UPDATE - Împuşcături în trafic la Umbrăreşti: Un bărbat a murit, iar alţi doi sunt grav răniţi

UPDATE - Împuşcături în trafic la Umbrăreşti: Un bărbat a murit, iar alţi doi sunt grav răniţi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

UPDATE - ORA 12.45 - Cele două persoane rămase în viaţă în urma conflictului de noaptea trecută de la Umbrăreşti susţin că au fost victime ale mafiei fierului vechi din Şendreni.

Unul dintre răniţi, frate cu bărbatul care a decedat în cursul altercaţiei, susţine că totul s-a întâmplat în apropierea unui bar din Umbrăreşti. El afirmă că a fost oprit în trafic de mai multe maşini şi că circa 70 de indivizi înărmaţi cu bâte, săbii şi arme i-au înconjurat şi atacat.

Adrian Săndica, în vârstă de 32 de ani, susţine că în timpul bătăii, fratele său Marian, de 35 de ani, a fost lovit până a căzut la pământ şi apoi împuşcat în cap. Adrian şi şoferul maşinii în care se afla - un bărbat în vârstă de 37 de ani, din Lieşti – au ajuns la spital cu multiple răni provocate de armele albe ale agresorilor. Bărbatul susţine că cei care i-au atacat ar fi făcut-o la ordinul unui cunoscut interlop din Şendreni, implicat în afacerile cu fier vechi.

Cele două victime sunt păzite de poliţişti în spital, ancheta în acest caz fiind preluată de procurorii Parchetului de pe langă Tribunalul Galaţi.


Totul s-a petrecut noaptea trecută pe raza comunei Umbrăreşti, din judeţul Galaţi. Victimele, care se deplasau cu un autoturism, au fost atacate cu focuri de armă dintr-o altă maşină aflată în trafic. În urma acestui atac, unul dintre bărbaţi a fost împuşcat mortal în cap, iar alţi doi au suferit răni grave. Răniţii au fost transportaţi la Spitalul Municipal din Tecuci, unde se află sub paza "mascaţilor". Poliţia a deschis o anchetă în acest caz. 

Citit 7926 ori Ultima modificare Marți, 02 Octombrie 2012 12:51

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.