CANDIDAŢII LA FUNCŢIA DE RECTOR - Iulian Bîrsan: „Voi asigura stabilitatea financiară a Universităţii”

CANDIDAŢII LA FUNCŢIA DE RECTOR - Iulian Bîrsan: „Voi asigura stabilitatea financiară a Universităţii”
Evaluaţi acest articol
(33 voturi)

- Vă doriţi încă un mandat ca rector. De ce?

- Pentru continuitate.

- Ce să continuaţi?

- Mandatul pe care l-am început acum patru ani.

- Puteţi să detaliaţi?

- Voi continua să asigur stabilitatea financiară a Universităţii, pentru a reuşi să facem ceea ce ne-am propus, atât din punctul de vedere al salarizării, cât şi din punctul de vedere al investiţiilor.

- Ce aţi reuşit să faceţi în mandatul pe care îl încheiaţi?

- Sunt mulţumit că am putut să realizez peste 93 la sută din programul managerial pe care l-am propus acum patru ani. Sunt câteva puncte care nu sunt finalizate, dar sunt începute. Am o restanţă vizavi de Căminul A din Campusul "Cuza" şi un obiectiv care n-a fost prins în program, dar a fost demarat - reabilitarea punctului termic din campusul de pe Carnabel şi Gării.

Printre lucrurile pe care am reuşit să le fac se numără amenajarea curţii, a spaţiilor de învăţământ, a fost achiziţionată o clădire în care vrem să amenajăm un centru de cercetare pentru criminalistică. Am reuşit să amenajăm o parte dintre cămine. S-au făcut investiţii în echipamente. Investiţiile făcute sunt foarte mari. Am finalizat toate proiectele pe care le-am lansat cu fonduri europene, am reuşit să credităm aceste proiecte şi acum aşteptăm să recuperăm banii, am încheiat întreg ciclul foarte bine.

- Spuneţi în planul managerial de acum că "sunteţi incriminat pe la colţuri de curte" că aţi permis promovarea cam rapidă a unor cadre didactice.

- Înainte de a intra în mandat, au fost blocate promovările. Când am venit, am fost de acord să scot posturile la concurs, pentru promovări şi pentru a intra oameni noi în sistem, în general la facultăţile tinere, Arte, Sport şi Medicină. Având în vedere că oamenii au îndeplinit criteriile, am spus că nu este corect, chiar dacă o facultate din punct de vedere financiar stă mai slab, să nu poată să promoveze oameni.

- Tot în plan vorbiţi şi despre nişte obstacole pe care le veţi avea de trecut în următorii patru ani. La ce vă referiţi?

- Principalul obstacol este cel financiar. A fost promovată creşterea salarială, de peste 30 la sută, dar, din ceea ce ştiu de la Consiliul Naţional al Rectorilor, creşterea alocaţiei pentru finanţarea de bază a învăţământului superior românesc este de 22 la sută. Iar cei 22 la sută nu se repartizează uniform, ci în funcţie de numărul de studenţi echivalenţi. Atunci va trebui să găsim o soluţie să atragem studenţi, să facem programe atractive. Trebuie să avem în vedere că în următorii ani ne vom confrunta iar cu o scădere demografică. În primul mandat, am atras studenţi care vin pe cont propriu din ţări aflate în afara UE, am crescut de la 15 studenţi străini, în 2012, la 280 acum. Am deschis extensiunea de la Enna, deşi avem un număr mic de studenţi în primul an. Mi-am propus creşterea numărului de studenţi străini şi basarabeni, specializări noi pentru studenţii din România şi o mai mare atractivitate a cursurilor colegilor mei. În prezent, noi depăşim cifra de studenţi de-acum patru-cinci ani cu câteva sute, chiar şi în condiţiile în care ne-am confruntat cu probleme demografice.

- Ce le mai promiteţi cadrelor didactice în afară de finanţare, respectiv, salarii?

- Voi fi la fel de deschis pentru asigurarea participării la conferinţe, congrese, publicaţii.

- Ce aţi reuşit să îmbunătăţiţi în relaţia profesor-student, în mandatul trecut?

- S-a reuşit o îmbunătăţire a acestei relaţii, având în vedere că pierderile de studenţi s-au diminuat. Dacă în urmă cu cinci-şase ani aveam pierderi de 400 de studenţi pe an, am ajuns acum la pierderi de doar 50 de studenţi pe an.

- V-aţi propus ceva şi în legătură evaluarea profesorilor de către studenţi, care nu se face?

- Vom deschide o platformă on-line, ca să nu se mai facă evaluarea cum se făcea până acum, pe nişte chestionare, aplicate înainte de examen, dar de către alţi profesori. Să se intre cu o parolă, dar experienţa ne-a arătat că au fost puţini studenţi care au intrat să-şi spună părerea despre cadrele didactice.

- Care sunt atuurile Dvs. comparativ cu ceilalţi contracandidaţi?

- Deschiderea către studenţi şi cadre didactice. La mine, uşa e întotdeauna deschisă.

CANDIDAŢII LA FUNCŢIA DE RECTOR:

Cătălin Fetecău: "Eu nu candidez împotriva unei persoane, vin cu un proiect"

Silviu Măcuţă: „Aş fi promotorul unui institut de cercetare în Universitate”

Nicolae Badea: „Nu sunt politician, nu promit. Eu mă ţin de cuvânt”

Citit 5198 ori Ultima modificare Luni, 25 Ianuarie 2016 17:48

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.