HI-Q va cânta pentru Consiliul Naţional al Elevilor ce se va desfăşura la Galaţi

HI-Q va cânta pentru Consiliul Naţional al Elevilor ce se va desfăşura la Galaţi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Trupa HI-Q a fost invitată să cânte pentru elevii din toată ţara care se vor alfa la Galaţi în perioada 7-10 februarie, pentru a participa la Adunarea Generală a Consiliului Naţional al Elevilor. Cei peste 250 de reprezentanţi ai consiliilor judeţene ale elevilor vor avea ca sarcină să-l aleagă pe noul preşedinte al organizaţiei naţionale.

„Oaspeţii vor fi cazaţi la Hotel Faleza, iar masa o vor servi la cantina studenţilor. Sesiunile de lucru se vor desfăşura la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administrative şi la Casa de Cultură a Studenţilor. Pentru organizarea acestui eveniment care ne onorează s-au primit de la minister nişte fonduri, dar sunt insuficiente. Ca urmare am mai primit sprijin din partea ISJ şi a Ligii Studenţilor din Galaţi”, ne-a declarat Iulian Bold, reprezentantul Biroului de presă din cadrul Consiliului Judeţean al Elevilor din Galaţi.

Citit 1131 ori Ultima modificare Marți, 05 Februarie 2013 17:44

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.