Percheziţii la Galaţi şi în alte opt judeţe în căutarea infractorilor specializaţi în fraude informatice

Percheziţii la Galaţi şi în alte opt judeţe în căutarea infractorilor specializaţi în fraude informatice
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Procurorii DIICOT şi poliţiştii din Suceava efectuează zeci de percheziţii, în nouă judeţe, printre care şi Galaţiul, pentru destructurarea unui grupări specializate în fraude informatice, care a produs un prejudiciu de 500.000 de euro.

Percheziţiile, 37 la număr, au loc în Galaţi, Suceava, Bacău, Craiova, Constanţa, Alba, Piteşti, Braşov şi Dâmboviţa. Poliţiştii vor pune în aplicare şi 35 de mandate de aducere pentru audieri la sediul DIICOT Suceava. Potrivit unui comunicat al Poliţiei Judeţene Suceava, începând de anul trecut poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Suceava au în lucru, sub coordonarea unui procuror DIICOT, un dosar penal în care sunt vizate mai multe persoane, între care cinci cetăţeni străini. În acest dosar sunt cercetaţi şi doi tineri din comuna botoşăneană Hudeşti, un altul din Bacău, un altul din Băileşti (Dolj) şi o tânără din Târgovişte.

Anchetatorii au stabilit că suspecţii au constituit un grup infracţional la care au aderat 36 de persoane şi care acţiona în judeţele Galaţi, Suceava, Botoşani, Bacău, Constanţa, Sibiu, Dâmboviţa şi Dolj. Membrii grupării sunt acuzaţi de infracţiuni informatice, prin fraudarea în special a clienţilor Poste Italiane s.p.a, după ce au obţinut datele de acces în conturile bancare online banking ale acestora, prin metoda phishing, au accesat fraudulos conturile şi au făcut transferuri frauduloase de bani prin Western Union.

Sursa citată arată că activitatea grupării era structurată pe trei paliere principale, respectiv: obţinerea datelor de acces la conturi bancare, efectuarea transferurilor frauduloase de bani de pe acestea şi ridicarea banilor astfel transferaţi. O parte din membrii grupării acţionau pe teritoriul Italiei pentru obţinerea datelor de acces la conturile bancare ale victimelor şi realizarea transferurilor frauduloase către alţi membri ai grupării care, la rândul lor, aveau sarcina să ridice banii de la diferite agenţii Western Union de pe teritoriul României.

În acest dosar s-a dispus deja începerea urmăririi penale în cazul a 36 de învinuiţi. Acuzaţiile aduse membrilor reţelei sunt constituire, aderare si sprijinire a unui grup infracţional organizat, efectuarea de operaţiuni financiare frauduloase, deţinere fără drept a unui program informatic, a unei parole, cod de acces sau date informatice şi distribuire sau punere la dispoziţie, fără drept, a unui dispozitiv sau program informatic, a unei parole, cod de acces sau alte asemenea date informatice. Pe parcursul cercetărilor, anchetatorii au beneficiat de sprijin din partea Serviciului Secret al Ambasadei SUA la Bucureşti, S.R.I.- Direcţia Judeţeană Suceava, totodată fiind promovate două comisii rogatorii internaţionale către autorităţile din Italia.

Citit 1689 ori Ultima modificare Marți, 24 Septembrie 2013 12:17

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.