Jumătate din „joburile” vacante, oferite de o singură firmă

Jumătate din „joburile” vacante, oferite de o singură firmă
Arhiva VL
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Numărul locurilor de muncă vacante înregistrate la AJOFM Galați era, luni, 11 iulie, de 91, pentru 21 de ocupații. De remarcat este faptul că s-a înregistrat una dintre cele mai "subțiri" oferte de muncă din ultimele luni. Al doilea lucru demn de semnalat este că mai mult de jumătate din aceste locuri de muncă declarate oficial vacante sunt oferite de o singură firmă: Invictus Safe&Force. Cele 56 de "joburi" oferite sunt toate în domeniul industriei textile. Invictus este una dintre cele mai cunoscute firme din Galați, având în portofoliu clienți guvernamentali din România și din străinătate, dar și companii private sau din domeniul serviciilor publice. Printre aceștia se numără Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Afacerilor Interne, servicii SMURD și de Ambulanță, dar și, de exemplu, Ministerul Apărării din Suedia.

Constructorul Tancrad caută, de asemenea, 20 de muncitori necalificați pentru întreținerea de drumuri, șosele și poduri. Domeniul HoReCa din Galați nu este foarte ofertant pentru șomeri în aceste zile. Luni, erau disponibile doar patru posturi, pentru un ajutor de bucătar, doi barmani și un lucrător în bucătărie.

Citit 3252 ori Ultima modificare Luni, 11 Iulie 2022 22:43

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.