Absurd de Galaţi: Numele noului director general al Poliţiei Locale, ţinut secret de Primăria Galaţi

Absurd de Galaţi: Numele noului director general al Poliţiei Locale, ţinut secret de Primăria Galaţi
Evaluaţi acest articol
(34 voturi)

Poliţia Locală Galaţi va avea un nou director general, dar, la acest moment, Primăria municipiului Galaţi refuză să ne spună cine este! Deşi a câştigat cu brio atât proba scrisă, fiind singurul candidat admis, şi a susţinut cu succes şi interviul, Primăria municipiului Galaţi invocă normele legislative privind protecţia datelor cu caracter personal, şi păstrează secret numele lui. Cu toate acestea, chiar înainte de a fi organizat concursul, se vorbea că la cârma instituţiei va ajunge fostul şef al Poliţiei Municipale, Marius Dobrea.

Aşa cum aţi putut afla din ziarul „Viaţa liberă”, pe 31 decembrie 2021, Primăria municipiului Galaţi a anunţat pe portalul propriu că organizează concurs de recrutare pentru ocuparea, pe durată nedeterminată, a funcţiei publice vacante de director general, grad II – Poliția Locală Galați. La concurs s-au înscris doi candidaţi. Ambii au susţinut proba scrisă, însă numai unul a fost declarat admis. Conform rezultatului probei scrise, făcut public de Primăria Galaţi, unul dintre candidaţi a fost respins din cauza punctajului de 16,5 iar celălalt a fost declarat admis cu 88 de puncte. Ultima probă a concursului, interviul, a avut loc pe 3 februarie şi, conform rezultatului afişat pe portalul Primăriei, singurul candidat a obţinut 96,8 puncte, fiind declarat admis. Acesta are la dispoziţie 24 de ore pentru a face contestaţie.

CITIȚI ȘI: Un singur candidat rămas în cursa pentru şefia Poliţiei Locale

La solicitările noastre insistente de a ne spune cine a câştigat concursul pentru această funcţie publică de conducere, administraţia locală a susţinut că nu poate, invocând protecţia datelor cu caracter personal.

Întrebată concret care sunt aceste prevederi, ne-a transmis că este vorba despre: art. 6 alin 1 lit. a) și lit. c) din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor), dar şi de art. 4 din Legea nr. 190/2018 privind aplicarea Regulamentului European privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date.

De asemenea, a mai adăugat şi art. 67 din HG nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici: "Afișarea rezultatelor obținute de candidați la probele concursului, precum și afișarea rezultatelor soluționării contestațiilor și a rezultatelor finale ale concursului se realizează folosindu-se numărul de înregistrare atribuit dosarului de înscriere la concurs pentru fiecare candidat”.

Iar ultima prevedere invocată este HCL 635/2017 privind aprobarea listelor ce cuprind documentele de interes public.

Reamintim că, întrebat la Pro Lider FM dacă fostul şef al Poliţiei municipiului Galaţi, Marius Dobrea, ar putea fi noul director, primarul Ionuţ Pucheanu a răspuns: „Dacă se va înscrie la concurs şi va lua notă de trecere sau se va plasa primul în funcţie de cine va mai participa, atunci va fi dl. Dobrea”.

CITIȚI ȘI: BILĂ ALBĂ, BILĂ NEAGRĂ: Angajatul 131477 al Primăriei Galaţi face şi drege

 

Citit 10770 ori Ultima modificare Vineri, 04 Februarie 2022 16:49

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.