Performanţă într-o şcoală din mediul rural. Jumătate de clasă are note peste 9.00 la Evaluarea naţională

Performanţă într-o şcoală din mediul rural. Jumătate de clasă are note peste 9.00 la Evaluarea naţională
Evaluaţi acest articol
(29 voturi)

Ne-am uitat cu atenţie pe listele admiterii la majoritatea şcolilor din mediul rural. De regulă, există doar un singur elev, cel mult doi, care au note peste 9.00 la examenul de Evaluare naţională. Acolo unde sunt mai mulţi elevi care au obţinut medii peste 9.00, însă, e clar că avem şi elevi care au vrut să înveţe, dar şi dascăli dedicaţi meseriei.

Am încercat să-i găsim pe aceşti şlefuitori de diamante din mediul rural, pentru că ştie tot românul că una e să lucrezi cu elevii din oraş, care au acasă toate condiţiile, şi alta să luminezi minţile unor copii proveniţi din familii modeste sau din case unde sărăcia îşi arată zilnic colţii.

Un exemplu de profesor care a reuşit să facă minuni este la Şcoala Gimnazială "Sfântul Ierarh Nicolae" din Vlădeşti. Aici, dintre cei nouă elevi de clasa a VIII-a, doi au note de 10 curat la proba de matematică a Evaluării Naţionale, patru au note peste 9,00, doi au medii peste 8,00 şi unul singur are 7,90. Prin urmare, 7,90 este cea mai mică notă la matematică,  în condiţiile în care, în special în mediul rural, foarte mulţi elevi abia reuşesc să obţină 5,00. Mai mult decât atât, sunt trei elevi cu medie peste 9,00 şi la limba şi literatura română şi alţi doi cu medii peste 8,00.

Directoarea instituţiei, Valeria Calapod, ne-a spus că nu este primul an când şcoala se poate lăuda cu rezultate foarte bune. "De vreo patru ani, avem rată de promovare de 100 la sută, iar mediile la matematică sunt mari. La matematică, avem un cadru didactic titular din 2011, domnul Irinel Cerchez, care reuşeşte, într-adevăr, să facă minuni cu elevii. Le explică foarte bine, îi determină să le placă matematica. Vorbim de un om devotat meseriei, cu multă răbdare, care munceşte enorm cu elevii. Iar acest lucru se vede cu ochiul liber", ne lămureşte directoarea şcolii.

La limba şi literatura română, deşi le-a predat elevilor doar anul acesta, Mădălina Roman a reuşit să scoată medii peste 8,00 la jumătate de clasă.

Secretul rezultatelor de excepţie ni l-a dezvăluit tot directoarea Şcolii din Vlădeşti: "Suntem o echipă. Director, profesori, învăţători, elevi şi părinţi. La matematică, pregătirea suplimentară începe din clasa a VII-a. Domnul profesor, deşi e navetist, vine dimineaţă şi pleacă seara din şcoală. Nu le ia elevilor niciun ban. În clasa a VIII-a, face şi de câte trei ori pe săptămână pregătire. A lucrat cu ei chiar şi cu o zi înainte de examen. În fiecare lună, dăm simulări. Centralizăm rezultatele, comparăm evoluţia, chemăm părinţii la şcoală. Iar ei s-au obişnuit să vină, să le ceară copiilor să înveţe", mai povesteşte Valeria Calapod.

Trei dintre elevele de la Şcoala din Vlădeşti au medii de admitere peste 9,50: Andreea Brînză (9,87), Maria Tirim  (9,77) şi Violeta Guglea (9,67). Restul mediilor de admitere au fost toate mai mari de 7,00, iar elevii au fost toţi admişi la licee bune şi foarte bune.        

Citit 15168 ori Ultima modificare Joi, 10 August 2017 20:50

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.