Mihaela Popa – profesoara care învaţă mereu
Mihaela Popa este o profesoară care şi astăzi, continuă să înveţe. În 1966 a absolvit Facultatea de Industrie Alimentară, timp de cinci ani a lucrat în producţie, iar din 1971 până în 2005 a predat, la Grupul Şcolar MAIA – acum „Dumitru Moţoc”. Numărul total al elevilor săi este greu de cuantificat. Are doi băieţi realizaţi, oameni în toată firea.
A dat multor tineri „A doua şansă”
În 1999, Mihaela Popa a demarat două proiecte importante, „Educaţia 2000+” şi „A doua şansă” (pentru cei care abandonaseră şcoala), pe care le-a coordonat cu multă dăruire, astfel încât, şi astăzi, unii dintre foştii elevi o caută să-i mulţumească pentru faptul că, atunci când au avut nevoie şi când nimeni nu le acorda credit, le-a deschis aripile şi le-a dat încredere în forţele proprii. Pensionară fiind, a susţinut cursuri ca formator cadre didactice la Casa Corpului Didactic. Din martie, 2009, este voluntar la Fundaţia „Împreună”, unde s-a ocupat întâi de copii, iar în prezent de Clubul Seniorilor.
Acum învaţă engleza şi franceza
În paralel, învaţă atât limba engleză, cu doamna Rodica Alexandru, cât şi limba franceză, cu doamna Făniţa Frunză, la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor. „Încă de când eram copil visam să devin translator. Ingineria a fost un accident în viaţa mea, care s-a dovedit pe parcurs a fi unul fericit. Ajungând la şcoală, mi-am atins ţelul de a preda, chiar dacă nu a fost vorba despre limbi străine. Mă simt bine elevă. Am colegi de vârsta mea, suntem prieteni, ne vizităm, ne oferim mici cadouri, e o viaţă frumoasă şi un sentiment foarte plăcut acela de a fi din nou într-un colectiv”.
Cheia unei vieţi împlinite
Ca voluntar la Fundaţia „Împreună”, şi-a întocmit caiete de Poveşti cu tâlc, dar nu pentru copii, ci pentru orice vârstă – poveşti vindecătoare terapeutice, pe care le împărtăşeşte celor ce vin, vinerea, la Clubul Seniorilor.
Este o persoană de o modestie uriaşă – la fel ca şi soţul său, prof. dr. ing.Corneliu Popa, fost decan al Facultăţii de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor din Galaţi. Întrebată care ar fi „cheia unei vieţi împlinite”, doamna Mihaela Popa spune: „Eu cred că nu e nevoie de o cheie. Uşa e deschisă, doar că nu putem intra pe ea oricând vrem, ci doar atunci când se împlineşte timpul. Ca să fiu fericită până la capăt îmi doresc să mai am timp să fac excursii, vreau să ajung în Apuseni. Toată viaţa, însă, am învăţat să aştept”, conchide Mihaela Popa, un om bun ca o pâine caldă.
