Din colecția "Cele mai frumoase poezii rămase tablou"
la stânga, la dreapta, lăuntru şi-afară
pământul se strâmbă, pământul se-ndoaie
şi curge şi curge şi piere întruna:
doamne, ce limpede – ce apă de ploaie (!)
se surpă, se sfarmă, se duce la vale
cu tot cu nădejde, cu tot cu iubire –
ce-adâncă-i tăcerea, ce naltă-i plecarea
cu-această-ntâmplare-n neant şi psaltire (!)
şi ce-ntunecime-i în pântece pline
cu bune şi rele, păgâne şi sfinte –
doar fulgere brazde-n zigzaguri fecunde
semnează zvâcnirea-napoi şi-nainte (!)
şi tunete calme împrăştie sâmburi
pe lung şi pe lat, pe secret, pe timpane –
frumos, cumsecade, mă uit cum (se) cade
minciuna din sacru pe mituri profane (!)
şi parcă e gata, şi iarăşi începe –
ce cruci prin răscruci amăgesc şi dezdoaie
cu mir şi tămâie, agheasmă şi vrajă:
doamne, ce limpede – ce apă de ploaie (!)
