Am un amic, fost aviator, care a dat o căruță de bani (vreo 1.400 de euro) pe o dronă. „Frate”, m-am mirat eu, „dar de ce ți-ai luat o jucărie atât de scumpă? Ți-e dor să zbori?” „Nu,” mi-a răspuns el, „Fac ce știu și ce îmi place și, pe deasupra, mai fac și bani!”. M-am uitat la el precum curca-n lemne. A înțeles nedumerirea mea.
Pe scurt, în urma discuției, am aflat o mulțime de lucruri interesante.
Drona poate ridica 30 de kilograme de, să zicem, insecticide, pe care le pulverizează de la câțiva metri de obiectiv sau chiar din spațiul dintre culturi: pomi fructiferi, vii, alte culturi agricole. Are o eficiență dublă față de orice alt mod de stropire, mecanic sau din aparate de zbor clasice. Și asta nu doar pentru că economisește forță de muncă și utilizarea mașinilor agricole, dar și pentru că împrăștie ce are de împrăștiat din imediata apropiere. Poate acoperi până la 16 hectare pe oră, cu un consum minim de combustibil, adică de energie electrică.
Atașându-i-se aparate diferite, drona poate fi folosită la însămânțare, împrăștierea îngrășămintelor, hrănirea animalelor sau a peștilor, supravegherea culturilor.
Datorită radarului sferic și proiectoarelor cu led exterioare, poate lucra noaptea, fără să se izbească de vreun copac, construcție sau ridicătură a solului.
Există chiar un cloud care, cu ajutorul imaginilor luate de aparat, poate să alcătuiască o imagine 3D a culturii respective, poate genera rute automate de zbor, după care drona își poate face treaba singură sau poate fi dirijată de pe telefonul mobil, de la distanță de locul în care „muncește”.
Drona încape într-o ladă ușor de transportat, dar orice alt dispozitiv atașabil costă în plus și, nu de puține ori, este scump.
„Bombe poți căra?”, am întrebat eu, cu naivitate. „Ești nebun?! Operatorii de drone mai mari de 250 de grame (jucării) trebuie licențiați și li se spune ce pot face și ce le este interzis să facă. Crezi că mi-aș risca libertatea și veniturile cu prostii dintr-astea?!”
