al preşedinţiei nu mă mai poate convinge de contrariul. De ce? Pentru că e vorba tot despre nişte legi, altele decât cele făcute şi cântate ani la rând, şi nu-mi garantează nimeni că se vor aplica vreodată.
Pentru că nu cadrele didactice, câte sunt şi cum sunt în acest sistem săpat de toţi politicienii de la rădăcină, duc România la vale de două decenii. Ci perpetuarea obiceiului de a nu respecta legile. Care de la politică şi interesele ei ni se trage.
E o practică de a da şi apoi a retrage legile, de a veni cu ordonanţe „reparative” sau hotărâri conjuncturale, de parcă întregul sistem legislativ ar fi un elastic ce trebuie să se întindă pentru toţi. Aici e criza pe care o tot păstorim de douăzeci de ani.
Există o vorbă pe care am uitat-o cu desăvârşire: unde e lege nu e tocmeală. Bună sau proastă, legea are caracter de obligativitate. Dincolo de discuţiile privind învăţământul, de ofuscările unora sau altora, de rezultatele mai bune sau mai rele, o lege nu s-a aplicat în România.
Şi nu este prima dată când acest adevăr a trecut precum gâsca prin apă pe la urechile locuitorilor plaiului mioritic. Au păţit-o şi pensionarii. Însă, mi se pare că deja ne obişnuim cu o anomalie imposibil de conceput într-un stat de drept.
Pe mine, cetăţean obişnuit, care trăiesc după norme şi reguli legiferate să-mi ordoneze şi să-mi faciliteze relaţia cu lumea înconjurătoare, scuzele unui preşedinte care a promulgat o lege ce nu s-a aplicat (nici nu mă mai interesează de ce) nu mă încălzesc cu nimic. Dacă eu mâine trec strada prin mijlocul spaţiului verde, cum am văzut că fac mulţi concitadini, şi cineva vrea să mă amendeze conform legii, voi avea în acel moment toate drepturile să mă plâng că sunt discriminat. De ce mie să mi se aplice legea şi profesorilor nu? De ce aş fi eu obligată să respect ceva într-o ţară în care legile sunt date pentru uz electoral şi imagine, fără nici un fel de intenţie de a deveni literă obligatorie pentru cei care trebuie să le pună în aplicare?
Respectarea legilor, a oricăror legi, are un impact extrem de serios asupra siguranţei personale a fiecăruia dintre noi. Nu este suficient să apară Monitorul Oficial tipărit în sute de pagini, să aliniem în scris legislaţia noastră la cea europeană, să avem coduri cât mai repede. Important ar fi ca aceste reguli să fie aplicate eficient, să-mi dea mie, cetăţean de rând, încredere în puterea sistemului de a se autoreglementa legislativ şi administrativ, în beneficiul meu.
Dezbătând la nesfârşit cauze şi motivaţii conjuncturale, legate de profesori, pensionari, grefieri etc., analizând realizările şi nerealizările unui sistem, pierdem din vedere esenţa. Legea e făcută pentru a fi respectată şi aplicată. Cei care nu fac acest lucru sunt pasibili de pedeapsă.
Scuzele nu au valoare juridică. Nu poţi, pleci! Instituţia demisiei există şi toţi cei implicaţi într-o întreprindere care aduce atingere echilibrului legislativ al unui stat ar trebui să pice din funcţii şi să fie pedepsiţi exemplar pentru asta. De la parlamentarii care au ridicat mâna neştiind ce consecinţe are votul lor, care fac legi proaste sau oportuniste, la guvernanţii care emit ordonanţe ca să nu aplice prevederile legilor, şi până la preşedinte, care pune semnătura ca primarul…
Haosul într-un stat de drept începe prin nerespectarea legii. Şi la noi, din păcate, recidiva e în floare.
