Suntem o democraţie meteorologică: dacă este destul de călduţ şi bate vântul cât să ne bucurăm de plajă sau de mititei de munte, politica mai poa’ să aştepte! Dacă ne bate soarele-n cap, suntem şi noi mai agresivi – cerem deci mai multă democraţie de la aleşii noştri care pretind că exact cu asta se ocupă.
Cu tot aerul lor bine condiţionat, şi politicienii se inflamează la căldură. Iarna sunt şi ei mai molcomi, dar vara, dacă-i bate soarele şi… campania electorală, parcă fac parte din cei patru cavaleri ai Apocalipsei, ameninţând cu ţeapa pedepsei miniştri, judecători, mari interlopi, ofiţeri, oameni de afaceri sau preşedinţi de ţară cu care de altfel stau la masă atunci când au ocazia.
Ce-i la gura lor vara numai realism magic ori pastel nu e: seamănă cu ceva care-ţi mută nasul din loc! Se liniştesc însă, tomnatic, pe după campanii, când uită să se mai acuze, uită şi ce-au spus, nuanţează sau, dacă au mai mult tupeu, pretind că ziariştii le-au scos vorbele din context.
Toamna este anotimpul demnităţii: se vorbeşte despre viitor, despre summituri, chestii tehnice, despre programe în sânul partidului sau iniţiative personale. Urmează iarna în care politicianul se îngrijorează, alături de ţăranul român, că nu ninge şi nu va fi apă în sol şi adică ce rău o să-i mai pară agricultorului turc. Subvenţionat!
Iar dacă ninge, politicianul se va indigna că iar n-au fost fonduri, ca de două decenii încoace, pentru utilaje, îi va păsa cică de soarta celor blocaţi sub nămeţi prin pasuri şi ne vor vorbi despre proiecte „sigure” de aeroporturi sau poduri peste Dunăre.
Care, evident, trebuie să aştepte primăvara ca să se topească zăpada. Se topeşte însă şi proiectul primăvara, anotimpul speranţelor, când partidele de opoziţie vin cu programe de guvernare paralele, iar cele la putere vorbesc din nou despre „greaua moştenire” lăsată de partidele de opoziţie care au fost înaintea lor la guvernare… Şi iată că iar vine vara, care inflamează politica şi în lipsa vreunei campanii electorale…
Luni, ţara s-a mai răcorit însă, fără nici un merit al Guvernului. Scăderea bruscă de temperatură i-a liniştit parcă şi pe politicienii excitaţi de apropiata campanie electorală, dar şi posturile tv mai agresive. Luni, televiziunile au vorbit despre ploi, despre cărţi noi, mai puţin despre urmăriri penale. Meteorologia devenea personaj principal şi cu ea se începeau ştirile: de ce e răcoare, dacă plouă, cât o să ţină etc.
A, vreţi ceva mai palpitant? I-au căzut în cap, unuia din Prahova, nişte schije de rachetă, de-o fi crezut că sunt banane de la Ministerul Turismului. A fost deci puţin suspans, chiar dacă n-am fost ameninţaţi din nou cu ploile.
Vestea că vom avea o toamnă cleioasă de căldură şi nu ploioasă s-ar putea să nu fie bună decât pentru turismul oamenilor cu buzunare normale. Vin prezidenţialele şi s-a săturat deja lumea de acuzaţii de corupţie, de vânzări de dinamită şi elicoptere, de licitaţii umflate pentru spectacole…
Ploaia de toamnă ar fi simplificat munca politicienilor: cum să faci mitinguri murat până la piele?! În schimb, un puhoi de apă bine mediatizat, care să dărâme nişte case, ar fi terenul excelent pentru vizite de lideri întristaţi de necazurile care îi lovesc cu regularitate pe cei care construiesc ilegal în albia secată a unor râuri. Ar veni cu soluţii care ar trebui să se aplice, da´ după alegeri, ar milui sinistraţii cu apă minerală, ar îmbrăca cizme de cauciuc peste pantofii cu şosete… Armani şi ne-ar plânge pe umăr.
A, cade vreun pod? Vizitele preşedintelui ori premierului ori ministrului Cutare, de impulsionare a echipelor care vor să-l reconstruiască, dau cel mai bine pe sticlă!
Deci, natura contribuie din plin la politica noastră… Şi era să uit: dacă o ploua, cine dracu’ să mai iasă să voteze pe 22 noiembrie?
