"În primul rând, cred că libertatea de exprimare în media nu poate fi suprimată prin banale motive administrative. În al doilea rând, cred că această abordare heirupistă a ANAF este cel puţin nepotrivită, dacă nu discutabilă". Cu aceste cuvinte a reuşit preşedintele ţării, Klaus Werner Iohannis, să îşi pună pe jar electoratul, aceiaşi oameni care acum un an şi câteva luni îi acordau o ştampilă pe un buletin de vot şi un like pe pagina de Facebook. Nici nu apucaseră să se răcească bine cuvintele rostite de preşedinte la adresa situaţiei în care se află Antena 3, deloc una tragică, că vreo 20.000 de cetăţeni români şi-au şi luat like-ul înapoi.
"O palmă pe care i-o dă societatea civilă lui Iohannis", titrau principalele posturi de ştiri de la noi. Societatea civilă? Mă întreb care, dat fiind că în spatele unui like nu se ascunde o societate civilă, ci, de cele mai multe ori, doar câţiva oameni fără chef de a ieşi şi a protesta cu adevărat. Sunt aceiaşi oameni care au fost Charlie, care acum sunt Godină şi care scriu "AMIN" şi dau share pozelor cu copii chinuiţi de boli care mai de care mai terifiante, în speranţa că Facebook chiar va acorda 1 cent sau un dolar pentru acele cazuri. Sunt aceiaşi oameni care, zi după zi, seară de seară, se ceartă în comentarii pe toate site-urile, se înjură, pentru ca, apoi, să îşi vadă de traiul zilnic şi de programul de la 9,00 la 17,00 pe care sunt nevoiţi să îl suporte pentru a avea ce pune pe masă.
"Ziua în care ne-am luat like-ul înapoi", pentru că aşa ar trebui să rămână în istoria generaţiei Facebook, ar trebui să fie ziua în care societatea civilă, atât cât a mai rămas din ea, a murit de tot. Personal, nu sunt un mare admirator al politicii şi încerc, pe cât posibil, să mă distanţez de tot ceea ce înseamnă discurs de acest gen, în mare parte pentru că este fad, lipsit de conţinut şi, de fiecare dată, plin de ură. Însă, atunci când cel mai mare om din stat îşi pune bocancul în gura legii, pe motiv că obstrucţionează libertatea de exprimare din pricina unui banal motiv administrativ (de câteva milioane bune de euro, bani cu care statul a fost prejudiciat), mă întreb dacă nu cumva ne merităm soarta. Dintr-o emisiune radio de zilele trecute, n-am putut să nu reţin întrebarea moderatoarei: "Dacă de 25 de ani ne plângem că în ţara asta nu se rezolvă nimic, atunci de ce continuăm să votăm aceiaşi corupţi care au adus ţara în sapă de lemn?". Într-adevăr, de ce?
Mii de români au făcut front comun şi au început să comenteze pe pagina de Facebook a preşedintelui, după declaraţiile făcute, şi îi spun ba să îşi dea demisia, ba că e mână în mână cu Voiculescu, ba că o mână spală pe alta. Toate astea din spatele unui calculator, îmbrăcat în pijama, cu un ceai cald în mână. Şi cu televizorul deschis pe un film artistic, în timp ce mama sau soţia gătesc. Ei, ăsta da protest! Până la ăla din stradă mai durează câţiva ani, că ridicatul din fotoliu nu e atât de uşor.
Oamenii i-au dat like-ul şi votul, aşa că acum îşi iau înapoi ceea ce pot. Şi cum de ştampilă nu se pune problema prea curând...
