Gălăţenii sunt lăsaţi să moară încet, nu sunt omorâţi, stârpiţi, dar sunt educaţi pe zi ce trece să se familiarizeze cu frigul, cu lipsa apei, cu lipsa locurilor de muncă şi cu salarii de batjocură. Nu sunt omorâţi, dar li se iau toate speranţele la un trai decent. Consiliul Judeţului şi Primăria fac parte din diferite cluburi sau asociaţii internaţionale, dar niciuna dintre instituţii nu e în stare să aducă investitori străini în Galaţi şi să asigure, astfel, noi locuri de muncă.
Dar de ce ar veni investitorii în Galaţi, având în vedere că oraşul e plin de gropi şi de câini şi se scufundă, iar clădirile cad pe noi? De ce, doar fiindcă mai facem câte un festival, mai dăm bani pe o „artifică”, ca să spunem că se mai întâmplă ceva în Galaţi, că nu e mort şi îngheţat? Primarul Galaţiului, Marius Stan, a fost ales preşedintele Clubului Internaţional al Mării Negre, acum aproape două săptămâni. Şi? Va aduce asta noi locuri de muncă? Oare chiar ne vom plimba cu bărcuţele pe Dunăre până la Silistra şi Ruse, aşa cum a vorbit el cu un reprezentant al bulgarilor că ar fi frumos?
Dar chiar de se va adeveri şi vor ajunge bărcuţele la noi, omul de rând nu va avea bani să se plimbe cu ele, atâta timp cât Galaţiul se află în primele şase judeţe la rata şomajului. În luna martie era pe locul cinci în ţară la numărul de şomeri. În mod cert, într-o lună nu a ajuns la coada topului. Şi chiar dacă nu eşti printre nefericiţii fără loc de muncă, te poţi număra printre nefericiţii ceilalţi, exploataţi până la epuizare, fără un salariu pe măsura studiilor şi nici acela dat la timp de către patroni. Muncă la kil, pe bani puţini. Oameni din privat preiau sau deschid afaceri, pentru că, dintr-un punct sau altul de vedere, consideră afacerea respectivă bănoasă ori pentru că vor să schimbe ceva.
Ei, bine, înainte să îţi deschizi o afacere, mă gândesc că trebuie să fii conştient de ce ai nevoie pentru a o întreţine. Patronul trebuie să aibă un plan de bătaie pentru orice situaţie, chiar şi sau mai ales pentru aceea în care nu toate aspectele afacerii respective sunt profitabile. Altfel, se ajunge în punctul în care patronii taie cât pot din drepturi şi îngroaşă lista obligaţiilor. Forţa de muncă devine atunci o turmă de sclavi, care nu reuşeşte nici măcar să îşi plătească chiriile, datoriile şi facturile curente.
Oamenii de rând se zbat ca nişte viermi, în coşciuge subterane, iar ceilalţi în palate de cristal, cât mai bine lustruite, cât mai mari. În fiecare an, la bursele locurilor de muncă apar oferte şi posturi de croitori şi confecţioneri, patiseri, cameriste, recepţioneri, dulgheri, sudori, zugravi, zidari, brutari, barmani, ospătari, pizzari, agenţi de securitate, operatori call center, mecanici, alpinişti utilitari. Bun, eu zic să facem toţi câte un curs şi să ne facem un oraş de barmani şi pizzari sau să devenim roboţei de call center.
Galaţiul nu are perspectivă şi nici strălucire. Astfel, slujbe sezoniere devin pentru unii slujbe permanente, pentru că nu există alternative. Aşa că nu văd niciun strop de speranţă, pentru că singurii care ar putea să facă ceva pentru a îndrepta situaţia nu se ghidează decât după linia creşterii propriului venit, linia de partid sau linia moartă a conştiinţei lor.
