Topul liceelor cu cele mai multe note de 10,00 la simularea Bacalaureatului

Topul liceelor cu cele mai multe note de 10,00 la simularea Bacalaureatului
Evaluaţi acest articol
(13 voturi)

Unul dintre cei 16 elevi din ţară care au obţinut media 10,00 (notă maximă la toate cele trei probe scrise) la simularea Bacalaureatului este din Galaţi şi studiază la profilul Matematică-informatică la Colegiul Naţional "Vasile Alecsandri", am aflat de la inspectoarea generală, Gina Brînzan.

În total, în judeţul Galaţi, s-au obţinut 67 de note de 10,00, 14 la Limba română, 12 la Matematică şi Istorie şi 41 la proba la alegere.

Unităţile de învăţământ cu cele mai multe note maxime sunt Colegiul Naţional "Mihail Kogălniceanu" şi Colegiul Naţional "Spiru Haret" din Tecuci, fiecare având câte 15 note de 10,00. CNVA-ul se situează pe poziţia imediat următoare cu 14 note maxime. La destul de mare distanţă, cu câte patru note de 10,00, s-au clasat Colegiul Naţional "C. Negri", Colegiul Naţional "Calistrat Hogaş" din Tecuci şi Liceul din Bereşti.  

Câte trei note maxime s-au obţinut la Liceul Teoretic "Emil Racoviţă" şi Liceul Teoretic "Mircea Eliade", în timp ce Liceul de Artă "Dimitrie Cuclin" are două astfel de performanţe. La Colegiul Agricol Tecuci, Colegiul Naţional "Al. II. Cuza" şi Colegiul Economic s-a înregistrat câte o singură notă maximă. 

Citit 8283 ori Ultima modificare Sâmbătă, 03 Aprilie 2021 23:02

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.