* Născută din părinţi români, emigraţi în America, tânăra a ales să înveţe la CNVA, pentru că se fac mai multe discipline şi elevii sunt mai buni decât în ţara natală
Clara Seifert s-a născut în America, iar mama ei este româncă. În vară, a luat o decizie foarte curajoasă, având în vedere că are doar 15 ani. Nu s-a mai întors în ţara natală. A ales să facă liceul în România, la Galaţi, la Colegiul Naţional "Vasile Alecsandri".
"Am venit în vacanţa de vară la bunica, pe care am mai vizitat-o în urmă cu vreo trei ani. S-a interesat dacă aş putea urma liceul în România. Îmi doream asta, pentru că aici se studiază mai serios. Cei de la colegiul de aici au văzut că am note foarte bune, că am participat la concursuri de eseuri şi m-au acceptat. Aşa că am rămas în România. Deşi mi-e dor foarte tare de mama, bunica e cea care mă ajută să trec peste toate acestea. În plus, am avut foarte puţin timp să mă gândesc la asta, pentru că am avut o perioadă grea, în care a trebuit să mă adaptez", ne povesteşte Clara, într-o limbă română destul de bine pusă la punct.
"Îmi place că studiem mai multe discipline"
Pare ciudat că, în timp ce elevii noştri se dau de ceasul morţii ca să studieze în afară, unde se spune că sistemul de învăţământ ar fi mai bun decât al nostru, o americancă alege să facă şcoala la noi. Motivul ar părea de neconceput pentru un elev de-al nostru, care se plânge de faptul că are prea multe ore şi prea multe discipline de învăţat.
"Sunt o persoană care se plictiseşte repede. În America, avem doar şapte discipline şi fiecare zi de şcoală era la fel. Aici avem mult mai multă varietate, mult mai multe lucruri de învăţat. Iar mie îmi place să ştiu lucruri diferite, din cât mai multe domenii", susţine tânăra.
Cu toate acestea, Clara duce dorul lucrurilor practice pe care le învăţa la şcoala din SUA. Acolo nu se pune atâta accent ca la noi pe teorie. Elevii sunt lăsaţi să lucreze în echipe la un proiect, să înveţe cum să caute informaţii, cum să le prezinte în power point, cum să le facă accesibilie celorlalţi colegi.
În plus, fiecare elev are ceva de făcut la şcoală, nu se transformă într-un ascultător pasiv al profesorului: "Aici, la chimie, doar profesorul umblă cu substanţele. Noi eram obişnuiţi să facem fiecare experimentul nostru. Era foarte plăcut. Aveam şi un curs în care confecţionam roboţi şi îi programam. Aici se face prea multă teorie. O şcoală care să îmbine teoria făcută cu seriozitate, ca în România, cu practica, aşa cum se face în America, ar fi perfectă", spune Clara.
Vede la colegii ei că le lipseşte tocmai antrenamentul de a lucra la proiecte, pe care apoi să le prezinte liber. De regulă, ei preferă să dea copy-paste şi să citească ce au scris. Însă recunoaşte că mai are încă probleme atunci când e scoasă la tablă, ca să fie ascultată. Cum în SUA vorbea din bancă, aici se emoţionează foarte tare, mai ales că mai are probleme cu vorbitul în limba română, atunci când e vorba de termeni de specialitate la diferite materii.
Elevii români, mult mai silitori
Clara povesteşte că sunt diferenţe mari între elevii români şi cei americani. În primul rând, acolo nu există o ierarhizare a liceelor în funcţie de mediile obţinute de tineri, atunci când e vorba de şcoli de stat. Eşti obligat să te înscrii la unitatea de învăţământ cea mai apropiată de locuinţă, unde sunt elevi de toate nivelurile. Unii mai avansaţi, alţii mai puţin. "Dacă un singur elev nu a reuşit să înţeleagă materia pentru testul pe care îl dă statul, profesorul trebuie să stea cu el până înţelege, chiar dacă ceilalţi pierd vremea", mă lămureşte ea.
Consideră că la CNVA elevii sunt mult mai motivaţi să înveţe decât cei din ţara unde s-a născut, lucru ce o stimulează şi pe ea.
Deşi i-a fost foarte greu la început, pentru că nu stăpânea atât de bine limba română, colegii s-au arătat foarte amabili, au ajutat-o, i-au explicat, i-au împrumutat caietele atunci când a rămas în urmă cu scrisul.
Şi-a făcut prieteni foarte uşor. Iese în oraş la o cafea cu colegii, lucru de care nu se prea bucura când era în America, pentru că stătea într-o suburbie şi nu putea ajunge în oraş fără maşină.
Îşi doreşte să urmeze Medicina în România
Clara nu-şi mai doreşte să se întoarcă în America. Vrea să studieze Medicina în România, la Bucureşti. Pentru că şi bunica şi mama ei au urmat aceeaşi facultate.
"Mi-ar plăcea să merg pe Psihiatrie, pentru că mă fascinează mintea şi sufletul omului. Aş vrea să ştiu prin ce suferinţe au trecut, de ce au ajuns să aibă probleme, cum poţi să-i vindeci. Iar asta e o adevărată provocare. Nu-mi place că societatea noastră pune etichete, considerând că aceşti oameni sunt anormali. Sunt la fel ca toţi ceilalţi. Cine ştie prin ce suferinţe au trecut de au ajuns aşa. În plus, în psihiatrie, sunt boli nedescoperite, tot timpul apare câte ceva nou. Ceea ce înseamnă o provocare pentru mine", mai spune Clara.
Nu vrea însă să rămână în România să practice Medicina. Nici în America, ambele ţări având probleme atunci când e vorba de găsirea unui loc de muncă. I-ar place foarte mult să ajungă în Australia sau va rămâne undeva în Europa.
Mama ei a emigrat în America în anul 2000. E licenţiată la Facultate de Medicină şi la Conservator. Cu toate acestea, a trebuit să facă şcoală şi în America, iar acum lucrează la un cabinet de avocatură.
Premiată pentru literatură
Şi Clara cântă la pian de la vârsta de cinci ani. A făcut înot şi atletism şi i-ar plăcea să reia aceste preocupări sportive, acum că a trecut cu bine de perioada de adaptare. A mai studiat în România o perioadă, pe vremea când era în clasele primare, când mama ei făcea şcoală, iar tatăl ei divorţase.
Are talent la literatură şi, deocamdată, scrie în limba engleză. A primit şi câteva premii la diferite concursuri. Aşteaptă cu nerăbdare să i se publice într-o antologie din Canada o povestire SF şi horror. E mândră că s-a calificat la faza judeţeană a Olimpiadei de engleză şi speră şi aici să obţină un rezultat cât mai bun, dacă nu chiar o calificare la naţională.
