* Pe filozof nu îl face barba şi nici pe bătrânul din casa scării – milostenia unui cititor * Bine cu sila nu poţi face *
Locuieşte între etajele 4 şi 5 ale blocului-turn D16, din Micro 21 – pe aceeaşi parte cu Billa, vizavi de O9. Curat, cuminte, politicos cu locatarii, cu barba albă – nu poţi să ştii ce soartă crudă l-a lovit pe bărbatul care, ajuns pe drumuri, şi-a găsit culcuş în scara unui bloc oarecare.
Ne-a scris despre cazul lui un cititor, iar apelul lui nu putea să nu ne impresioneze. În urma unor cuvinte mişcătoare, ieri am fugit – animaţi de sentimente caritabile - spre bătrânul nostru, poate îl ajutăm să-şi găsească un adăpost. Nu bănuiam ce va urma.
Să începem cu începutul.
Apelul unui cititor
„Vă scriu aceste rânduri în speranţa că putem, prin intermediul ziarului dumneavoastră, să ajutăm un om nevoiaş, care nu mai are locuinţă”.
„Este vorba despre un bătrân ce locuieşte de câteva săptămâni în scara blocului D16, din Micro 21 (lângă Billa), pe un pat improvizat din câteva sacoşe şi pături, probabil singurele lucruri cu care a mai rămas”.
„Nu îi cunosc povestea însă am fost impresionat de bunul simţ cu care este înzestrat: dimineaţa, în jurul orei 5,30, când începe lumea să meargă la serviciu, acesta îşi ˝face patul˝ şi stă în picioare într-un colţ, vrând parcă să nu deranjeze pe cineva”.
„De reţinut este faptul că deşi acest om are mare nevoie de ajutor nu îl cere nimănui, fiind parcă resemnat cu soartă sa crudă. Însă ce m-a şocat cel mai mult a fost o întâmplare petrecută în această seară când afară ninge şi sunt -4 grade, iar bătrânul se spăla în spatele blocului pe cap, turnându-şi apa dintr-un bidon de plastic”.
„Vă rog din tot sufletul, mediatizaţi acest caz social pentru că acest om merită măcar un acoperiş deasupra capului. Vă mulţumesc!”.
La blocul D16
Fără interfon, uşa de termopan a blocului se deschide dezvăluind o scară modestă.
Îl găsim pe bătrân între etajele 4 şi 5. Muşcă dintr-o bucată de cozonac. Îl salutăm şi ne recomandăm. Îi spunem că am venit să îl ajutăm, că un om l-a văzut în ce stare este şi că a fost impresionat.
Cu părul alb, barba lungă, bărbatul lasă jos cozonacul din care muşcă şi ne face observaţie:
„M-aţi deranjat de la masă”. „Ne scuzaţi”, tresărim descumpăniţi, „noi vrem doar să vă ajutăm. Ca şi domnul care ne-a scris”. „Cine v-a scris? Să-l găsiţi pe el! Vreau să văd legitimaţiile”.
„Nu am nevoie de nimeni”
Ne legitimăm. Tot nu suntem crezuţi. „Am mai văzut eu oameni dispărând aşa… De unde ştiu eu că voi sunteţi cine sunteţi?”.
„Nu vreţi un adăpost? Domnul care ne-a scris vă aprecia, spunea că sunteţi politicos, curat…”, îi zicem bătrânului care se apropie din ce în ce mai agresiv de noi, fluturându-ne o cârpă în faţa ochilor.
„Adăpost? Eu vreau o locuinţă a mea! Sunt de peste 50 de ani pe lumea asta şi voi aţi aflat acum de mine, că stau pe scară. Cine v-a trimis? Eu nu am nevoie de nici un ajutor”.
Ne trezim înghesuiţi într-un colţ de scară, cu moşul urlând isteric aplecat deasupra noastră. Hotărăsc să pun capăt dialogului şi intenţiilor onorabile. Facerea de bine se amână, noi am vrut, dar nu ne-a ieşit. Şi totuşi, omul există şi locuieşte… pe scară.
Sălbăticit probabil de izolarea socială, de experienţele crunte care l-au făcut să locuiască pe o scară de bloc, fără un suflet care să se intereseze de el, bătrânul din Micro 21 a rămas mormăind că el nu are nevoie de nimeni. Oare acesta să fie tot secretul…?
Nu ne-a lăsat inima să nu scriem despre el. Pentru că nouă ni s-a părut că are mare nevoie de cineva. Care să-l apere de propria persoană. Şi care să-i ofere un acoperiş deasupra capului.
