* Acţiune TISPOL asupra transportului de mărfuri *
TRUCK – adică acţiunea de săptămâna trecută a Poliţiilor Rutiere Europene (TISPOL) – a vizat, conform declaraţiilor comisarului Viorel Cojocaru, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Rutiere Galaţi, verificarea legalităţii transporturilor comerciale şi a mărfurilor periculoase.
„Au fost verificate 308 autovehicule de transport mărfuri, fiind sacţionaţi 59 de şoferi”, declară comisarul Cojocaru:
„Valoarea totală a amenzilor aplicate este de 45.000 lei, cele mai multe dintre ele – 38 – fiind pentru depăşirea vitezei regulamentare; şapte amenzi au fost date pentru nerespectarea încărcăturii maxim admise şi 11 – pentru lipsa documentelor însoţitoare. A fost reţinut un singur permis auto”, încheie purtătorul de cuvânt al Poliţiei Rutiere Galaţi.
Acţiunea a fost desfăşurată împreună cu inspectorii Autorităţii Române Rutiere şi ai Registrului Auto Român, în perioada 5-11 octombrie.