Dezbaterile VL / Contrabandă cu ţigări „pe picior mare”

Dezbaterile VL / Contrabandă cu ţigări „pe picior mare”
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

* Autorităţile gălăţene sunt de acord că fenomenul contrabandei cu ţigări este unul îngrijorător * Potrivit calculelor „Vieţii libere”, autorităţile interceptează cel mult 20 la sută din transporturile ilegale de ţigări * În ultimii ani, contrabandiştii s-au specializat şi şi-au diversificat metodele * Se intră cu maşina, cu barca şi cu trenul * Sunt doar câteva dintre concluziile care pot fi trase în urma unor dezbateri organizate de către Viaţa liberă pe tema contrabandei cu ţigări *

Prefectul Paul Florea a admis, în contextul unei mese rotunde organizate de „Viaţa Liberă”, că traficul de ţigări este amplu în judeţul Galaţi. „Vorbim aici despre o activitate criminală, foarte gravă, şi care trebuie să ne preocupe. Fenomenul implică, bineţeles, şi evaziune fiscală, dar ceea ce mă preocupă cel mai mult este că acest trafic de ţigări duce la apariţia banilor negri, care pot fi folosiţi în orice direcţie şi care pot pune în pericol sănătatea societăţii. Eu zic că este vorba despre milioane de euro”, apreciază Paul Florea.

Poliţiştii stopează doar 20 la sută din contrabandă  

Şefului Direcţiei Regionale de Accize şi Operaţiuni Vamale,  Mihail Bucur, ne-a oferit detalii despre proporţiile capturii de ţigări de contrabandă, din primele 10 luni ale acestui an. „În cele 92 de cazuri de contrabandă, au fost confiscate 1.545.834  de pachete de ţigări. Prejudiciul calculat, pentru ultimele 10 luni, a fost de  2.102.966 lei. Cifrele sunt mai mari decât în anii trecuţi”, a precizat Mihail Bucur.

Pornind de la datele statistice centralizate de Novel Research, „Viaţa Liberă” a calculat că pe piaţa neagră a Galaţiului ajung anual 7,17 milioane de pachete de ţigări. În condiţiile în care oferta contrabandiştilor ar acoperi cererea, am putea concluziona că autorităţile interceptează maxim 20 la sută dintre ţigările introduse ilegal în ţară, în fiecare an.  

34 de dosare penale pentru contrabandă

Şeful Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră (I.J.P.F.) Galaţi, comisarul şef Ion Lungu, ne-a declarat că, în acest an, s-au întocmit 34 de dosare penale pentru contrabandă de ţigări. Cercetările sunt complexe, necesită implicarea DIICOT şi, în anumite cazuri, a autorităţilor din judeţele Brăila, Buzău şi Vaslui. Comparativ, pe tot parcursul anului trecut s-au întocmit doar 27 de dosare penale pentru trafic de ţigări.

Cum acţionează contrabandiştii?

Ion Lungu ne-a oferit detalii despre modul în care acţionează reţelele de contrabandişti pentru a aduce ilegal ţigările moldoveneşti sau ucrainiene pe teritoriul Galaţiului.

Trafic peste frontiera verde. „Ţigările sunt introduse de către cetăţeni moldoveni, prin trecere ilegală, cu barca, peste Prut, mai ales pe timp de noapte. Din păcate, sunt sprijiniţi de oameni care muncesc legal: pescari, agricultori sau pur şi simplu oameni care locuiesc în zonă. Sunt folosiţi oameni cu venituri mici, retribuiţi cu diverse sume la baxul de ţigări introdus. De distribuirea ţigărilor pe piaţă se ocupă cel care a finanţat transportul. S-a demonstrat că cei care introduc ţigări prin Prunctul de Trecere al Frontierei (PTF) manifestă interes şi pentru a le trece peste frontiera verde. Cantităţile introduse, în acest mod, variază între 10 şi 100 de baxuri”, a declarat Ion Lungu.

Cu ţigările, pe Dunăre

„Acest tip de contrabandă este unul cu un grad ridicat de complexitate şi angrenează persoane din ţările producătoare de ţigări şi din ţările destinatare. Reţelele de contrabandişti dispun de ambarcaţiuni de mare viteză şi de persoane cu experienţă, bune cunoscătoare ale şenalului navigabil. Se introduc, astfel, între 30 de baxuri şi 120 de baxuri de ţigări procurate din Republica Moldova sau Ucraina, cu sau fără timbru de accizare. Mărcile preferate sunt cele cu preţ redus: Plugaru, MT, Doina şi More, produse de societăţi comerciale sau contrafăcute. Introducerea în ţară se face pe timp de noapte, de persoane şi ambarcaţiuni care îşi justifică prezenţa şi activitatea în zonă respectivă de pe Dunăre.  De procurarea bunurilor se ocupă cetăţeni români, cu complicitatea moldovenilor şi a ucrainienilor. Ţigările cumpărate din ţările vecine sunt depozitate în porturile Giurgeşti din Republica Moldova şi Reni din Ucraina, în clădiri aflate în apropierea Dunării sau în ambarcaţiuni aflate pe raza porturilor. Apoi, sunt introduse în România cu ambarcaţiuni de mare viteză, conduse de persoane cu experienţă şi care cunosc modul de acţiune al Poliţiei de Frontieră. Aduse pe malul gălăţean sau tulcean al Dunării, ţigările sunt preluate de microbuze şi depozitate în clădiri din judeţul nostru, fie transportate de la Tulcea la Galaţi. Atunci când ţigările sunt încărcate pe ambarcaţiuni de mare tonaj, ele trebuie preluate de bărci şi transportate pe mal. În forma sa cea mai organizată pe Dunăre, contrabanda cu ţigări se face cu barje care permit traficarea a până la 250 de baxuri de ţigări (sute de mii de pachete n.red.)”, ne informează şeful I.JP.F. Galaţi.

Tutun în vagoane

„Sunt introduse ilegal ţigări în judeţul Galaţi şi prin punctul de trecere feroviar aflat în subordinea I.J.P.F.  Grupurile infracţionale cuprind în mod obligatoriu lucrători ai C.F.R. ori C.F. din Republica Moldova. Ţigările sunt introduse în vagoane aflate sub sigiliu vamal. Odată ce vagonul intră pe teritoriul României, cât timp staţionează în zona de triaj, sigiliul este desfăcut, iar marfa e mutată în maşini. Ulterior, vagonul este resigilat. Cea mai la îndemână manieră de disimulare a ţigărilor este „îngroparea” acestora în materii prime siderurgice, cum ar fi minereul de fier sau cărbunele”, conchide comsiarul şef Ion Lungu.  

Gabriel Kolbay

Micul trafic  / „Furnicile” aduc, zilnic, mii de pachete în ţară

Limita legală pentru introducerea de ţigări în vămile gălăţene este de două pachete de persoană. Dacă este să facem o socoteală, prin Giurgiuleşti trec zilnic, în medie, 3.277 de persoane, iar prin Oancea, 1.040 de persoane, ceea ce înseamnă că în ţară ar trebui să intre legal maximum 8.500 pachete. Dar cum prin pieţe sau în mediul rural găseşti mai tot timpul ţigări „de la moldoveni”, se vede că dimensiunile contrabandei sunt mai mari. Strict pe micul trafic de ţigări, pachetele sunt ascunse prin cotloanele maşinilor, dosite prin bagaje, poate-poate scapă nedepistate la frontieră. „De regulă, cantităţile traficate în această manieră variază între unu, două cartoane de ţigări. Micii comercianţi moldoveni le vând de regulă în pieţe printre alte produse. Fenomenul micului trafic de ţigări devine îngrijorător în situaţia în care transportatorii acţionează concertat sub coordonarea unor lideri, colectori ai acestor cantităţi modice introduse sistematic în ţară. Prin acest „fenomen de furnică” se pot aduna cantităţi mari pentru a fi vândute angro pe pieţele din interiorul ţării, cu precădere în Buzău, Vrancea şi Bucureşti”, ne-a explicat comisarul şef Ion Lungu, şeful Poliţiei de Frontieră Galaţi.

 

Ţigările, sursă de venit pentru mulţi

Prea multe nu se pot face în privinţa micului trafic. Moldova e săracă, Ucraina nu este nici ea prea departe, un pachet de ţigări de afară se vinde la noi la un preţ de cinci, şase ori mai mare şi e o mică sursă de venit pentru cetăţenii din localităţile de frontieră. „Ţigările ieftine sunt baza. Din cele 171.000 de pachete de ţigări confiscate în vămile noastre în ultimele zece luni, 75.000 sunt ţigări inferioare, care credem că sunt pentru piaţa internă, pentru că nimeni în Vest n-ar fuma Plugarul, Doina… Cam 96.000 de pachete au fost cu ţigări superioare, care se aduc, se depozitează, iar o parte din ele se încearcă a fi transportate spre alte ţări din UE, unde profitul ar fi de câteva ori mai mare decât aici”, ne-a explicat şi şeful Direcţiei Vamale Galaţi, Mihail Bucur.

 

„Nu putem eradica micul trafic”

La rândul său, prefectul Paul Florea este de părere că, în ce priveşte micul trafic, este o limită dincolo de eforturile ar fi prea costisitoare în raport cu rezultatele. „Nu se poate face o eradicare a micului trafic, pentru că resursele puse în mişcare sunt uriaşe. Este adevărat, şi acum, dacă nu te duci cu cravată în piaţă, e imposibil să nu te abordeze cineva şi să nu te întrebe dacă nu vrei ţigări. Dar faţă de perioada când se stătea cu pachetele întinse pe tarabă, este un pas înainte.”

Chiar dacă nu poate fi eradicat, micul trafic este în general ţinut sub control, au precizat reprezentanţii autorităţilor. „În cazul în care un transportator este depistat cu astfel de ţigări de contrabandă prima dată este sancţionat contravenţional. Dacă este prins şi a doua oară poate primi interdicţie să mai intre în ţară timp de cinci ani. În cazurile mai grave se poate ajunge şi la confiscarea maşinilor în care au fost ascunse ţigările, avem în jur de 100 de astfel de maşini, iar pentru contrabandişti riscurile au devenit prea mari în raport cu potenţialele câştiguri”, ne-a spus şeful Poliţiei de Frontieră, Ion Lungu. Desigur, dacă persoana implicată are dublă cetăţenie pică partea cu interdicţia de intrareîn ţară. În prezent, în Vamă se confiscă zilnic în jur de 570 de pachete de ţigări.

Ovidiu Amălinei


Practic, doar patru oameni pe tură

Oameni puţini, muncă multă

Cea mai mare problemă cu care se confruntă autoritatea Vamală în acest moment este lipsa de personal, din punctul de vedere al directorului structurii, Mihail Bucur. „Problema foarte mare este lipsa de personal. La acest moment avem şase persoane pe tură. Dar asta doar teoretic. Practic, sunt numai patru. Unul e în concediu şi unul se îmbolnăveşte. Şi trebuie să acoperi tot: pistă de intrare, pistă de ieşire, pistă de marfă. Dacă ai norocul, sau ghinionul, nici nu ştiu cum să spun, să găseşti ceva sau să bănuieşti ceva trebuie să începi să desfaci. Şi desfac vameşii, nu avem un mecanic special pentru aşa ceva. Şi desfacem singuri la şaibă, ne ia vreo trei ore. Şi, dacă găsim, ne mai ia vreo două ore să facem actele”, susţine şeful Vămii, Mihail Bucur. Acesta mai povesteşte că sunt situaţii când informaţiile sau suspiciunile nu se confirmă, caz în care lucrătorii de la Vamă ajung să desfacă şi maşini „curate”. „Sigur că s-a întâmplat să desfacem maşini şi să nu găsim nimic. Am avut suspiciunea şi am procedat în consecinţă”, recunoaşte Mihail Bucur.


Pentru ancheta completă

Poliţiştii îi vor închişi pe cei prinşi

Una dintre problemele cu care se confruntă oamenii legii în depistarea întregului grup infracţional este că mulţi dintre cei prinşi făcând trafic de ţigări nu sunt arestaţi preventiv, nu sunt izolaţi de restul grupării. „Sunt prinşi, dar li se dă drumul. Ei pot vorbi oricând cu restul grupării, cu cei care, până la momentul respectiv, nu au fost identificaţi. Păi cum pot eu să le documentez mai departe activitatea infracţională dacă nu i-am izolat cumva, să îi pot lua la interogatoriu, să pot să fac o anchetă?”, spune şeful IJP, Dănuţ Lefter.


 Fără filtru se vinde doar în România

Profit mai mare pentru marfa care merge în Vest

Autorităţile gălăţene implicate în combaterea traficului de ţigări nu pot să estimeze, la această oră, nici câte ţigări intră în ţară prin zona Galaţiului, nici câte se opresc aici şi câte tranzitează judeţul. „Ştim că multe transporturi se duc spre alte ţări din Uniunea Europeană, unde diferenţa de preţ este mult mai mare, iar profitul contrabandiştilor pe măsură”, susţine directorul Regionalei Vamale Galaţi, Mihail Bucur.


 Marius Ţuca

 

Citit 10679 ori Ultima modificare Luni, 28 Noiembrie 2011 10:16

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.