* Alexandru Rabacu s-a spânzurat în penitenciarul pentru tineri din Tichileşti, Brăila * Ucigaşul Mirelei Streşnă, casiera de la Casa de amanet Romero, nu a putut suporta viaţa, după ce prietena lui l-a anunţat că îl părăseşte * Biletul de adio este scris în limba engleză * „Rabacu îi domina prin inteligenţă pe toţi ceilalţi deţinuţi” (Ionel Dincă, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Tichileşti) *
În Sâmbăta Mare nu există speranţă. Nu există iertare. Iisus este mort, iar întreaga lume îşi aşteaptă condamnarea.
Alexandru Rabacu, tânărul de 19 ani, din Târgu Bujor, care anul trecut, pe 14 iunie, comitea cea mai atroce crimă petrecută la Galaţi, înjunghiind-o de 18 ori, pentru bani, pe casiera Mirela Steşnă, a luat decizia despre care vorbea în jurnalul său: „M-am sinucis”.
S-a spânzurat în penitenciar
În dimineaţa zilei de sâmbătă, la ora 5,58, şeful de tură de la Penitenciarul de Minori şi Tineri Tichileşti, judeţul Brăila, a sesizat Poliţiei faptul că Alexandru Ionel Rabacu, de 19 ani, din oraşul Târgu-Bujor, judeţul Galaţi, arestat preventiv pentru comiterea infracţiunii de omor calificat, comise la data de 14 iunie 2008, în Galaţi, s-a spânzurat în baia din camera-dormitor.
În cauză a fost alcătuită echipa operativă, formată dintr-un lucrător de la Serviciul de Investigaţii Criminale, procuror criminalist, medic legist şi tehnician criminalist, care a efectuat cercetarea la faţa locului şi, în urma primelor verificări, a stabilit că tânărul s-a spânzurat cu ajutorul unui cearceaf în noaptea de vineri spre sâmbătă, între orele 3.00 şi 5.45.
Cadavrul, care nu prezenta semne vizibile de violenţă, a fost transportat la morgă pentru efectuarea necropsiei.
De pe faleză, în şteang
A fost căutat îndelung, până pe 23 iulie anul trecut. După comiterea crimei de la amanetul Romero, Rabacu nu a obţinut nimic din ceea ce credea că are nevoie: bani, pentru îndeplinirea tuturor poftelor lui.
S-a ascuns sub nasul nostru, pe Faleza superioară, într-un bârlog săpat în pământ. A fost apoi prins pe malul tulcean al Dunării, la terminarea a ceea ce el scria, în jurnalul lui, că a fost „o excursie prelungită”.
„Sâmbătă, 18 aprilie, corpul lui Alexandru Rabacu a fost găsit de către o altă persoană privată de libertate, la ora 5,50 dimineaţa, în camera de deţinere, spânzurat cu un cerceaf în baie”, declară Ionel Dincă, purtătorul de cuvânt al penitenciarului pentru minori şi tineri (N.R. - sub 21 de ani) Tichileşti, din Brăila.
În Sâmbăta Mare, Iuda a mai murit o dată
Povestea nu se opreşte aici: „Corpul era cald încă, iar oamenilor li s-a părut că Rabacu încă trăieşte. Timp de peste jumătate de oră s-a încercat resuscitarea lui, la faţa locului ajungând imediat şi un echipaj al Ambulanţei. Rabacu nu avea puls. La faţa locului au ajuns şi cei de la Laboratorul de Criminalistică din cadrul Inspectoratului Poliţiei Judeţene Brăila, judecătorul delegat şi procurorul de caz. La percheziţie, asupra lui Rabacu a fost găsit un bilet de adio. Era scris în limba engleză…”.
De ce a scris Rabacu în engleză? „Nu vroia ca ceilalţi deţinuţi să înţeleagă ce scrie el. Era o fire mai deosebită, cu o inteligenţă mult peste medie. Nu îşi făcuse prieteni, era izolat, dar nu a avut niciodată probleme cu deţinuţii. Îi domina pe toţi cu inteligenţa lui”, explică purtătorul de cuvânt.
„În bilet, Rabacu îşi cere iertare celor dragi, pentru gestul lui. Din câte ştiu eu, nu pomeneşte nimic despre fata pe care a omorât-o la Galaţi, nici despre prietena lui, care i-ar fi scris că vrea să înceteze relaţia cu el. Acestea sunt speculaţii. În acest moment, biletul se află la procurorul de caz”.
„Gestul a fost premeditat”
Contactat telefonic, procurorul-şef Mihalcea de la Parchetul de pe Tribunalul Brăila răspunde laconic: „Gestul a fost premeditat şi se pare că-şi trimisese nişte lucruri înainte de a se sinucide”.
Rabacu, aflăm din alte surse, ar fi primit de la prietena lui o misivă prin care îl anunţa că nu vrea să mai continue relaţia. Psihologul penitenciarului nu a putut fi contactat, specialistul fiind cel mai în măsură să spună dacă ucigaşul avea tendinţe suicidale şi, dacă da, ce măsuri s-au luat pentru a-i prevenit posibilul gest.
Rabacu a intrat în penitenciarul de la Tichileşti pe 28 februarie anul acesta. „Pleca des la Galaţi, la termenele pentru proces. În acest moment, toate bunurile lui se află la Tichileşti, iar corpul său este la Medicina Legală. Nu ştiu cine se va ocupa de înmormântare, nimeni nu s-a mai sinucis la Tichileşti”, spune purtătorul de cuvânt al Penitenciarului.
Mama nu ştie de moartea fiului criminal
La Rabacu nu a venit multă lume: a avut patru-cinci vizite, a primit câteva scrisori şi a dat câteva telefoane unui anume Gheorghiţă, dar „…numele acesta nu este relevant – el putea să zică orice nume! Dicta ce număr vroia şi vorbea”, explică Ionel Dincă.
Nici mama, Viorica (recăsătorită în Italia), nici presupusa soră, Monica Belican, nu au fost de găsit. Mama nu şi-a vizitat niciodată fiul criminal, la penitenciar.
„Avem mari probleme în a-i găsi rudele. Numărul de telefon al mamei, de Italia, nu mai este valabil, iar cea care a zis că este sora lui şi care este din comuna Vânători, judeţul Galaţi, nu este de găsit”.
Fiul unui poliţist, tată brutal, şi al unei mame care şi-a abandonat din cauza violenţei conjugale căminul, Rabacu a trăit la Târgu Bujor până la 18 ani. A fost un elev sclipitor, după cum declara profesoara lui de psihologie, Iolanda Arsene: „Putea fără efort să ia 10! Dacă îi era prea lene, lua 8. Anturajul şi banii l-au distrus”.
Bani pe care Rabacu îi moştenise în urma vânzării apartamentul rămas lui după moartea tatălui. Când cei 30.000 de euro s-au epuizat, băiatul a comis crima de la Romero, dar s-a lovit de uşa unui seif. În urma lui o familie şi-a pierdut fiica, pe Mirela, de 26 de ani, iar o alta – soţia.
„Nu merită poza aceasta! Nu o merită”, plângea soţul Mirelei, după ce, după capturare, criminalul i-a şoptit că vrea fotografia celei pe care o ucisese.
A aflat „…cum e după ce mori”
„După ce perioada prevăzută de lege se va epuiza, dacă aparţinătorii lui nu vin, corpul lui Rabacu va fi înmormântat de Primăria Brăila”, spune şi Jenel Sogor, purtătorul de cuvânt al I.P.J. Brăila.
În urma lui Rabacu rămân nelinişti şi întrebări. Jurnalul ţinut de tânărul criminal în perioada în care a campat pe malul drept al Dunării, până la prinderea lui de către poliţişti, vorbeşte despre un individ aparte:
„Încă de când eram mic mă frământa un gând: cum e după ce mori. Nu am crezut niciodată în chestia cu raiul şi iadul. Imediat după ce a murit tata şi am aflat că sunt unicul lui moştenitor, nu mi-am dorit decât un singur lucru: să fac 18 ani, să vând tot ce pot, să îmi satisfac toate dorinţele şi să mă sinucid”.
„Decât pe ea…”
Rabacu s-a născut pe 9 octombrie 1989, după cum dovedeşte şi certificatul lui de naştere. „Până acum, căutam două persoane când mergeam pe stradă: pe ea şi pe el. Acum nu o s-o mai caut decât pe ea…”, spunea Culiţă Streşnă, soţul tinerei ucise, după ce aflase de prinderea criminalului.
Ştia din „Viaţa liberă” că a fost identificat
Alexandru Ionel Rabacu, criminalul fetei de la casa de amanet din Galaţi, a fost prins pe 6 august de o echipă de poliţişti ajutaţi de un echipaj al poliţiei de frontieră Isaccea. El a fost audiat de poliţiştii gălăţeni şi şi-a recunoscut fapta.
Criminalul de numai 19 ani a fost descoperit într-un cort, în localitatea I.C. Brătianu din Tulcea. Fugise acolo după ce aflase că este căutat peste tot. Dormise mai multe seri pe faleza Dunării din Galaţi, chiar sub nişte scări, într-un bârlog improvizat în pământ.
Dăduse şi alte spargeri
Nu mai avea bani, aşa că furase dintr-un magazin mai multe bonuri valorice. Cu acestea şi-a cumpărat cortul şi multe alte provizii şi reviste, părăsind apoi Galaţiul. Printre lucrurile cu care a fost ridicat şi care erau depozitate într-o încăpere a I.P.J.-ului, am găsit inclusiv exemplarul din „Viaţa liberă” care anunţa identificarea lui ca ucigaş al Mirelei, dar şi jurnalul-testament al adolescentului criminal.
Monstru cu faţă umană
Găsit printre lucrurile cu care a fost adus de pe plaja Cocuţa, unde Rabacu nu s-a opus arestării, tânărul aflându-se în faţa unui cort (cumpărat cu bonuri valorice) şi citind una dintre zecile de cărţi pe care le avea la el, jurnalul pe care criminalul l-a ţinut timp de două săptămâni ne face cunoştinţă cu un individ desprins din filmele de groază.
Ca încheiere perfectă a trecerii lui prin lume, Rabacu îşi dorea, conform propriei mărturisiri, să se sinucidă şi să afle ce se ascunde dincolo de moarte.
Nu a făcut gestul, iar proviziile de conserve, sucuri, spray-ul de ţânţari (de folosit în aer liber), crema de plajă, teancuri de tichete-cadou şi bonuri de masă, precum şi hainele de schimb demonstra că realitatea era alta şi că Rabacu nu era pregătit atunci să-şi ia viaţa.
Confesiunile unei minţi criminale
Textul integral al jurnalului lui Rabacu:
„Ştiţi cu toţii care este motivul pentru care m-am sinucis, aşa că pot să sar peste partea asta. În primul rând vreau să ştiţi că acesta nu e un bilet de adio, ci doar un mijloc de a-mi cere scuze anumitor persoane în faţa cărora am greşit extrem de mult, greşeli care sunt singurul regret pe care îl am din scurta (dar, zic eu, fericita) mea viaţă.
Aş vrea să încep cu mama şi sora mea, care mi-au iertat tot în timpul pe care l-am petrecut cu ele, şi au încercat să mă îndrume pe calea cea dreaptă. Dar cât de mult le-am ascultat se vede acum. Apoi vreau să îmi cer scuze faţă de Vio, una din puţinele persoane care mi-au fost alături în ultimele luni, fapt pentru care îi mulţumesc şi îi spun prin această cale, pentru ultima dată „te iubesc”.
Alte persoane care m-au ajutat mult şi mi-au oferit prietenia lor sunt Georgiana şi Cristina, care, împreună cu mama lor, mi-au oferit, dacă pot să zic aşa, o a doua casă, fiindu-mi alături şi la bine şi când mi-a fost mai greu.
În încheiere vreau să îmi cer scuze mătuşei şi verişoarelor mele, pe care le-am minţit şi le-am trădat încrederea doar de teamă că nu ar fi înţeles situaţia în care mă aflam.
La polul opus se află toţi aşa-zişii mei prieteni cărora le-aş umbla un pic în gură şi la care le-am umplut mult frigiderul cu carne (mă refer aici la toţi ţiganii din Bujoru şi câţiva alţi români care nu au fost altceva decât hiene)
Încă de când eram mic mă frământa un gând: cum e după ce mori. Nu am crezut niciodată în chestia cu raiul şi iadul, nici în reincarnare sau alte prostii de-astea. Unde vreau să ajung cu toate astea? păi, imediat după ce a murit tata şi am aflat că eu sunt unicul lui moştenitor, nu mi-am dorit decât un singur lucru, să fac 18 ani, să vând tot ce pot, să îmi satisfac toate dorinţele şi să mă sinucid.
Până acum ceva vreme, mi se părea că lucrurile merg aşa cum am plănuit, dar mi-am dat seama că se putea şi altfel, puteam să fiu fericit încă mult timp, dacă nu făceam anumite greşeli. În tot acest timp, 1 lună de când mă caută poliţia şi mai mult de 2 luni de când am plecat din Bujoru, am avut o singură dorinţă: să pot da timpul înapoi.
Dar cum eu nu cred nici în Dumnezeu, nici în altcineva, cine să mi-o îndeplinească? Se pare că acest lucru este imposibil, aşa că repun în aplicare vechiul plan.
După cum vedeţi, nu am dus-o prea rău în acest timp, iar eu am privit această perioadă ca pe o excursie prelungită sau ceva de genul. Singurul neajuns a fost faptul că am fost singur, dar lucrul acesta mi-a dat ocazia să reflectez asupra a tot ceea ce am făcut.
Încă o dată scuzele mele celor mai devreme menţionaţi şi un mare şi sincer MULŢUMESC pentru toate clipele minunate pe care le-am trăit alături de voi, iar dacă e adevărat că atunci când mori îţi trece toată viaţa prin faţa ochilor, eu nu îmi doresc decât să revăd acele momente”.
* * *
Acum aproape un an nu a avut puterea să pună în aplicare ceea ce scria. Acum, scrisoarea din caietul care l-a însoţit cât era fugar, pe malul Dunării, capătă un sens neliniştitor. A împlinit-o!
