Un control pune pe jar Universitatea „Dunărea de Jos”

Un control pune pe jar Universitatea „Dunărea de Jos”
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Ministerul Educaţiei a verificat respectarea prevederilor legale privind desfăşurarea alegerilor * Din declaraţii, rezultă că noul Senat nu a fost constituit legal * Se aşteaptă o hârtie oficială de la Minister * Alegerile pentru funcţia de rector ar putrea fi decalate * Lista completă a candidaţilor este: Iulian Bârsan, Lucian Georgescu, Nicolae Ioana, Mirela Praisler *

Întregul proces electoral de la Universitatea „Dunărea de Jos” ar putea fi dat peste cap după ce, luni, o echipă formată de doi consilieri din cadrul Corpului de Control al ministrului Educaţiei a venit la Galaţi pentru a verifica legalitatea alegerilor de până acum. Pornit de profesorul Petru Alexe, tăvălugul contestaţiilor, care vizau alegerea profesorului Viorel Mînzu în funcţia de preşedinte al noului Senat, a sfârşit, din câte se pare, cu punerea la zid a procedurii de alegere a senatorilor. Cu alte cuvinte, deşi a atacat în mod special alegerea lui Viorel Mînzu, Petru Alexe a obţinut, după toate probabilităţile, revocarea noului Senat.

Totul depinde de o hârtie
Decizia nu este încă bătută în cuie, pentru că totul depinde de probabila notă de constatare care va urma controlului de luni. Câtă vreme noul Senat ar putea fi istorie la nici o lună de la înfiinţare, aproape că nici nu mai contează că, taman în timpul controlului, contestatarii lui Viorel Mînzu obţinuseră demisia acestuia din funcţia de preşedinte al Senatului.

„Corpul de control al Ministrului  a verificat, citez, respectarea prevederilor legale privind desfăşurarea alegerilor în structurile şi funcţiile de conducere din Universitatea «Dunărea de Jos» pentru mandatul 2012-2016. Am crezut că este vorba despre alegerea mea ca preşedinte al Senatului, motiv pentru care mi-am şi scris demisia din această funcţie chiar în timpul controlului. Cu demisia mea am crezut că voi dezamorsa situaţia. Dar nu s-au mulţumit cu asta şi ne-au cerut, verbal, nici mai mult, nici mai puţin decât refacerea alegerilor pentru componenţa Senatului”, a declarat, ieri, rectorul Viorel Mînzu.

Decizia de reluare a alegerilor aparţine vechiului Senat
Acesta a precizat, însă, că nu poate să provoace refacerea alegerilor pentru Senat, cu atât mai mult cu cât decizia nu poate fi luată decât de fostul Senat, dizolvat la mijlocul lui decembrie. „Senatul vechi este cel care poate să decidă reluarea alegerilor, însă nu pe simple vorbe ale unei comisii de control. Avem nevoie de o hârtie oficială, o notă constatativă, care să funcţioneze ca o plângere prealabilă, în care să ni se ofere o motivaţie. Să ni se spună care sunt prevederile legale încălcate”, a mai spus Viorel Mînzu. Aşadar, totul depinde de o notă oficială care să sintetizeze rezultatele controlului. Notă care, potrivit rectorului Viorel Mînzu, ar trebui să vină cel târziu până la sfârşitul săptămânii.

„O eventuală plângere prealabilă cu privire la alegerea Senatului nu poate fi făcută după mai mult de 30 de zile de la înfiinţarea acestuia. Având în vedere că nou Senat a fost înfiinţat pe 15 decembrie, o eventuală contestare trebuie să aibă loc până pe 15 ianuarie. Orice plângere ulterioară nu mai poate fi luată în considerare. Este şi motivul pentru care am cerut Ministerului să clarifice cât mai repede acest aspect. Să ştim şi noi ce avem de făcut”, a mai spus actualul rector. Viorel  Mînzu pare, însă, convins că alegerile pentru Senat nu se vor reface. „Nici nu cred că vor trimite vreo notă constatativă. Cred că au încercat doar să pună presiune pe noi. Să ne determine să luăm noi decizia de a relua alegerile pentru Senat. Nu putem face asta, aşteptăm o notă oficială”, a punctat Viorel Mînzu.

E nevoie rapid de o clarificare
O limpezire a situaţiei este mai mult decât necesară cu cât peste numai zece zile ar trebui să aibă loc alegerea noului rector. Iar dintre cei aproximativ 700 de alegători trebuie să facă parte şi studenţii senatori. Or, în condiţiile în care existenţa noului Senat este în dubii, nu se ştie exact cine sunt electorii. Imposibil în actualele condiţii.

Din păcate, din toată această poveste a contestaţiilor şi a posibilei decalări a alegerilor lispeşte chiar elementul esenţial: motivaţia pentru care alegerile la Senat ar trebui reluate. Principalul contestatar al lui Viorel Mînzu, profesorul Petru Alexe, cel care a şi făcut sesizarea care a determinat vizita Corpului de Control al ministrului, are o serie de argumente, dar spune că nu cunoaşte motivaţia comisiei. „Au fost mai multe neregului. Un fapt ar fi faptul că pe buletinul de vot pentru componenţa Senatului era necesar ca alegătorul să scrie DA sau NU. Or asta înseamnă deconspirare olografică, ilegală în condiţiile în care votul este secret. Apoi, pe buletinul de vot s-au inversat locurile între un senator titluar şi unul aflat în rezervă. După ce toată lumea a votat această variantă, la rezultat a apărut invers, adică aşa cum se hotărâse în cadrul departamentului. Din punct de vedere tehnic, rezultatul alegerilor este nul dacă una apare pe buletinul de vot şi altceva se tipăreşte în documentul care cuprinde rezultatul oficial”, susţine profesorul Petru Alexe. Acesta recunoaşte că a fost vorba despre o eroare remediată, dar precizează că este un motiv temeinic pentru contestarea scrutinului. „A fost vorba despre remedierea unei greşeli, e drept, dar trebuia remediată legal. Dacă schimbi rezultatul votului, votul este nul”, argumentează Petru Alexe.

Petru Alexe, al patrulea mandat de senator. Legea permite trei
Şi ar mai fi o motivaţie, pe care decanul de la „Ingineria Alimentelor” a enunţat-o, dar a şi nuanţat-o: Faptul că în noul Senat sunt mai multe cadre didactice aflate la cel de-al patrulea mandat de senator. Lucru interzis de actuala Lege a Educaţiei („Durata mandatului unui membru al senatului universitar este de 4 ani, cu posibilitatea înnoirii succesive de maximum două ori” – art. 213, alin. 4). „Din punctul meu de vedere, este neconstituţională această prevedere din lege. Oricum, e interpretabil pentru că nu ştiu dacă se poate aplica retroactiv. Cred că mandatele ar trebui numărate de acum încolo”, a declarat Petru Alexe, care s-ar afla, în actuala legislatură, la cel de-al patrulea mandat. De altfel, Petru Alexe nu este singurul în această situaţie. Motivul pare a fi suficient pentru ca Ministerul Educaţiei să nu fie de acord cu alegerea actualului Senat, cu atât mai mult cu cât, dintr-un motiv similar, Viorel Mînzu nu mai poate candida la un nou mandat de rector („Durata mandatului de rector este de 4 ani. Mandatul poate fi înnoit cel mult o dată” - art. 213, alin. 7). Lucru pentru care Ministerul deja a intervenit printr-o notă oficială. O va face şi pentru senatorii care au depăşit limita maximă admisă de lege?

Dincolo de toate aceste aspecte, ar mai fi de luat în calcul şi o posibilă încercare de politizare a luptei electorale din Universitate, având în vedere faptul că Petru Alexe este consilier local din partea aceluiaşi partid care l-a pus în funcţie pe ministrul Educaţiei, respectiv PDL. Petru Alexe a negat vehement această variantă. „Nu este vorba despre nicio imixtiune politică. Legea nu are culoare politică”, a declarat ferm Petru Alexe. Şi întreaga lume academică gălăţeană speră ca aceste cuvinte să fie respectate întocmai. Pentru că dincolo de dispute electorale, pe programe, pe idei, dincolo de dispute ideologice în care să primeze puterea argumentului, politica ar trebui să nu îşi găsească locul în spaţiul academic. Totul pentru credibilitatea spaţiului universitar.


Ci ne va fi noul rector? Patru candidaţi înscrişi oficial
În cursa pentru fotoliul de rector al Universităţii „Dunărea de Jos” s-au înscris, oficial, patru cadre didactice: în ordine alfabetică, profesorii Iulian Bârsan, Lucian Georgescu, Nicolae Ioana, Mirela Praisler. Având în vedere că este vorba despre un proces electoral mai amplu, la care vor participa toate cadrele didactice titulare din universitate (aproape 700 de persoane) „Viaţa liberă” va face, în ziarul de mâine, o prezentare echidistantă a tuturor celor patru. De asemenea, pentru a stimula dezbaterea de proiecte, programe şi idei, îi vom invita pe fiecare dintre candidaţi să ne explice, în cadrul unor interviuri, care sunt atuurile lor şi care sunt motivele pentru care ar trebui să câştige alegerile.


Îi rugăm pe cititorii noştri să comenteze în acord cu subiectul despre care fac vorbire. Asta înseamnă că ne aşteptăm la o dezbatere reală, în care să primeze ideile, nu injuriile sau atacurile la persoană. Dincolo de preferinţe şi antipatii, mediul academic gălăţean trebuie să primească respectul cuvenit. Astfel, comentariile de la textele despre alegerile de la „Dunărea de Jos” vor fi atent monitorizate şi vor fi eliminate toate cele care nu corespund unui nivel decent. Măcar ca exerciţiu de eleganţă. Vă mulţumim.


 

Citit 6463 ori Ultima modificare Miercuri, 11 Ianuarie 2012 09:39

15 comentarii

  • postat de UNGUREANU
    Luni, 14 Mai 2012 09:57
    NISTE HOTI , LA ACEASTA CONCLUZIE AM AJUNS !
    D-L ALEXE SA VERIFICE CONTURILOR ASA ZISELOR PROIECTE DIN BANI EUROPENI ! HOTUL STRIGA HOTUL !
    A LUAT BANII SI EL SI TOTI DIN FACULTATEA LUI PENTRU CERCETARE .... VERIFICATI VA ROG IESIREA-INTRAREA-IESIREA S I APOI INTRAREA ASA ZISILOR CERCETATORI AI FACULTATII !!!!!!!!!!!
    0
    0
    Raportează
  • postat de gipone
    Duminică, 15 Ianuarie 2012 15:52
    Eu zic, sa le faca un control financiar sa vada si ei pe ce tampenii dau banii, ultima achizitia in materie de electrocasnice, 3 storcatoare de fructe, oare de ce, sa stoarca voturi??
    0
    0
    Raportează
  • postat de gipone
    Duminică, 15 Ianuarie 2012 15:52
    Eu zic, sa le faca un control financiar sa vada si ei pe ce tampenii dau banii, ultima achizitia in materie de electrocasnice, 3 storcatoare de fructe, oare de ce, sa stoarca voturi??
    0
    0
    Raportează
  • postat de mihai
    Joi, 12 Ianuarie 2012 16:48
    Domnule Tuca,
    Fostul coleg de doctorat are mare dreptate in timp ce unii erau plimbati pe la usi dumneavoastra aveati parte de dubla finantare, nu erati singurul mai erau si cazurile doctoranzilor domnului Georgescu care saracii nu mai pridideau cu sfaturile si cu transmiterea informatiilor de la doctoranzi la managementul proiectului. Am aceeasi intrebare : De ce nu scrieti acum ca doctoranzii nu vor mai primi bani pana in aprilie? Cum sa faci in Romania CERCETARE-EFICIENTA SI DE TOP- cand primesti banii la 3-4-5-6-7 luni?
    0
    0
    Raportează
  • postat de fost coleg POSDRU
    Miercuri, 11 Ianuarie 2012 22:08
    Tovarase Tuca,

    In finalul articol incercati "elegant" sa cenzurezi vreun atac fie el si de bun simt la adresa unora din numele amintite in articol. Stiu foarte bine pe cine protejati. Aceleasi doua persoane care v-au permis sa urmati cursuri de doctorat CU FRECVENTA si BURSA in timp ce dvs o faceti pe ziaristul la Viata Libera. Bine nu sunteti singurul, dar asta nu e o scuza. Timp de trei ani in care managementul dezastruos al proiectului SIMBAD-POSDRU a adus cativa doctoranzi in pragul disperarii in timp ce erau tratati ca niste cersetori de catre "managerii" proiectului si conducerea universitatii nu ati scris un cuvant ca dovada macar a unei minime colegialitati. De ce? Protejati mainile care va hraneau iar acum bagati pumnul in gura cititorilor si oamneilor care au ceva de spus impotriva unor potentiali infractori la nivel inalt. Tovarase Tuca va convine sunteti doar o unealta! Rusine!
    0
    0
    Raportează
  • postat de Noi alegeri va rog!
    Miercuri, 11 Ianuarie 2012 20:52
    Alexe va transforma Universitatea intr-o cazarma si pe profesori in carpe lipsite de personalitate.Legea este aceeasi pentru toti,Comisia electorala sa-si faca datoria.Nu vrem imixtiuni externe,profesorii stiu sa-si aleaga singuri corect si bine conducatorii.Sa se reia intregul proces electoral minat demultiple vicii de procedura si atins de un grad inacceptabil de neincredere.Senatul trebuie sa fie puternic si curat,altfel Universitatea va fi asfixiata de arivism si incompetenta!
    0
    0
    Raportează
  • postat de Mihai
    Miercuri, 11 Ianuarie 2012 17:56
    Cand vad ce se intampla in aceasta Universitate ma minunez. Cum se poate ca din 74 de voturi liber exprimate exact 38 (jumatate +exact 1)sa fie pentru ca actualul rector sa devina presedintele senatului? Din punctul meu de vedere ar trebui ca toate alegerile sa fie reluate in toate departamentele si sa se limiteze atat din punct de vedere al varstei participarea la alegeri cat si din punct de vedere al functiei ocupate. Daca un candidat va implini pe timpul posibilului mandat varsta legala de pensionare atunci sa fie respinsa din start candidatura iar cu privire la functia ocupata as propune ca si doctoranzii sa fie reprezentati in Senat, in proportie de 25% din senatori deoarece ei sunt cei care in acest moment aduc cel mai mare plus de imagine acestei 'Universitati (sa nu mai fie considerati ca niste oameni care oricum castiga mult si bine dar nu rar ci foarte rar). As propune ca la functia de rector sa candideze cineva de la Dept care stie legile si stie cum sa le interpreteze.
    0
    0
    Raportează
  • postat de SENATOR UDJG
    Miercuri, 11 Ianuarie 2012 16:04
    Pentru sef BCRP :

    Daca departamentul de imagine al universitatii nu are nici o reactie la ce imagini posteaza Viata libera despre universitate, maine poate ne trezim ca o sa apara cine stie ce poze indecente si nici nu o sa ne pese, ca doar nu le-am postat noi!!

    Hai sa fim seriosi!
    0
    0
    Raportează
  • postat de SENATOR UDJG
    Miercuri, 11 Ianuarie 2012 16:03
    Pentru sef BCRP :

    Daca departamentul de imagine al universitatii nu are nici o reactie la ce imagini posteaza Viata libera despre universitate, maine poate ne trezim ca o sa apara cine stie ce poze indecente si nici nu o sa ne pese, ca doar nu le-am postat noi!!

    Hai sa fim seriosi!
    0
    0
    Raportează
  • postat de Iosif
    Miercuri, 11 Ianuarie 2012 15:16
    Daca d-l Alexe a incalcat legea este pentru ca regulamentul de organizare si desfasurare a alegerilor in universitate nu prevede limitarea mandatelor pentru senatori, iar Comisia electorală pe universitate nu a solicitat Aviz Juridic pentru cei care au candidat la Senat.
    Departamentele nu au primit precizari privind limitarea numarului de mandate. In consecinta, fiecare Departament a trimis o lista cu senatorii alesi prin vot in Departament. Comisia electorală trebuia sa verifice legalitatea (3 mandate maxim) pentru cei care au fost trecuti pe buletinul de vot. Probabil au fost si alte interese la mijloc; probabil sunt si alti senatori in aceeasi situatie (4 mandate).
    Este de datoria Comisia electorale sa clarifice aceasta situatie.
    0
    0
    Raportează
  • postat de Stan
    Miercuri, 11 Ianuarie 2012 12:26
    Ca un observator de pe margine, pentru ca nu lucrez in invatamant, cred ca trebuie toleranta zero pentru cei care incalca regula. nu mai pot fi modele, nu mai pot spune "faceti ca mine". domnul alexe vrea sa fie ales, desi a incalcat regula si a fost in senat patru mandate. este bizara interpretarea legii pentru un om care se vrea lider. pastrati curat mediul academic. atat mai avem neintinat.
    0
    0
    Raportează
  • postat de Pentru o Universitate curata!
    Miercuri, 11 Ianuarie 2012 09:56
    Este regretabil ca de interesele reale ale Universitatii-ultimul bastion istoric al orasului Galati-nu se preocupa nimeni.Suntem intr-o competitie nationala si internationala acerba iar conducatorii nostrii actuali si viitori sa se preocupe de calitatea procesului academic si de atragerea de fonduri nu de putere si masinatiuni copiate din politica!
    0
    0
    Raportează
  • postat de sef BCRP
    Miercuri, 11 Ianuarie 2012 09:21
    pentru SENATOR UDJG: Ce legatura are departamentul de imagine al universitatii cu pozele pe care le publica Viata libera in articolele proprii? Probabil va credeti pe vremea comunistilor, cand partidul dicta in tot si in toate. Cu tot respectul pentru senatorii UDJG, va informez ca UDJG are un Birou de Comunicare si Relatii publice, care are sediul IN UNIVERSITATE. In caz ca doriti sa faceti observatii pertinente...
    0
    0
    Raportează
  • postat de SENATOR UDJG
    Miercuri, 11 Ianuarie 2012 07:08
    Se vede ca pe nimeni nu intereseaza decat interesul personal! Este a doua imagine a senatului univeristatii (poza) care apare in ziarul Viata libera, in care sunt senatori care nici nu mai sunt in viata.
    Prof. Mircea Bulancea de exemplu. Sau ne vegheaza de sus?

    Ce face departamentul de imagine a universitatii? Nimeni din conducerea actuala nu a sesizat acest lucru? Sau este neinteresant? Cu toata stima pentru senatorii anului 2000, suntem totusi in anul 2012!! TREZITI-VA!!!
    0
    0
    Raportează
  • postat de Ionut
    Miercuri, 11 Ianuarie 2012 06:51
    Felicitari dlui Minzu pentru puterea de a renunta la functie pentru a detensiona situatia din universitate. Alexe ar trebui sa ia exemplu de la el.
    Senatul nu va fi dizolvat. Motivul pentru care a venit controlul este de a determina demisia dlui Minzu. PDL a obtinut ce vrea, deci lucrurile vor ramane asa.
    Interpretarea lui Alexe privind cele 3 mandate e senzationala si specifica personajului. La rector sa se aplice limitarea, la senat unde e el , nu.
    Sper ca universitatea sa nu ajunga pe mina PDL, adica Birsan + Alexe.
    0
    0
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.