Dacă vin toţi la bursă, or să facă gălăţenii care îşi caută loc de muncă o coadă atât de lungă, încât o să ajungă de la Universitate, de vizavi de Primărie, până în Bariera Traian. Cam aşa îmi imaginez că ar arăta un rând la care să aştepte, încolonaţi, cei 18.000 de şomeri gălăţeni cu acte, laolaltă cu ceilalţi vreo sută de mii, care nici nu muncesc nicăieri, dar nici nu mai figurează în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Dar de ce zic eu să fi venit toţi? Şi jumătate, ba chiar şi un sfert dintre ei dacă s-ar fi strâns vinerea trecută, de dimineaţă, în aşteptarea deschiderii porţilor bursei locurilor de muncă, tot ar fi fost o minune. Să vezi atâţia gălăţeni sărmani veniţi de cu noapte, de bună voie, ca să aibă concureze pentru şansa unui viitor mai bun, pentru ei şi pentru familiile lor... este, evident, doar o utopie.
Cu toate astea, nici să bată vântul pe la standurile angajatorilor nu m-am aşteptat. Mai ales că locuri de muncă au fost şi pentru calificaţi, dar şi pentru necalificaţi. S-au căutat şi programatori, dar şi muncitori în construcţii. Şi manageri, dar şi asistenţi medicali. De o speranţă de angajare tot te agăţai, câtă vreme veniseră firme mari ca ArcelorMittal, DenBreejen, dar şi Menarom sau Dunărea. Din câte văd, viaţa e în continuare destul de scumpă în Galaţi, iar banul, puţin cât este, nu se câştigă uşor. Iar cum doar un gălăţean din trei munceşte, cu cât suntem mai mulţi cei care batem bărbunca, cu atât o să meargă economia locală mai prost, iar viitorul nostru, al tuturor, va fi mai nesigur. O înţelegem cu toţii, dar mulţi dintre cei care n-au loc de muncă nici nu îşi caută. Iar motive ar putea fi mai multe.
Cea mai simplă explicaţie a prezenţei slabe la bursă ar fi că gălăţeanului nu-i prea place munca şi că a găsit o cale să trăiască şi fără. Sunt mii de familii în judeţ care trăiesc din ajutoare de la stat. Spre exemplu, o familie cu cinci copii primeşte de la stat, cu tot cu alocaţii şi cu venitul minim garantat, vreo 1.200 de lei sau chiar un pic mai mult. Or, dacă ambii părinţi din familie respectivă ar munci pe salariul minim, ar strânge împreună doar 1.570 lei, adică ar avea un supliment de bani de doar 370 lei pe lună. Cine-i prost să îşi rupă cârca pentru atât?
O altă posibilă explicaţie este că am avea în Galaţi o puternică industrie subterană. Sau poate că industrie e cam mult spus. Poate că e doar o lehamite a patronului faţă de jecmăneala pe care i-o trage statul periodic şi care preferă să îşi mai ţină parte dintre angajaţi şi la negru. Nu-i o fericire să n-ai carte de muncă, dar dacă iei, pe sub mână, să zicem 1.800 lei ca să faci amenajări interioare, n-o să te duci pe şantier sau la mătură, cu carte de muncă, pentru mai puţin de atât. Că asigurarea de sănătate, dacă te îngrămădeşte suferinţa, o plăteşti din mână pe ultimele luni şi gata, eşti asigurat cu drepturi depline şi te tratează toate spitalele.
Şi ar mai fi un posibil motiv pentru care cine n-are loc de muncă nici nu vine să îşi caute. Poate că mulţi dintre oamenii respectivi nici măcar nu mai trăiesc aici. De ce nu? N-are nicio instituţie o evidenţă precisă a gălăţenilor plecaţi la muncă, la furat sau la încasat alocaţii sociale, în lume…
Oricum sta lucrurile, e clar că vreo câteva locuri de muncă tot s-ar mai găsi. Dar nu şi cine să le ocupe.
