STUDENŢII VOR PRIMI BANI pentru orele de PRACTICĂ, potrivit unei iniţiative a Ministerului Educaţiei

STUDENŢII VOR PRIMI BANI pentru orele de PRACTICĂ, potrivit unei iniţiative a Ministerului Educaţiei
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ministrul delegat pentru Învăţământul Superior, Mihnea Costoiu, a declarat că Ministerul Educaţiei încearcă să gândească mecanisme de legătură între facultăţi şi piaţa muncii. „Peste 100.000 de studenţi din România vor primi bani pentru practică la companii. Nu doar finanţăm o practică pentru ca studenţii să-şi desfăşoare activitatea într-un laborator, ci să-şi desfăşoare activitatea la un operator economic, la o firmă, la o companie, dar în acelaşi timp investind bani şi în companie. Adică oferim companiei şansa să plătească salariile unor angajaţi, care să le arate studenţilor ce înseamnă un utilaj, un echipament şi aşa mai departe", a spus Mihnea Costoiu.

La Galaţi, această iniţiativă este privită cu scepticism de prof. dr. ing. Petru Alexe, decanul Facultăţii de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor. „În condiţiile în care bugetul pentru educaţie nu a ajuns nici măcar la trei la sută din valoarea PIB-ului, mă îndoiesc că cei de la Minister vor da acum bani pentru practica studenţilor. Aşteptăm să vedem rezultate reale. Până acum, aproximativ 500 de studenţi de la noi fac practică la staţiile pilot, iar alţi 350 de tineri sunt incluşi în proiecte de practică la diferite companii”, ne-a spus Petru Alexe.

„Ar fi o idee bună, astfel şi mai mulţi studenţi vor căpăta experienţă de pe băncile facultăţii. Poate aşa vor fi mai atraşi de inginerie. Noi avem, în prezent, aproape 50 de studenţi care, prin proiectul „Proiectează-ţi cariera” fac practică la mai multe companii şi primesc 1.000 de lei, pe toată perioada practicii”, a declarat prof. dr. ing. Cătălin Fetecău, decanul Facultăţii de Inginerie din Galaţi.

CITEŞTE ŞI: OPORTUNITATE de dezvoltare personală PENTRU ELEVI, începând din octombrie

Citit 2265 ori Ultima modificare Marți, 30 Septembrie 2014 20:05

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.