Oraşul fără apă

Oraşul fără apă
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* „În ţara asta nu contează ale cui sunt datoriile!” * Lista asociaţiilor cu program de  furnizare a apei restricţionat * Restricţionarea furnizării apei potabile şi pentru locatarii bun-platnici provoacă reacţii dezaprobatoare * Şi cu banii furaţi, şi cu apa oprită * Autorităţile „n-au nici o treabă” *

În ediţia de luni, 6 iulie, sub titlul „Sahara din Micro 20”, "Viaţa liberă" v-a prezentat detaliile penitenţei la care sunt supuşi locatarii a două scări de bloc, membri ai  Asociaţiei de Proprietari (AP) 525 din Micro 20, în cazul cărora SC Apă Canal a luat măsura restricţionării furnizării apei potabile pentru a forţa recuperarea datoriilor acumulate. Datorii, care, cel puţin în cazul acestei asociaţii, potrivit celor spus de membri ei, au fost create de fosta administratoare.

Articolul a suscitat un interes deosebit, dovada constituind-o numeroasele comentarii postate de cititori pe internet şi telefoanele primite la redacţie.  Reacţie explicabilă dacă avem în vedere că „Sahara” creată de S.C. Apă Canal,  este mult mai mare, nerezumându-se doar la cele două scări de bloc.

Câţi gălăţeni au acces la site-ul SC Apă-Canal ?

Potrivit unui comunicat al societăţii prestatoare de servicii de canalizare şi alimentare cu apă potabilă (comunicat postat pe site-ul societăţii, www.apa-canal.ro,   inaccesibil şi necunoscut majorităţii gălăţenilor care însă citesc presa !):

„S.C. Apă-Canal S.A. Galaţi continuă acţiunea de restricţionare a furnizării apei potabile  către asociaţiile de proprietari/locatari care înregistrează restanţe la plata facturilor emise pentru serviciile prestate de societatea noastră. Revenirea la furnizarea apei potabile în regim non-stop se va realiza în momentul în care asociaţiile de proprietari/locatari vor achita minim 30 la sută din soldul înregistrat şi vor încheia un grafic de eşalonare a debitelor pentru o perioadă de 3 luni.”

În continuare sunt prezentate asociaţiile de proprietari care primesc apa potabilă doar între orele 21,00-6,00 (adică doar 9 ore din 24 şi acelea noaptea), precum şi valoarea soldurilor celor 25 de asociaţii, la data de 13 martie:

-    AP 402, Micro 19 -  423.044 lei;

-    AP 142, str. Traian -  4.208,63 lei; 

-    AP 714, Micro 38 - 454.904 lei;

-    AP 225, Ţiglina I -  36.651 lei;

-    AP nr.223, Ţiglina I -  20.419 lei; 

-    AP nr.381, Micro 18 -  20.118 lei;

-    AP nr.231, Tiglina I - 108.989 lei;

-    AP nr.619, Micro 40 -  257.226 lei;

-    AP nr.525, Micro 20 - 140.858 lei;

-    AP Dunărea, Ţiglina I - 75.995 lei; 

-    AP 335, Micro 16 -   288.621 lei;

-    AP nr.626, Micro 40 - 33.892 lei;

-    AP 627, Micro 40 - 33.589 lei;

-    AP nr.856, Pexco - 288.856 lei;

-    AP nr.613, Micro 40 - 20.491 lei;

-    AP 615, Micro 40 -  41.770 lei;

-    AP 605, Micro 40 - 193.804 lei;

-    AP 361, Micro 16 - 12.523 lei;

-    AP 601, Micro 40 - 411.064 lei;

-    AP 859, Micro 13B - 17.519 lei;

-    AP 606, Micro 40 - 346.425 lei;

-    AP 850, Micro 39A -  789.196 lei;

-    AP 301, Micro 16 - 134.937 lei;

-    AP 311, Micro 16 - 139.260 lei;

-    AP 303, Micro 16 - 127.276 lei.

Cinismul, ca atribut în relaţia cu clienţii corecţi

În finalul comunicatului se precizează: „Deoarece în cadrul acestor asociaţii pot exista (nu numai că pot, dar chiar există! - n.n.) locatari bun-platnici, care au achitat la timp administratorilor contravaloarea serviciilor noastre, vă comunicăm însă că ele nu au fost plătite şi societăţii noastre. Vă mulţumim pentru înţelegere”.

Înţelegere în mod unilateral?

Ei bine, răspunsul gălăţenilor bun-platnici şi inevitabil clienţi „în sistem centralizat” ai SC Apă-Canal nu este: „Cu plăcere!”, ci dimpotrivă unul pe măsura non-civilizaţiei la care sunt condamnaţi fără drept de apel. Iată câteva mostre de pe site-ul www.viata-libera.ro:

Herman: „Este inadmisibil ca într-un oraş din Comunitatea Europeană, oamenii să rămână fără apă curentă, indiferent de circumstanţe. Ce face primăria? 

Ion Bolea: Am trecut prin asta. Preşedintele asociaţiei noastre a furat vreo 2 mld. Până la urmă datoriile s-au împărţit între apartamente şi mie mi-au revenit 9 milioane, sumă foarte mare în anul 2001. Din câte am aflat (între timp m-am mutat din cartier) preşedinta asociaţiei e bine mersi, nu a făcut nici măcar o zi de puşcărie.

Vecin: Ia spargeţi un geam la un chioşc. Vin 20 de miliţieni, da\' la furăciuni de miliarde nu se bagă nimeni, am ajuns ţară de râs.

Dan: La cine ne putem adresa pentru a verifica admistratoarea? Alo! Poliţia! De ce nu vă duceţi la vila de la Smârdan a acelei administratoare să vedeţi cum apare disperată şi poate mai reuşesc bieţii oameni să recupereze ceva. Meseria de administrator de asociaţie de locatari e profitabilă tare…

Speranţa: Aş vrea ca noi cetăţenii să putem verifica la un telefon situaţia asociaţiei şi a datoriilor pe care le are. Aşa ne putem sesiza şi trage la răspundere.

Gg: Şi în Ţiglina 1, la asociaţia 226, e un preşedinte, Mitrea Ionel pe numele lui, care a băgat mâna până la cot în banii asociaţiei şi acum, neavând de unde să pună la loc, avem de plătit penalizări din 2005.  Aşa am ajuns în ţara asta, nu contează ale cui sunt datoriile. (Bună remarcă!! - n.n.). Ar fi bine dacă  "Viaţa liberă" ar publica un ghid, ca să ştim şi noi unde trebuie să ne adresam pentru abuzuri de genul asta.

Greeneyes: Şi în I.C. Frimu e aceeaşi situaţie de lunea trecută...apa rece curge doar de la 9 seara, parcă nu am fi în sec XXI. Administratoarea şi-a luat recent un Range Rover. Oare cu ce bani? Ce salariu are? Soţul ei e lăcătuş mecanic şi la loto n-au câştigat... Noroc de banii noştri, ăia proşti cu facturile la zi, dar obligaţi să strângem apa in toate recipientele din casa si sa facem baie la lighean!!! RUŞINE SĂ VĂ FIE!!!

Cami: Din păcate, multe asociaţii sunt în această situaţie şi probabil că mulţi dintre locatari nici nu ştiu. Poate ar fi o soluţie ca fiecare furnizor de servicii să publice lunar pe site-ul societăţii, facturile emise pentru fiecare asociaţie de locatari şi care sunt datoriile acumulate. Astfel, am avea posibilitatea să verificăm dacă s-a achitat fiecare factură  şi s-ar lua măsuri imediat fără a se mai ajunge la datorii astronomice pe care nu se ştie în final cine le va plăti.

Vali: „Nici în Micro 40 nu e apă rece. Sunt nişte nenorociţi, (cei care au luat decizia asta), vor să ne aducă în pragul disperării. Gălăţeni, trebuie să schimbăm ceva, aşa nu mai merge!”

Şi citatele ar putea continua, dar din motive de spaţiu ne oprim. De fapt, concluzia e simplă: autorităţile tolerează de ani de zile delapidările şi abuzurile formidabile ale celor care nu se dau schimbaţi din fruntea asociaţiilor de locatari, întrucât chiar cadrul legislativ, bizar de  permisiv, le dă voie să fure.

Mai mult, autorităţile preferă să aplice coerciţia întregii colectivităţi şi nu doar câtorva indivizi vinovaţi. De parcă ne-ar conduce Păcală!

Citit 2448 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.