Sunt profesori pe care foştii elevi îi poartă în suflet toată viaţa. Unul dintre ei este pictorul Nicolae Cărbunaru, despre care i-am rugat să vorbească pe câţiva dintre foştii săi elevi:
”De la fiecare a ştiut să obţină randament maxim”
Viorel Mânzu (rectorul Universităţii „Dunărea de Jos”): „Domnul Cărbunaru era foarte ataşat de copii, în meseria asta trebuie să-i iubeşti pe copii, nu doar să-ţi facă datoria la catedră, el chiar era un pedagog şi îi plăcea să ne înveţe foarte multe lucruri. Pe vremea aceea, programa şcolară prevedea lucruri interesante, îmi aduc aminte cu plăcere de lecţiile de istoria artei şi vreau să vă spun că atunci am aflat despre clasicism, despre impresionism. Pe de altă parte ştia să obţină, de la fiecare elev, maximum de randament, pentru că nu toată lumea avea talent artistic, dar de la fiecare a ştiut să obţină ce trebuia şi, mai ales, ne-a dezvoltat gustul artistic. De fiecare dată când vine vorba despre stiluri în artă, îmi aduc aminte cu plăcere ce am învăţat de la domnul profesor Cărbunaru. Îşi iubea meseria, acesta e cel mai important lucru. La Şcoala Nr.24, mi-a fost profesor, până în clasa a opta, făcea şi cercuri de desen cu noi, în afara orelor de clasă, mergeam în natură şi făceam schiţe şi, chiar dacă nu eram talentaţi, ştia să ne facă să descoperim natura prin ochii dânsului”.
”Notele mele mari de la desen, le-a luat de fapt mama!”
Lucian Goleanu (responsabil producţie audiovizuală la Grupul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa, în cadrul Parlamentului European): „Mi-a fost diriginte şi profesor de desen la Şcoala Generală Nr. 13, în perioada 1992 – 1996. Este un om minunat. În ceea ce mă priveşte, timpul a demonstrat că am avut destule talente, însă nu şi la desen. Din acest punct de vedere, am fost zero şi, din păcate, nu s-au întâmplat minuni în ultimii 15 ani. Cu toate acestea, modul în care explica o anumită temă legată de desen, emoţia pe care i-o puteam simţi în voce atunci când vorbea despre arta căreia i-a dedicat o viaţă întreagă, mă îndemnau să iau pensula şi acuarelele în mână şi să dau curs unei inspiraţii de moment în sala de clasă. Şi pentru că tot vorbim despre acea perioadă, profit de ocazie şi fac o mărturisire: stimate domnule profesor, să ştiţi că notele cele mai mari pe care le-am luat la desen, le-a luat de fapt mama! După cum vă spuneam, desenul nu a fost niciodată punctul meu forte şi din respect pentru talentul şi bunătatea dumneavoastră nu mă puteam prezenta cu o grozăvie. Nu am făcut-o pentru notă, ci din respect! Cu sufletul uşurat şi cu speranţa că aceste rânduri nu vă vor întrista, vă felicit pentru recenta expoziţie şi vă spun că pentru mine este o onoare faptul că mi-aţi fost profesor!”.
”Nimic din ceea ce spunea nu purta un singur sens”
Raluca Andonie (realizator emisiuni la RTV): „Este unul dintre profesorii căruia i-am purtat cu toţii un respect deosebit, chiar l-am iubit. Un cadru didactic dăruit, dedicat, în adevăratul sens al cuvântului, atât activităţii în sine, cât mai ales elevilor. Deşi poate că sună a clişeu, este unul dintre profesorii care ne-a pregătit pentru viaţă. Nu făcea nimic la voia întâmplării şi nimic din ceea ce spunea nu purta un singur sens, întotdeauna ne-a lăsat să căutăm pentru a ne convinge. Peste ani, am avut surpriza să regăsesc aceeaşi persoană caldă şi plină de umor”.
”Vorbea cu noi de la egal la egal”
Andrei Ciocănaru (medic stomatolog): „Am plăcerea să-l văd pe domnul profesor Cărbunaru la cabinet, unde este pacientul mamei mele. Este un om deosebit, artist desăvârşit şi un profesor minunat. Ţin minte că nu ne-a certat niciodată, cu toate că eram una dintre clasele mai nebune. Era mereu calm şi vorbea cu noi de la egal la egal. Orele de dirigenţie chiar erau o plăcere. Mă bucur să ştiu că sunt unul dintre elevii cu care se mândreşte pentru că şi eu mă mândresc cu fostul meu diriginte”.
”Tema mea preferată era aceea de la desen”
Irina Thiel (realizator tv Antena 1 Galaţi-Brăila): „Domnul Cărbunaru este un om deosebit, dedicat întru totul meseriei sale. Ţin minte că încerca să ne facă să înţelegem cât de importante sunt culorile. Cât înţelegeam fiecare, numai dumnealui ştie. Cert este că de-abia aşteptam ora de desen, era o oră relaxantă şi chiar nu chiuleam... Ne dădea totodată sfaturi de viaţă, încerca să se apropie de noi, nu îl vedeam ca pe un profesor, ci mai mult ca pe un prieten şi ca pe un om de la care chiar aveam ce învăţa. Vorbea cu tâlc, pornea de la un fapt amuzant şi îl îmbrăca într-o "haină" foarte colorată şi de bun gust. Ţin minte că tema mea preferată era aceea de la desen, când mama mă întreba dacă mi-am făcut temele, eu spuneam foarte hotărâta „Da!”, dar îmi făceam de fapt tema doar la desen, de materiile mai puţin colorate uitam. Domnul profesor îmi spunea că ştiu să aleg culorile, mi-a zis asta în faţa clasei şi aşa de măreaţă m-am simţit, vă daţi seama. Mi-a fost tare drag, poate şi pentru că punea numai note mari”.
