Când au aflat că prim-ministrul ţării urmează să treacă prin localitatea lor, mai-marii unui sat din Uzbekistan au vrut să îl impresioneze pe oficial cu peisajul mirific dat de albul ca de zăpadă al lanurilor de bumbac. Nimic greşit, până la un punct, doar că bumbacul fusese deja cules, motiv pentru care 400 de oameni au fost obligaţi să lipească la loc puful pe tufe, pentru a crea impresia unei recolte bogate. Isprava s-a petrecut în satul Shaharteppa, din provincia Ferghana. Un observator citat de Radio Europa Liberă a spus că agricultorii făceau această operaţiune fără voia lor, nefiind pentru prima oară când erau constrânşi să dea curs unor astfel de absurdităţi.
Din păcate pentru noi, nu este nevoie să mergem atât de departe pentru a ilustra modul în care amestecul direct al politicului în treburile economice are repercusiuni dintre cele mai dezastruoase. Un exemplu elocvent este cel al lotului 3 din Autostrada Orăştie-Sibiu, caz în care România a înregistrat un record negativ, prin faptul că este prima porţiune de autostradă din Europa construită cu fonduri nerambursabile care trebuie pur şi simplu demolată şi reconstruită. Astfel, noi nu construim autostrăzi, ci le demolăm.
Pură coincidenţă, şoseaua la care ne referim a fost inaugurată în toamna lui 2014, cu doar două zile înaintea prezidenţialelor. La mai puţin de un an, autostrada a fost închisă, pentru reparaţii capitale pe o porţiune de 200 de metri, din cauza infiltraţiilor de apă care au ajuns la o adâncime de opt-nouă metri sub terasament. Cine plăteşte însă pentru o astfel de enormitate? Momentan, statul român, adică fiecare dintre noi, în mod direct. Suntem astfel forţaţi să acoperim, din propriile buzunare, interesele pur politice ale autorităţilor, pe de o parte, precum şi incompetenţa şi meschinăria constructorului, pe de altă parte.
În cazul în care lucrurile nu sunt puse la punct, până la sfârşitul anului, există riscul ca România să fie constrânsă să returneze banii pe care i-a primit de la Bruxelles pentru această autostradă, adică peste 500 de milioane de lei. În aceste condiţii, este discutabil modul în care statul român va putea să recupereze prejudicial de la antreprenor, din moment ce legislaţia de care dispunem nu este doar lacunară, ci şi prost gândită, lăsând portiţe pentru numeroase interpretări.
Indiferent de traseul pe care evenimentele îl vor urma, dezarmant este faptul că există şanse aproape nule ca cineva să fie tras la răspundere. Iar problema nu este nicidecum una izolată. Abia după izbucnirea scandalului, ministrul Transporturilor, Iulian-Ghiocel Matache, a admis că probleme mai sunt şi pe alte şantiere de autostrăzi, unde a constatat "deficienţe, neconcordanţe, termene nejustificat de lungi, proceduri şi normative greoaie".
Mai mult, în timp ce Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) încearcă să găsească scuze şi cheltuie nejustificat de mulţi bani pe noi proiecte de fezabilitate, nu există încă nici măcar o autostradă (sau măcar un şantier în lucru) care să lege zona Moldovei de restul ţării. Măcar, astfel, Galaţiul este ferit de o eventuală autostradă care să trebuiască demolată.
