Lichidări de stoc la produsele de sezon / Doar două firme din Galaţi au anunţat soldări

Lichidări de stoc la produsele de sezon / Doar două firme din Galaţi au anunţat soldări
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Abia a trecut perioada reducerilor cu ocazia sărbătorilor de iarnă, că magazinele au pregătit alte promoţii. Iar dacă este mijlocul lui ianuarie, atunci vorbim de soldări. Doar două firme din Galaţi au anunţat însă municipalitatea că au soldări, aşa cum prevede legislaţia în domeniu. Este vorba despre H&M, din Shopping City Galaţi, şi despre supermaketul Billa.

Soldările, adică reducerile de preţ la produse nealimentare de sezon, se practică de două ori pe an, în perioadele 15 ianuarie - 15 aprilie, respectiv, 1 august - 31 octombrie. Comercianţii trebuie să notifice autorităţile locale cu 15 zile înainte de lansarea acestei promoţii. Ei trebuie să facă dovada că i-au achitat furnizorului contravaloarea mărfurilor expuse, că nu vor vinde produsele sub preţul de achiziţie şi trebuie să se angajeze că este o lichidare de stoc, respectiv că nu vor repeta metoda de vânzare cu alte mărfuri din aceeaşi categorie.

Totuşi, chiar dacă nu au anunţat soldări, aproape toţi comercianţii profită de această perioadă a anului şi nu pierd ocazia de a atrage clienţi prin numeroase oferte promoţionale, reduceri de preţ ori pachete promoţionale. Spre exemplu, cel puţin trei sferturi din magazinele pe care le-am vizitat ieri în Winmarkt afişau astfel de oferte: oricare trei cămăşi la 390 de lei, 20 la sută reducere la bijuterii, trei cărţi la promoţie sau nenumărate reduceri promoţionale pornind de la 20 la sută şi ajungând la 70 la sută, la articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte ori la diverse alte produse.

Reprezentanţii Protecţiei Consumatorului Galaţi spun însă că cei care se înghesuie la ofertele promoţionale ar trebui să fie bine documentaţi, dacă nu vor să fie înşelaţi de falsele reduceri. Astfel, ei ar trebui să cunoască preţul pe care produsul l-a avut în urmă cu 30 de zile, înainte de începerea promoţiei, pentru a vedea în ce măsură beneficiază cu adevărat de o ofertă promoţională.

Citit 2671 ori Ultima modificare Duminică, 19 Ianuarie 2014 16:07

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.