Ghidul candidatului pentru admiterea la liceu
Foto: Foto: Vasile Caburgan

Ghidul candidatului pentru admiterea la liceu
Elevii claselor a VIII-a au peste 5.400 de locuri libere la liceu
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
  • * Primele în lista cu opţiuni se vor trece specializările şi şcolile cele mai dorite, chiar dacă elevul nu este sigur că va intra acolo * Apoi se trec specializările şi unităţile care sunt mai puţin dorite, dar unde au cele mai mari şanse să fie admis * Pentru siguranţă, în final se mai trec alte câteva opţiuni pentru licee unde anul trecut s-a intrat cu medie mai mică decât cea pe care o va avea candidatul * 

Absolvenţii de gimnaziu de anul acesta au la dispoziţie 5.418 locuri la licee, pentru cei aproximativ 4.700 de elevi care susţin evaluarea naţională. Pe 4 iulie se va afişa lista candidaţilor în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere. Între 5-8 iulie se face completarea şi depunerea fişelor de opţiuni, în funcţie de programările făcute de fiecare şcoală. În paralel, până pe data de 9 iulie se va desfăşura verificarea fişelor martor şi corectarea eventualelor greşeli, de către elevii însoţiţi în mod obligatoriu de părinţi. Repartiţia computerizată se va desfăşura pe 14 iulie.

Cum se completează fişele cu opţiuni

Completarea opţiunilor pe fişa de admitere se face în ordinea preferinţelor candidatului. Pe primele locuri trebuie trecute opţiunile pe care le doreşte cel mai mult, chiar dacă nu este sigur că media îi permite să intre la acele specializări şi licee. În continuare vor fi trecute opţiunile pe care le-ar agrea şi la care este sigur că intră cu media de admitere pe care o are. Pentru siguranţă, ar trebui trecute şi câteva opţiuni mai puţin dorite, la care s-a intrat anul trecut cu medii mai mici decât cea pe care o va obţine. E mai bine să fie admis chiar şi la un liceu care nu-i place, decât să nu intre deloc.

O altă regulă este să nu completeze o opţiune nedorită înaintea unei opţiuni dorite, pe motiv că nu ştie dacă are şanse să intre. Prima opţiune este şi prima luată în considerare pentru fiecare elev. Să spunem că îşi doreşte CNVA matematică-informatică, dar nu ştie sigur dacă va intra cu media sa la acest profil şi are mai multe şanse la CNMK, la aceeaşi specializare. Locul de la CNMK nu i-l poate lua nimeni, dacă are şi media corespunzătoare. Dacă va trece CNMK primul pe listă, repartiţia se va face automat acolo şi ar putea rata şansa de a fi admis la CNVA (dacă ea există). De aceea, este recomandat să treacă întâi CNVA şi apoi CNMK. Completarea unui număr mare de opţiuni pe fişa de admitere nu poate dăuna în niciun fel. În schimb, un număr prea mic de opţiuni îi poate diminua serios şansele de a fi admis. Există riscul de a nu avea o medie suficient de bună pentru niciuna din opţiunile exprimate.

Cum şi de ce se face validarea fişelor

Validarea fişelor este o operaţiune simplă, dar obligatorie pentru toţi candidaţii, deoarece eventualele greşeli apărute în transcrierea mediilor din cataloagele şcolare pe fişa de opţiuni, în completarea numelui candidatului sau scrierea neciteaţă a codurilor liceelor pot duce la pierderea profilului dorit. Computerul “nu ştie” că un elev a completat codul 131, dar de fapt îl interesează specializarea cu numărul 113, sau că media de absolvire nu este 6,75, ci 9,75!

Pentru a evita neplăcerile cauzate de transcrierea greşită a datelor de pe fişă, procedura necesită tipărirea fişelor aşa cum au fost introduse ele în baza de date. Fişa astfel tipărită, numită “fişa martor”, se transmite la şcoala de provenienţă. Diriginţii claselor au obligaţia să-i cheme la şcoală pe toţi elevii însoţiţi de părinţi, pentru a verifica datele şi pentru a semna pentru conformitate. Neconcordanţele între fişa completată şi fişa martor trebuie semnalate imediat conducerii şcolii, care e obligată să facă demersuri pentru a se corecta erorile.

Care e algoritmul de repartiţie?

Algoritmul de repartizare ordonează elevii descrescător după media de admitere, repartizându-i pe rând, începând de la elevul cu cea mai bună medie. Pentru fiecare elev, se caută prima opţiune de pe lista unde mai sunt locuri libere şi elevul este repartizat la acea opţiune. Un elev care nu are suficiente opţiuni în fişă şi nu are şanse să prindă niciun loc liber la liceele pe care şi le-a dorit va rămâne nerepartizat.

Citit 3148 ori Ultima modificare Miercuri, 27 Iunie 2012 07:06

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.