* Ciprian Pruteanu s-a înscris direct la doctorat în Scoţia, întrucât profesorii i-au recomandat călduros să nu se mai încurce cu masteratul
Pentru unii tineri un viitor strălucit înseamnă un job foarte bine plătit, care să le permită o casă frumoasă, o maşină luxoasă şi vacanţe exotice de neuitat. Nimic din toate acestea nu-l atrag pe Ciprian Pruteanu, gălăţeanul plecat din 2010 în Scoţia, unde studiază fizica la Universitatea din Edinburgh. Cercetarea în stare pură este singurul vis care are puterea să-l ridice dimineaţa din pat. Şi nu numai dimineaţa. Uneori şi noaptea, la ore nepotrivite, când oamenii dorm, Ciprian încearcă să atingă măcar cu degetul minţii, dacă nu poate să pună toată mâna pe secretele bine ascunse ale ştiinţei.
„Eu vara nu dorm, dar nu ascult Connect-R”
„Când am plecat din ţară, toată lumea era nemulţumită că am ales fizica. Mă întrebau dacă fizica îmi dă să mănânc. Îmi dă. În Scoţia se trăieşte destul de bine din cercetare şi-ţi rămân bani şi de vacanţă, dacă reuşeşti să aduci ceva nou şi rezultate decente. Însă, atâta timp cât fac lucruri interesante, aş putea veni şi cu bani de acasă”, spune Ciprian.
După ce a fost admis în urmă cu patru dintre cei 135.000 de candidaţi din toată lumea ani printre cei 140 de studenţi la cea mai prestigioasă facultate de fizică din Europa, gălăţeanul a fost sfătuit să se înscrie direct în anul al II-lea.
„În Scoţia, în primul an te iau de la zero. Te învaţă cum să ţii pixul în mână. Au considerat că eu ştiu să ţin şi hârtia şi că m-aş plictisi în anul I. Eu vara nu dorm, dar nu ascult Connect-R la mare, în vacanţe. Prefer să stau în beciul universităţii, unde avem laboratoarele şi să fac experimente. Am reuşit să fac nişte lucruri specializate, motiv pentru care profesorii m-au sfătuit să aplic direct la doctorat după ce mi-am dat licenţa. În Scoţia sistemul de învăţământ este foarte flexibil, când vine vorba de cunoştinţele reale pe care le deţii. Pe cei de acolo nu-i interesează hârtiile, ci ceea ce ştii şi poţi să faci. Mi-au spus să trec direct la doctorat, pentru că în urma masteratului nu m-aş fi ales cu nimic în plus”, povesteşte fostul elev de la CNVA. Aşa a ajuns să fie admis la doctorat la 22 de ani, vârstă la care alţi tineri din generaţia sa încă îşi mai tocesc coatele pe băncile facultăţilor. Lucrarea sa de doctorat se numeşte „Amestecuri de apă şi metan în condiţii extreme”, prin care încearcă să vadă ce se întâmplă cu cele două molecule la presiuni foarte mari, de peste 20.000 de atmosfere.
Respirând acelaşi aer cu un candidat la premiul Nobel
Despre Ciprian Pruteanu am mai scris în ziarul nostru şi în 2010, atunci când abia fusese admis la Universitatea din Edinburgh. Plecase încă de atunci interesat să facă cercetare şi planul său i-a reuşit: „Nu m-a interesat niciodată să mă angajez la o companie, pentru că nu îmi place să am stăpân. Mediul academic este singurul care îmi prieşte, singurul în care mă regăsesc complet. E vorba de ore susţinute de muncă, dar eu nu aştept niciodată ora 17,00, ca să pot pleca acasă. Prins în ceea ce fac, mai sar uneori peste o noapte şi singurul lux pe care mi-l permit e să fumez o ţigară. Dar nu poţi face toate acestea dacă nu ai chemare ”, explică Ciprian.
Tânărul susţine că nu se va întoarce în România, pentru că, în materie de cercetare, universităţile din vest sunt „în altă ligă”, faţă de cele din România. În primul rând din cauza dotărilor. În România există trei lasere performante în toată ţara. Tot trei lasere sunt şi în „amărâtul” beci, unde fac experimente studenţii de la Facultatea de Fizică din Edinburgh.
Apoi mai e şi mentalitatea: „Sunt oameni de ispravă şi în România, însă nu pot avansa din lipsa resurselor materiale, dar şi a unei frici încetăţenite, a unor ierarhii care nu au ca sistem de referinţă valoarea, ci numărul de de diplome, fără susţinere. Există o docilitate sterilă în mediul academic din România. Există acei profesori care ştiu tot şi nu au voie să greşească, iar cei mici nu au voie să se îndoiască de nimic din ceea ce spun cei aflaţi în vârf. Eu consider că totul trebuie cercetat prin forţele proprii şi pus sub lupă. Cum să faci asta în România, când eşti obligat să asculţi orbeşte de cei aflaţi ierarhic deasupra ta? Eu respir în beciul de la Edinburgh acelaşi aer cu un viitor deţinător de premiu Nobel, care niciodată nu s-a dat în lături când m-am dus să-mi explice ceva. În schimb, nu i-a fost ruşine să recunoască faptul că nu ştie un lucru. A preferat să se informeze şi mi-a spus la următoarea întâlnire. Oamenii acolo sunt foarte sinceri, nu au nevoie de ipocrizie. Nu poţi să le ştii pe toate, oricât de bun eşti în domeniul respectiv, dar poţi învăţa tot timpul ceva nou”, tranşează Ciprian lucrurile.
Citeşte şi: Gălăţeanul călător pe aripile geometriei, de la Londra la Zurich
