Evaluaţi acest articol
(17 voturi)
3 comentarii

O analiză făcută de portalul G4Media.ro arată că peste jumătate din primarii municipiilor-reședință de județ, aleși în 27 septembrie, au câștigat voturile a mai puțin de 15 la sută din electoratul total al orașelor în care au candidat. O primă explicație este prezența extrem de scăzută la urne, media în municipiile-reședință de județ fiind de doar 34,3 la sută.

Situația la nivel național

Privind lista primarilor câștigători în alegerile locale, observăm că, în municipiul Galați, Ionuț-Florin Pucheanu (PSD) a reușit să adune 47.452 de voturi valabil exprimate, dintr-un total al alegătorilor înscriși pe listele electorale de 262.534 de persoane, mai exact 18,07 la sută. În top, la nivel național, se află un alt social-democrat, primarul Buzăului, Constantin Toma. Acesta a obținut la recentul scrutin voturi reprezentând 27,28 la sută din totalul alegătorilor înscriși, fiind urmat de Emil Boc (Cluj-Napoca - PNL) cu 26,22 la sută și de un alt liberal, noul edil-șef din Oradea, Florin Birta (25,71 la sută), acolo unde fostul primar, Ilie Bolojan, a "migrat" către președinția Consiliului Județean. De altfel, doar în alte patru reședințe de județ, primarii au mai obținut voturi de peste 20 la sută din numărul total de alegători aflați pe listele electorale: Miercurea Ciuc, Târgu-Mureș, Târgoviște și Sfântu Gheorghe.
Pe de altă parte, primarii din cinci municipii, îndeosebi din Moldova, au un grad de reprezentativitate extrem de redus raportat la electoratul total, de sub zece procente. Este vorba despre aleșii din Arad, Vaslui, Suceava, Bacău și Piatra Neamț.

Care este reprezentativitatea primarilor din județ

Revenind la alegerile locale din județul Galați, să notăm că astfel de situații de reprezentativitate extrem de scăzută, de sub zece la sută nu întâlnim în niciuna dintre unitățile administrative-teritoriale (UAT). Totuși, sub 20 la sută din voturi raportat la totalul alegătorilor înscriși pe liste au obținut Lucian-Grigore Costin (PNL, Tecuci) - doar 12,34 la sută, Marian Moisă (PSD, Movileni) - doar 15,95 la sută, Silviu Zinica (USR-PLUS, Smârdan) - 17,07 la sută, Zamfira Burlacu (PSD, Șendreni) - 17,2 la sută, Daniel-Ovidiu Grozav (PSD, Vlădești) - 17,89 la sută, Grigore Gheonea (Pro România, Cudalbi) - 18,45 la sută, Manuel Lupu (PSD, Fundeni) - 18,5 la sută, Liviu Condrache (PNL, Drăgănești) - 19,25 la sută și Luca Ștefan (PSD, Costache Negri) - 19,3 la sută.
O altă explicație pentru aceste scoruri este dată, pe lângă slaba participare a cetățenilor la urne, de faptul că, în majoritate, discutăm despre primari noi, aleși la "luptă" în respectivele localități.
Pe de altă parte, există și câteva UAT-uri unde edilii-șefi au obținut un grad de reprezentativitate de peste 40 de procente. Este vorba despre cinci social-democrați reconfirmați în funcție. Astfel, la Poiana, Ciprian Tudor a obținut voturi reprezentând 48,58 la sută din totalul alegătorilor înscriși pe listele electorale, Alexandru Fuică-Haisler a realizat un procent de 47,08 la sută la Negrilești, Adrian Răsmeriță - 46,11 la sută în comuna Nămoloasa, Paul-Cezar Maftei (Bălășești) - 41,8 la sută și Dănuț Oprea (Munteni) - 40,02 la sută.

Citit 2164 ori Ultima modificare Marți, 13 Octombrie 2020 09:00

3 comentarii

  • postat de vlad tepes Miercuri, 14 Octombrie 2020 08:02 92.86.16.*** Link la comentariu
    0
    1

    Alte comune cu reprezentare mai mare de 40% ?

    Raportează
  • postat de Patraulea Marți, 13 Octombrie 2020 12:39 81.12.149.*** Link la comentariu
    7
    15

    Ce LEGITIMITATE poate avea Pucheanu ca primar cu doar 18% voturi din tot electoratul gălăţean?
    Mie mi-ar fi RUŞINE, zău!
    Dacă scrutinul s-ar fi desfăşurat în 2 TURURI şi ar fi obţinut 51%, altfel ar fi stat treaba! Dar cum partidul din care face parte nu a fost de acord cu asta, cu atât mai mult ar trebui să scadă CREDIBILITATEA acestuia!

    Raportează
  • postat de Poate citesc comentariile si cei vizati Marți, 13 Octombrie 2020 09:16 86.124.206.*** Link la comentariu
    5
    14

    Pentru primarul Ionut Pucheanu ce inseamna acest procent de 18%?
    Unii nu s-au prezentat la vot ca n-au avut pentru cine, iar altii au ales intentionat sa anuleze votul.
    Iar multi dintre cei 18% l-au votat ca erau ceilalti mai slabi.
    Deci e sub semnul intrebarii daca chiar si cei 18 dintr-un grup de 100 de galteni adulti cu drept de vot il sustin neconditionat.
    Deci sa nu uite cati galateni reprezinta!
    ...
    Sa nu uite sa termine treaba. A promis la oameni ca se rezolva!
    In Micro 39C inca au ramas gropi, noroi si trotuare neterminate, e vorba de lucrari executate in februarie,
    acum toamna dupa ploaie se vede mai bine.
    Primaria a fost foarte receptiva la sesizare, a raspuns (12.03.2020) ca au notificat pe cei de la DIGI sa-si faca partea lor.
    Dar au trecut 7luni, nici cei cu cablul, nici primaria n-au facut nimic, totul e la fel,
    cu exceptia unui copac care se usuca dupa ce DIGI a sapat un sant chiar langa si au taiat radacinile.
    Sunt mai multe zone in oras unde se observa cum se usuca copacii aflati in apropierea traseului ales de DIGI,

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.