Atenţie, şoferi! Circulaţia în sensul giratoriu de la ieşirea spre Tecuci, blocată
Foto: Sursă foto: GSDG

Atenţie, şoferi! Circulaţia în sensul giratoriu de la ieşirea spre Tecuci, blocată
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Sâmbătă, 26 noiembrie, între orele 8,30 şi 16,30, circulaţia maşinilor în sensul giratoriu de la ieşirea din Galaţi, spre Tecuci (intersecţia străzii Brăilei cu bulevardul Dunărea) este oprită, datorită unor lucrări de frezare şi plombare care vor fi efectuate în zonă. Informaţia a fost validată atât de reprezentanţii primăriei Galaţi, cât şi de cei de la Ecosal, care supervizează lucrarea. "Este adevărat, circulaţia va fi oprită în zonă şi deviată pe rute ocolitoare. Lucrarea este a Ecosalului, care supraveghează, şi va fi realizată de terţi. Vor fi lucrări de frezare şi plombare, nu asfaltare completă", ne-a explicat Mirela Furtună, directorul Ecosal Galaţi. 

Pentru şoferii care vin dinspre cartierul Micro 21, ruta ocolitoare este drumul de centură care face legătura între Universitatea Danubius şi cartierul Barboşi, în timp ce pentru gălăţenii care circulă pe Drumul Viilor, ocolirea se face prin dreapta benzinăriei. 

 

Citit 8644 ori Ultima modificare Vineri, 25 Noiembrie 2016 14:37

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.