Pompierii își completează golurile la subofițeri

Pompierii își completează golurile la subofițeri
Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

16 posturi vacante, 15 de subofițeri și unul de ofițer, în diverse servicii ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Galați, sunt scoase la concurs în următoarea perioadă, în scopul acoperirii deficitului de personal. Sunt chemați să își încerce șansele civilii care își doresc o carieră militară, dar și foste cadre, care pot fi reîncadrate în sistem pe posturile disponibile. Opțiunile sunt variate și vizează funcții în cadrul Serviciului Logistic, Compartimentului Financiar, Serviciului Resurse Umane, compartimentelor de Achiziții, Avizare și Autorizare, Serviciului de Comunicații și Tehnologia Informației, compartimentului Secretariat, Documente Clasificate și Arhivă sau compartimentului Control și Activități Preventive.

Candidații trebuie să îndeplinească criteriile specifice și condițiile de ocupare prevăzute în fișa postului. Cererea de înscriere la concurs, copia actului de identitate, CV-ul şi declaraţia de confirmare a cunoaşterii şi acceptării condiţiilor de recrutare se transmit la adresele de e-mail specificate în anunțul publicat și pe http://www.isujgalati.ro/, până în data de 18 octombrie 2021, ora 15,00. Dosarul de recrutare în volum complet va fi transmis, în format electronic, până la data de 25 octombrie 2021, ora 15,00.

Citit 5149 ori Ultima modificare Joi, 14 Octombrie 2021 19:04

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.