Jurnaliştii gălăţeni au luat locul pompierilor pentru două ore

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ieri, o parte dintre jurnaliştii gălăţeni au lăsat condeiele, aparatele foto şi camerele video deoparte pentru a lua locul pompierilor de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi. Pompierii nu au trecut însă nici la scris, nici la filmat, ci au rămas la posturi pentru a le arăta jurnaliştilor ce înseamnă meseria lor. Îmbrăcaţi în costume speciale şi echipaţi cu tot ce trebui, băieţii au avut greaua misiune de a stinge un incendiu (provocat intenţionat de cei de la ISU şi ţinut sub control pe tot parcursul aplicaţiei), iar fetele au făcut parte din echipajul de prim ajutor de la SMURD. Trebuie să recunoaştem că misiunea cu care am fost delegaţi nu a fost deloc uşoară. Focul a fost în cele din urmă stins, iar echipajul SMURD i-a acordat, aşa cum s-a priceput, primul ajutor victimei. Din fericire totul a fost doar un exerciţiu simulat şi nimeni nu a avut de suferit. Aşa am constatat cât de grea este misiunea pompierilor şi paramedicilor. „Am vrut să trecem jurnaliştii de cealaltă parte a baricadei. Am fost plăcut surprinşi să vedem că se descurcă destul de bine. Toţi jurnaliştii au făcut faţă cu brio exerciţiilor, dar mai au multe de învăţat”, a spus, la finalul aplicaţiei, căpitanul Eugen Chiriţă, purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi. Aplicaţia de ieri a făcut parte dintr-un program special pregătit de ISU pentru jurnalişti cu ocazia Zilei pompierilor, sărbătorită în fiecare an pe 13 septembrie. Conducerea ISU a promis că pe 13 septembrie jurnaliştii vor fi premiaţi pentru efortul depus în cadrul aplicaţiei. Chiar dacă am primit felicitări la final, noi, jurnaliştii, recunoaştem cu mâna pe inimă că nu suntem făcuţi pentru nici una dintre meseriile pe care le-am experimentat. Mai mult decât atât, preferăm să lăsăm incendiile şi acordarea primului ajutor în seama profesioniştilor de la ISU. Cu ei la posturi, toată lumea se simte mult mai în siguranţă. N.R. Pe parcursul celor două ore de aplicaţie, maşinile de pompieri şi cele de SMURD au fost pregătite să intervină la orice apel 112 ar fi sosit în dispecerat.

Citit 1115 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.