"Liga Studenţilor, acul din fundul politicienilor gălăţeni" - Aniversare de 20 de ani

"Liga Studenţilor, acul din fundul politicienilor gălăţeni" - Aniversare de 20 de ani
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Susţine Dinu Gîndu, membru fondator al organizaţiei gălăţene, cel care i-a fost lider ani la rând

Ziua de 9 octombrie va rămâne în istoria recentă a Galaţiului ca fiind momentul când s-a declanşat cea mai mare grevă studenţească din România. Timp de o lună, zilnic, peste 2.000 de studenţi s-au aflat pe scările Universităţii, zi şi noapte, protestând împotriva unei legi a Educaţiei, promulgată pe ascuns de Guvernul PSDR de atunci, prin care se stabilise introducerea locurilor cu taxă la facultăţi. De atunci au curs 20 de ani, timp în care Liga Studenţilor din Galaţi a devenit una dintre cele mai importante voci ale societăţii civile şi ale ONG-urilor din oraşul nostru. 

"Pe noi ne-a deranjat ideea de taxă, învăţământul era şi trebuia să rămână gratuit. Pe 8 octombrie ne-am adunat în cămine ca să discutăm despre aceste lucruri. Aşa ne-am trezit că organizăm pentru protestul de a doua zi, când am ocupat sălile de la Facultatea de Mecanică. Apoi ne-am mutat la Universitate. Am fost, în prima zi, 1.000 de studenţi, dintre cei 4.000 câţi avea Galaţiul atunci. În următoarele zile, când pe scări au apărut şi chitarele, s-au adunat mult mai mulţi. A fost destul de greu să stai o lună în stradă, dar n-am cedat. Am dormit prin sălile de curs. Ne-am bucurat de o solidaritate frumoasă din partea gălăţenilor, veneau şi ne aduceau apă şi mâncare", îşi aminteşte Dinu Gîndu despre efervescenţa şi nebunia frumoasă a acelor zile.

Studenţi bătuţi, prinşi în horă

Pentru că studenţii de la Bucureşti nu ştiau nimic despre noile reglementări adoptate de Guvernul de atunci, studenţii gălăţeni au făcut chetă şi au trimis o delegaţie acolo. Protestul a devenit naţional. 10.000 de studenţi au ieşit în stradă în capitală, dar au plătit tribut.

"Trupele DIA au crezut că ne ducem la Cotroceni la Iliescu şi ne-au luat la bătaie, fete şi băieţi la grămadă. Eram 1.500 de oameni blocaţi în Piaţa Operei, sub loviturile lor. Nu ştiu cui i-a venit atunci ideea să ne aşezăm cu toţii în genunchi. Aşa nu ne-au mai lovit. Apoi ne-am ridicat şi am dansat în horă. Cântam "Două fire, două paie, ia studentul la bătaie!" Cum în ambuscadă au fost loviţi şi jurnalişti de către trupele DIA, toată presa naţională şi internaţională a reacţionat vehement", mai povesteşte Dinu Gîndu.

Peste o săptămână, reprezentanţi ai studenţilor din toată ţara s-au întâlnit la Bucureşti şi au pus la cale un protest şi mai amplu. Au fost 100.000 de studenţi care au ieşit în stradă, peste 50.000 în Bucureşti, restul în toate centrele universitare din România.

"S-au introdus imediat modificări ale legii în Senat. A fost pentru prima dată când legea a fost schimbată la presiunea străzii. Atunci am reuşit să facem ca 25 la sută din structurile de conducere ale universităţilor să fie reprezentate de studenţi", punctează fostul lider LSG. 

20 de ani de şcoală de lidership

"Liga studenţilor s-a implicat activ şi în rezolvarea unei serii de probleme locale. Am fost acul din fundul politicienilor gălăţeni. Am făcut aici o şcoală puternică de lidership, peste 100 de oameni formaţi anual, în total peste 2.000 de tineri. Suntem cei care au pus bazele unor alte organizaţii cum ar fi înfiinţarea AIESEC în România şi a ANOSR-ului. Am adus la Galaţi primul proiect european, internetizarea campusului. Am obţinut bani pentru construirea celei mai moderne Case de Cultură a Studenţilor din ţară, în plus, de ani de zile organizăm cel mai tare bal al bobocilor din ţară", enumeră Dinu Gându realizările organizaţiei studenţeşti care, deşi are alţi lideri acum, păstrează o permanentă şi necesară legătură cu cei din garda veche.

Astăzi, la ora 13,00 în Amfiteatrul de la Facultatea de Inginerie, va avea loc festivitatea prin care vor fi marcaţi cei 20 de ani de LSG. Vor fi prezenţi pe lângă actualii studenţi, foşti lideri, dar şi reprezentanţi din alte centre universitare.

Citit 3543 ori Ultima modificare Duminică, 11 Octombrie 2015 20:32

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.