Viscolul şi ninsoarea m-au prins, ca pe mulţi alţii, în Bucureşti, duminică seară, 17 ianuarie 2016. Înainte de a mă duce la gară, am sunat de peste zece ori la numărul de servicii informaţii pentru trafic local, pentru a vedea dacă trenul IR 1771 (spre) Galaţi mai pleacă sau dacă se estimează vreo întârziere. Telefonul a sunat de fiecare dată, cu încăpăţânare, ocupat.
La Gara de Nord era o vânzoleală de parcă era ultima şansă de a pleca de pe Terra pentru a evita sfârşitul lumii. Am înaintat prin masa grea de oameni. Sute de persoane stăteau, în jurul orei 17,30, în faţa tabelei CFR din Gara de Nord, privind cum trenurile lor au întârzieri de o oră sau două. Trenurile care trebuiau să plece în jurul orei 18,00 nu erau încă afişate, pentru că nici nu ajunseseră în Bucureşti, nici nu aveau să ajungă prea curând, iar tabela era ocupată de celelalte trenuri, care aveau sute de minute de întârziere. O angajată a CFR de la Biroul de Informaţii era împărţită între telefonul care suna continuu şi oamenii care formau coadă în faţa ghişeului ei.
Trenul IR 1771, care trebuia să plece la 18,08, spre Galaţi, nu ajunsese, iar cu o jumătate de oră înainte de ora programată pentru plecare încă nu se ştia când va ajunge. Ne-am întrebat unii pe alţii ce să facem, în contextul în care să aşteptăm şi să plecăm cu respectivul tren ar fi însemnat să ajungem mult după miezul nopţii la Galaţi, asta în situaţia cea mai fericită. Cea mai bună soluţie, dată de către doamna de la informaţii, e să amânăm călătoria şi să alegem o rută mult mai frecventată, prin Buzău, şi nu prin Urziceni. Zis şi făcut, după ce mi-au cerut o diferenţă de bani pentru a-mi schimba biletul, care era dus-întors, şi pentru a-mi amâna călătoria. Dacă, în condiţiile respectării orarului, diferenţa de bani mi s-ar fi părut normală, în condiţiile date, sincer, taxarea suplimentară mi s-a părut cel puţin incorectă. Dar, cum alternativă nu aveam, am strâns din dinţi şi am plătit. Luni, după ce am ajuns, cu doar 20 de minute întârziere, cu trenul IR 1571, şi în căldură cât de cât, aflu că trenului 1771, cu care trebuia să vin cu o seară înainte, i s-a rupt plugul locomotivei.
Privind în ansamblu, simt că CFR mă pune în faţa unei dileme şi zâmbeşte ironic. Trenurile au circulat, e drept, cel puţin pe anumite rute, atunci când maşinile nu au făcut-o. Da, dar pe de altă parte, nici nu mi se pare firesc ca, la prima ninsoare mai serioasă, serviciul de informaţii să fie paralizat, pentru că este o singură persoană care răspunde şi la telefon, şi la întrebările oamenilor înghesuiţi la ghişeu. Tot CFR, după zeci de minute sau ore de aşteptări, te întâmpină cu nişte radiatoare dezmorţite. Te întâmpină cu trenuri ale căror WC-uri nu au lumină, cum s-a întâmplat cu două săptămâni în urmă, în trenul 1622 Timişoara - Bucureşti, sau cărora nu le merge sistemul de evacuare a conţinutului vasului de WC. Tot CFR are utilaje, respectiv pluguri, care se rup în două tot la prima ninsoare şi care lasă trenurile în câmp, iar pe călători să aştepte timp în plus, după ce oricum circulaţia e îngreunată de zăpadă. Sau, cum s-a întâmplat tot în urmă cu două săptămâni, îi crapă şinele. Totul crapă, dar CFR merge înainte, cu aceeaşi încăpăţânare înceată, de măgar, deficitară şi scumpă, totodată. Scumpă şi urât mirositoare, cu tot cu săpunul de la WC.
