VIDEO/ Pe strada Ştiinţei: Clădire a Primăriei, furată pe bucăţi

VIDEO/ Pe strada Ştiinţei: Clădire a Primăriei, furată pe bucăţi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Fostul corp al Grupului Şcolar „Radu Negru” de pe strada Ştiinţei, din spatele stadionului „Portul Roşu” este furat cărămidă cu cărămidă. Marţi, dimineaţă, un teanc de cărămizi frumos aşezate aştepta în faţa fostului liceu, iar la câţiva metri aproximativ 20 de oameni păzeau (că doar hoţul de hoţ se fereşte) încă vreo câteva grămezi care fuseseră deja sustrase dintre dărâmături. De altfel, Poliţia Locală a şi prins, marţi, două persoane în timp ce încercau să încarce mai multe cărămizi într-un camion. „Cei în cauză au recunoscut că au sustras cărămizile din imobilul cu nr. 26, urmând a fi transportate în com. Vânători, sat Costi. S-au întocmit actele procedurale ce au fost predate Secţiei 5 Poliţie pentru continuarea cercetărilor, cărămizile fiind lăsate în custodie la depozitul Primăriei din str. Traian”, se arată într-un comunicat al Primăriei Galaţi. Cele două persoane, G. Lucica, de 37 ani, şi H. Ionuţ, de 31 ani, depozitaseră 1500 cărămizi în faţa imobilului cu nr. 34 şi le încărcau de acolo, potrivit aceluiaşi comunicat. Clădirea cu pricina aparţine, conform purtătorului de cuvânt al Primăriei, Mihai Costache, municipalităţii. „Clădirea aparţine Primăriei, este dezafectată de mai bine de 10 ani, dacă nu cumva de dinainte de ‘89”. Ea trebuia demolată, oricum, dar nu în modul acesta”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt. Totodată, acesta a mai spus că demolarea nu s-a efectuat până acum pentru că Primăria vizează spaţiul respectiv pentru realizarea unui anumit proiect.

Citit 2091 ori Ultima modificare Miercuri, 09 Octombrie 2013 17:53

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.