Liviu Iulian Palade este unul dintre gălăţenii care fac cinste ţării noastre peste hotare: cercetător, profesor asociat la Universitatea din Lyon (Franţa), s-a îndrăgostit iremediabil de matematică încă din anii când a urmat Liceul „Vasile Alecsandri”. După ce a absolvit Facultatea de Mecanică din Galaţi, a plecat în Franţa, unde a urmat un masterat şi un doctorat la Universitatea din Grenoble, cu o teză premiată de Societatea Franceză de Reologie. După doctorat, nu s-a oprit să înveţe. A urmat studii postdoctorale, tot în Franţa, apoi a plecat în SUA, unde a colaborat cu Colorado School of Mines, respectiv Texas Agriculture & Mechanics. Din 2002 s-a întors în Franţa, unde se află şi astăzi, însă o parte din sufletul său a rămas legată de Galaţi.
- Când aţi absolvit Facultatea de Mecanică din Galaţi şi ce v-a determinat, apoi, să plecaţi din ţară?
- Am terminat Facultatea de Mecanică a Universităţii din Galaţi în 1988, înaintea schimbării de regim. Au fost mai mulţi factori care m-au determinat să iau decizia de a pleca din ţară. După terminarea facultăţii, intenţionam ferm să continui cu un doctorat, dar condiţiile de la sfârşitul anilor '80 (birocraţie excesivă, sistem excesiv politizat) nu permiteau. Evenimentele din decembrie '89 şi perioada care a urmat au revelat existenţa unor fracturi socio-politice generatoare de instabilitate. Universităţile şi activităţile de cercetare nu au fost considerate printre priorităţi în elaborarea strategiilor de dezvoltare naţională de către factorii de decizie post decembrie '89 decât cu foarte mare întârziere (şi nici acum atât cât ar trebui). Acestea au făcut să mă decid să plec şi am vizat o universitate de prestigiu unde să-mi pregătesc doctoratul.
- Ce aşteptări aţi avut şi ce aţi găsit în Franţa?
- Sincer, nu mi-am făcut iluzii prea mari şi mă aşteptam la dificultăţi majore, însă eram hotărât să reuşesc. În cele din urmă, am avut de ales şi m-am hotărât pentru Universitatea din Grenoble unde am obţinut doctoratul (PhD) în ianuarie 1996 şi "habilitation" în 2003. Am găsit că dacă există o strategie lucidă de dezvoltare la scară naţională ţinând cont de resurse şi posibilităţi şi o susţinere serioasă a sistemului de învăţământ în ansamblu, în particular al celui universitar, se poate realiza foarte mult. Aceste lucruri sunt absolut posibile şi la noi, numai voinţă să fie...
- Cum v-a folosit pregătirea de la Galaţi în procesul de integrare la instituţia din străinătate?
- Facultatea de Mecanică din Galaţi a fost întotdeauna la înălţime, de multe ori chiar şi în condiţii deloc favorabile (lipsa fondurilor, de exemplu). Inginerii din Galaţi au asigurat funcţionarea impecabilă a Combinatului Siderurgic, a Şantierului Naval, a numeroaselor întreprinderi care existau... Erau foarte bine pregătiţi la nivel tehnic, societatea ar trebui să le recunoască meritele. Ţinând cont de ce şi cât au realizat, de multe ori în condiţii precare, eu aş zice că au fost artişti-ingineri! Personal, am urmat o cale diferită după absolvire, fiind foarte interesat de cercetare în cadrul conceptual al formalismului matematic. Eu aveam un interes în domeniul mecanicii mediilor continue, cu care mă familiarizasem într-o oarecare măsură cât am fost student la Galaţi. Când am ajuns în Franţa, am descoperit reologia, teoriile moleculare şi importanţa corelaţiilor microstructură-proprietăţi macroscopice şi lucrez de atunci pe fluide vâscoelastice şi ne-newtoniene, în prezent şi în calitate de membru al Institutului de Matematică „Camille Jordan”, al Universităţii din Lyon.
- Prin prisma rezultatelor obţinute de dumneavoastră la Lyon, consideraţi că şcoala de inginerie gălăţeană este performantă?
- Şcoala de inginerie de la Facultatea de Mecanică din Galaţi este performantă nu prin prisma realizărilor mele, de altfel destul de modeste, ci prin realizările frumoase, de-a lungul anilor, ale tuturor foştilor absolvenţi, la care cadrele didactice, în funcţie de profilul fiecăruia, şi-au adus contribuţia. Bineînţeles că primul nume care vine fiecăruia în gând este cel al eminentului profesor şi inginer Adrian Bejan, de la Duke. Dar lista e lungă... Recent, la o întâlnire cu foştii mei colegi de la Liceul „Vasile Alecsandri”, am întâlnit multe cadre didactice de pe la diferite universităţi din ţară, dar şi din Anglia, Statele Unite etc., mulţi dintre ei foşti absolvenţi ai Facultăţii de Mecanică din Galaţi.
- Cum sunt priviţi cercetătorii români în străinătate?
- Destul de bine, chiar şi în condiţii de concurenţă acerbă cu alţi candidaţi, mai ales din Asia.
- Cum colaboraţi în prezent cu facultatea pe care aţi absolvit-o şi ce intenţionaţi să faceţi pentru Universitatea gălăţeană?
- Suntem încă la început. Am finalizat, anul trecut, un acord de principiu între Universitatea din Galaţi şi cea din care fac parte şi sper să trecem în curând la activităţi concrete. Sub direcţia profesorilor Cătălin Fetecău şi Felicia Stan, avem în faza de demarare un proiect important în domeniul materialelor nanocompozite, polimeri cu aplicaţii în industria automobilelor, cu accent şi pe proprietăţile reologice ale acestora. În sprijinul acestui proiect, a fost creat un comitet internaţional de specialişti cu care se va colabora în viitor şi din care fac şi eu parte.
