Accidente în serie, la prima zăpadă

Accidente în serie, la prima zăpadă
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Trei persoane au fost rănite şi mai multe autoturisme, avariate, în urma unor evenimente rutiere petrecute ieri, pe drumurile din judeţ. Cauza comună: neadaptarea vitezei la condiţiile de drum. Un prim eveniment s-a produs pe DN 26, între Vânători şi Tuluceşti, unde un şofer de 22 de ani, din Scânteieşti, a pierdut controlul volanului şi, după ce a pătruns pe contrasens, s-a izbnit violent de un copac de pe marginea drumului. În urma impactului, şoferul şi o pasageră de 22 de ani au fost răniţi. Un al doilea accident, soldat cu o victimă, a avut loc în Galaţi, pe Drumul de Centură, în apropierea ieşirii spre DN 25. "Un şofer în vârstă de 35 de ani, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile meteo, a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens şi apoi în coliziune cu un autoturism care circula din sens opus, condus de un bărbat în vârstă de 25 de ani", a precizat Crina Dragu, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi. O tânără de 25 de ani, pasageră în al doilea autoturism, a fost rănită. În ambele cazuri s-au deschis dosare penale pentru vătămare corporală din culpă. Alte două incidente, în care doi şoferi au ajuns cu maşinile în şanţ după ce au derapat, au avut loc la Cuza Vodă şi la Smârdan.

Citit 3232 ori Ultima modificare Marți, 16 Ianuarie 2018 18:36

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.