Cine mai crede în podul peste Dunăre?

Cine mai crede în podul peste Dunăre?
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

 

Prof. dr. ing. Emil Constantin este, din 1965, cadru didactic la Facultatea de Mecanică, la catedra de Robotică şi Sudare. A fost rector al Universităţii gălăţene timp de două mandate, iar în prezent, în cadrul cursului pilot de calificare „Inginer sudor internaţional/european”, care se derulează în cadrul unui proiect european, Emil Constantin predă Proiectarea structurilor sudate, având ca finalitate, printre altele, proiectarea podului peste Dunăre de la Smârdan, Brăila. „Gândim un pod cu cabluri de oţel, cum sunt cele de la Bosfor, Lisabona sau Golden Gate, de la Los Angeles.

De ce să nu avem şi noi Los Angeles-ul nostru?”, afirmă specialistul. „Toţi se întreabă de ce a fost scos din funcţiune podul lui Anghel Saligny, construit în 1895. Materialul este ca şi omul: oboseşte, îmbătrâneşte şi nu mai poate fi folosit, astfel că podul trebuie schimbat. La Cernavodă mai există un pod, aşa că cel mai bine este să  construim încă unul la Brăila, în dreptul localităţii Smârdan, unde Dunărea e mai îngustă.

De obicei, politicienii, din patru în patru ani, abordau problema podului peste Dunăre. Acum, dacă nu o mai spun ei, ne ocupăm noi de pod. Nu numai că trebuie să credem că acest pod se va face, dar trebuie şi să venim cu soluţii tehnice. Or, prin cursul de calificare pentru ingineri sudori ce se derulează la Facultatea de Mecanică, absolvenţii tocmai acest lucru învaţă să realizeze: construcţii metalice de mari dimensiuni, cu performanţe deosebite”, declară Emil Constantin.

Citit 4096 ori Ultima modificare Joi, 12 Aprilie 2012 18:24

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.