Căcăreze mişto, de ţară desfundată

Evaluaţi acest articol
(11 voturi)

Dacă, Doamne-fereşte, Gigi Becali ar fi ieşit preşedinte al României, părerea Ministrului Agriculturii, Petre Daea, că oaia ar putea fi brandul nostru de ţară, ar fi fost în ton! „România, ţara oilor” (şi nu mă refer aici la alegeri sau preferinţe muzicale) ar putea atrage altceva decât berbeci? Căcărezele mioritice pe şoselele desfundate ale patriei nu te îmbie! A, poţi să te lauzi cu drumurile cele mai impracticabile din lume: ai curaj, occidentalule, să-ţi încerci puterile? Pofteşte la noi!

Trebuie observat însă şi că, în sfârşit, avem un ministru care îşi iubeşte cu adevărat domeniul, astfel încât aproape că zeifică animalul căruia îi va oferi şi o subvenţie pentru tuns, cinci lei pe kil (tunsul unei oi costă cam 2,5, kilul de lână vândut –  până în doi lei). Cum nu sunt ajutaţi să treacă peste intermediarii nesăţioşi, domnii ciobani n-au decât să-şi prefere oaia în stil hippie, „long hair styling”, cum ar zice poate prinţul Charles.

Ministrul Turismului a explicat că şi Franţa are ca simbol cocoşul galic (multor demnitari români li s-ar potrivi, zic eu, mai degrabă porcul), iar Olanda nu se ruşinează să aibă vaca drept „etichetă”. Corect. Dar a adăugat: oricum, frunzuliţa-brand (de fapt, e logo!) nu poate fi înlocuită până în 2020 – UE a plătit pe ea 75 milioane euro! Păi atunci, de ce ne mai certăm acum? Ministrul  zicea că oricum turiştii noştri cei mai mulţi sunt români, deci obişnuiţi cu oaia, dar n-a spus că măcar se gândeşte să schimbe lucrurile, atrăgând şi străini mai mulţi într-o ţară mişto, dar fără drumuri şi aeroporturi suficiente. Uite, chiar Ungaria, fără frunză şi în ciuda multora care au tot felul de re/sentimente, atrage inclusiv enorm de mulţi români în staţiunile ei. Noi, o facem de oaie!

Întrebaţi de reporter ce-i atrage, turişti occidentali (tineri, of course) n-au pomenit oiţele, ci gâsculiţele de plajă, atractive, cu  grad mare de accesibilitate internaţională. Aşa că merge frunza...  Evei, cu variantă pentru moda de primăvară, abia mijită, neascunzând mai nimic, sau de vară, mai decentă, ori toamnă, puţin căzută, sau de iarnă, îmblănită...

Citit 1628 ori Ultima modificare Miercuri, 31 Mai 2017 21:02

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.