Autorităţile gălăţene, în alertă West Nile

Autorităţile gălăţene, în alertă West Nile
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Măsuri de prevenire a infectării *

Institutul Cantacuzino a confirmat luni seara prezenţa virusului West Nile în mai multe judeţe ale ţării, printre care şi Galaţi. Cazul este singurul confirmat  dintre cele patru suspiciuni de infectare apărute în ultimele două săptămâni în judeţul nostru.

Persoana în cauză este o femeie de 68 de ani din Cavadineşti, despre a cărei stare de sănătate ne-a vorbit dr. Mihaela Debita (FOTO), managerul Spitalului de Boli Infecţioase:

„Bolnava a fost internată iniţial la Spitalul Clinic de Urgenţă Galaţi, prezentând o alterare a stării generale cu comă superficială. Investigaţiile au condus către suspiciunea de meningo-encefalită şi, drept urmare, a fost adusă la Spitalul de Boli Infecţioase, pentru consultul de specialitate. Bolnava a rămas internată aici, şi-a mai revenit, dar are o stare generală destul de afectată şi oboseşte uşor”.

Avertizarea medicilor

După cum a subliniat dr. Mihaela Debita, trebuie menţionat faptul că bolnava infectată cu virusul West Nile locuieşte într-o gospodărie de la ţară, unde creşte animale şi păsări şi unde există recipiente cu apă stătută care favorizează apariţia ţânţarilor.

De altfel, şi şefa Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică Galaţi, dr. Liliana Moise, a declarat ieri că instituţia pe care o conduce se va ocupa de dezinsecţia domiciliului persoanei infectate, după ce în prealabil va recolta o populaţie de ţânţari care va fi trimisă către Institutul Cantacuzino pentru analiză.

„Au fost instituite măsuri de intensificare a activităţilor de supraveghere a populaţiei şi îi avertizăm pe gălăţeni să ia măsuri personale împotriva înţepăturilor de ţânţari, să le blocheze accesul în locuinţe, să poarte haine cu mânecă lungă şi pantaloni lungi, să folosească substanţe chimice împotriva ţânţarilor şi să asaneze toate bălţile şi recipientele cu apă stătută din jurul gospodăriilor”.

„De asemenea, le-am cerut autorităţilor publice locale să intensifice acţiunile de combatere a ţânţarilor şi să folosească insecticide avizate de Ministerul Sănătăţii”, a mai precizat şefa DJSP Galaţi.

Simptomele bolii

Potrivit unui comunicat emis luni de Ministerul Sănătăţii, toate cazurile de infectare cu West Nile confirmate sau suspectate în România sunt sporadice şi nu prezintă riscul apariţiei unei epidemii. Medicii recomandă totuşi o protecţie sporită împotriva ţânţarilor şi evitarea păstrării apei în vase o perioadă mai mare de 24 de ore.

„În cazul în care apare o înţepătură de ţânţar este bine ca în primele şapte zile să se urmărească simptomele gen cefalee, ameţeli, dureri de cap, dureri musculare, greţuri sau vărsături. Apariţia acestora ar trebui să fie un semnal de alarmă, iar bolnavul ar trebui să se prezinte cât mai repede la medic”, recomandă dr. Valentin Boldea, medic de familie.

Citit 1370 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.