Acţiune de salvare pe Dunăre - O navă maritimă sub pavilion tanzanian a eşuat lângă Brăila FOTO/VIDEO
Foto: Foto: Bogdan Codrescu

Acţiune de salvare pe Dunăre -  O navă maritimă sub pavilion tanzanian a eşuat lângă Brăila FOTO/VIDEO
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Echipele de intervenţie coordonate de Administraţia Fluvială a Dunării de Jos (AFDJ) Galaţi au reuşit în cursul zilei de azi să deblocheze o navă maritimă sub pavilion tanzanian care a eşuat, ieri, în apropiere de portul Brăila. Nava „Sea Breeze”, de 8.176 tdw şi o lungime de 118 metri, a eşuat la scurt timp după ce a încărcat din Brăila 7.320 de tone de grâu. „Din primele indicii se pare că incidentul s-a produs din cauza unor manevre greşite”, a precizat directorul general al AFDJ Galaţi, Mircea Cristea. După încercări nereuşite de a se elibera prin forţe proprii, echipajul a solicitat intervenţia autorităţilor române. Primele operaţiuni de salvare s-au desfăşurat începând din cursul zilei de ieri, dar „Sea Breeze” a fost deblocată abia astăzi, la orei 13.30, după intervenţia simultană a remorcherelor „Galaţi 3”, de la AFDJ Galaţi şi „Lainici”, de la Şantierul Naval Brăila. Nava „Sea Breeze”, aparţinând unor armatori sirieni, şi-a reluat marşul spre Orientul Mijlociu, costurile de intervenţie, în valoare de câteva mii de euro, urmând a fi achitate de proprietari.

 

Citit 2253 ori Ultima modificare Marți, 11 Septembrie 2012 16:11

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.