Mihail Boldea a cerut plângând judecătorilor să-l elibereze din arest

Mihail Boldea a cerut plângând judecătorilor să-l elibereze din arest
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Deputatul gălăţean Mihail Boldea a plâns, marţi, la instanţa supremă, unde le-a cerut judecătorilor eliberarea din arest preventiv, pentru a putea merge acasă, susţinând că nu va mai activa ca parlamentar şi că nu va părăsi municipiul Galaţi.

 

"Simt că tâmpesc în arestul ăla. Este greu acolo, iar eu nu-mi doresc decât să mă duc la mine acasă. Nu îmi doresc să mă duc la serviciu, nu îmi doresc decât să se termine dosarul ăsta"

 

Completul de cinci judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a judecat, marţi, recursul deputatului Mihail Boldea împotriva deciziei Secţiei penale a aceleiaşi instanţe prin care s-a decis prelungirea arestării preventive a sa.

După deliberări, judecătorii instanţei supreme au respins recursul lui Boldea, decizia fiind definitivă, astfel că acesta va rămâne în arest pentru o perioadă de încă 30 de zile.

La şedinţa de marţi, deputatul le-a spus celor cinci judecători că "a venit în faţa lor cu speranţă" şi că "DIICOT Galaţi dă dovadă de un terorism procedural total".

"După 30 de zile în care am stat şi am cugetat şi eu, poate că am greşit, poate că nu. Nu poţi tu Minister Public să vii să ceri 20 de ani de închisoare când tu ai un prejudiciu incert stabilit. Cineva de la DIICOT Galaţi va răspunde pentru asta", a afirmat Boldea.

"Simt că tâmpesc"

Deputatul le-a vorbit magistraţilor şi despre condiţiile nefaste din celula de arest, arătând că "nu area cişmea în cameră, ci doar veceul care e jos". "Simt că tâmpesc în arestul ăla. Este greu acolo, iar eu nu-mi doresc decât să mă duc la mine acasă. Nu îmi doresc să mă duc la serviciu, nu îmi doresc decât să se termine dosarul ăsta", a declarat Boldea judecătorilor, precizând că dacă va fi lăsat în libertate, nu va părăsi municipiul Galaţi.

Totodată, Mihail Boldea, printre altele, a arătat şi motivele pentru care "bănuieşte că a fost arestat", susţinând că în mai multe rânduri a cerut demisia fostului premier Emil Boc şi a demnitarilor Radu Berceanu şi Adriean Videanu. El a lăsat să se înţeleagă că arestarea sa s-a făcut din cauza faptului că a fost afiliat politic.

Boldea a arătat că, din aceleaşi considerente, procedurile de obţinere a avizului de la Camera Deputaţilor pentru încuviinţarea arestării sale s-au făcut mult mai repede faţă de cazul fostului ministru al Mediului, Laszlo Borbely, "care a beneficiat de termenele prevăzute de lege în această materie".


 

 

Citeşte şi:

Stenograme în Cazul Boldea (I) - Discuţiile telefonice ale deputatului înainte de arestare!

Stenograme în Cazul Boldea (II) - "Îi tai degetele de la picioare şi i le bag în c..."

Stenograme în Cazul Boldea (III) - "Doamne! M-a băgat în puşcărie băiatul ăsta!"

Stenograme în Cazul Boldea (IV) - "Dacă mor să îmi faceţi un mormânt frumos..."


 

Citit 3219 ori Ultima modificare Marți, 24 Aprilie 2012 17:45

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.