Vocea Galaţiului, vocea „Vieţii libere”

Vocea Galaţiului, vocea „Vieţii libere”
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Încet, dar sigur, cititorii Vieţii libere încep să ia atitudine  faţă de probleme importante pentru Galaţi. Chiar şi la adăpostul anonimatului, gălăţenii spun lucrurilor pe nume, iar aceste semnale ar trebui să le dea de gândit celor numiţi sau aleşi în funcţii de conducere. Vă prezentăm câteva din reacţiile şi părerile gălăţenilor faţă de două subiecte extrem de importante pentru Galaţi. 

Mafia din urbanistică

Imediat după ce s-a aprobat înfiinţarea comisiei tehnice de amenajarea teritoriului şi urbanism – decizie care a suscitat mari nemulţumiri din partea anumitor consilieri, dar şi din partea anumitor funcţionari -, cititorii „Vieţii libere” au reacţionat. Dintre mesajele postate pe pagina noastră de internet, vi-l prezentăm pe cel al lui Pill:

„Oare când vom ajunge şi noi ca problemele de arhitectură urbană la Galaţi să fie doar apanajul arhitecţilor şi nu al trepăduşilor politici? Când se vor separa apele, vom avea ceva de câştigat şi noi gălăţenii, până atunci doar "băjeţii esteţi de la partide" vor schimonosi oraşul, gen strada din Ţiglina ocupată de construcţie, magazin cu etaj direct pe trotuar, bloc cu 12 nivele la 6 metri de case de locuit de lângă stadion şi încă o mie de alte gogomănii aprobate ca şi până acum de trepăduşii politici. Simt că le este ameninţat caşcavalul? Le este teamă de profesionişti, atacă din start ca să-l intimideze pe noul arhitect şi să-i arate cine este şeful? Oameni jalnici. De 20 de ani ne-au arătat ce îi duce capul şi vedem cum arata oraşul”.

Un alt cititor, Alin Munteanu, ne-a trimis o scrisoare, pe adresa redacţiei, în care scrie: „ca cetăţean al acestui oraş, consider şi eu că pot face parte din acea comisie de urbanism. Şi pentru aceasta propun ca de urgenţă să se ia următoarele măsuri: desfiinţarea acelor mizerabile garaje situate ca ciupercile după ploaie, pe spaţiile dintre blocuri  - că ne sufocă! Desfiinţarea tuturor chioşcurilor situate pe trotuare (şi din jurul stadionului Oţelul), spaţii verzi, parcuri şi oriunde în acest oraş mizerabil. Sistematizarea, urgentă, a străzii Saturn spre TV Galaţi şi spre Bac”.

Of, transportul cu microbuzul!

Dacă despre urbanism am avut câteva păreri, despre condiţiile de transport al persoanelor cu microbuzul, în Galaţi, am primit un adevărat val de reacţii, pe adresa de internet a ziarului.

Ştefan ne-a scris: „despre dotarea tehnica a microbuzelor nu se spune nimic ? Despre scaunele jegoase, mă scuzaţi de expresie, nu se spune nimic ? Despre lipsa AC-ului sau despre fumat în microbuz ? Despre şoferi vitezomani şi întrecerea în trafic pentru "a-şi fura clienţi" nu se spune nimic?”

Lia completează: „...şi încă ceva de care nu ţine nimeni cont: şoferul ce transportă pasageri poate să plece numai în momentul în care aceştia deja au luat loc. După acest lucru se vede cât de bine au învăţat la şcoala de şoferi. În străinătate pentru acest lucru rămâi fără carnet şi dreptul de a profesa pe o maşină ce transportă persoane”.

Doru este nemulţumit de şoferii care fumează la volan, forţând astfel toţi pasagerii să inhaleze fumul, şi cere amendarea unui astfel de comportament, iar un alt cititor anonim caracterizează scurt imaginea transportului cu microbuzul, imagine pe care, din păcate, o cunoaştem cu toţii: „transport cu maxi taxi şi taxi cu şoferi în papuci şi chiloţi-şort care fumează, dau manelele la volum maxim - ăsta e transport în Galaţiul sec. XXI tolerat de autorităţile locale”.  

Cum uneori cuvintele sunt inutile pentru a prezenta un fapt, „un băiat”, aşa cum s-a intitulat, a postat o adresă de pe youtube, unde din filmuleţul făcut cu un telefon mobil se vede cum un şofer de maxi taxi din Galaţi numai că nu-i bate pe călători. Pentru curioşi, adresa este http://www.youtube.com/watch?v=NBsuzzyrpao.

O propunere interesantă

Vasile Marius, un alt cititor, ne spune că „am fost recent în şapte ţări din vestul Europei, nicăieri nu am văzut babilonie ca-n transportul în comun din Galaţi. În câteva oraşe am văzut microbuze pe post de TAXI, dar care deserveau hoteluri şi în general în regim de închiriere, nu de taxi în care să te urci pe stradă. Baza transportului în comun sunt mijloacele având capacitate mare: metrou, tren, tramvai şi autobuz”.

„Oricum am face socotelile, un autobuz,  la acelaşi număr de călători transportaţi, nu poluează cât 10-15 microbuze, ca să nu vorbim de comparaţia cu transportul electric. Cred că singura măsură normală ar fi impunerea capacităţii mijloacelor de transport în comun de la cel puţin 40 locuri pe scaune în sus”.

„Vă imaginaţi ce ar însemna pentru circulaţia din Galaţi existenta a numai 50 de autobuze în locul a trei -patru sute de microbuze? Greu de realizat, interese mari, patroni cu spate… Apropo, cu cât se merge mai spre vest şi nord, bicicleta este principalul mijloc de deplasare în localităţi şi între acestea. Biciclistul are prioritate faţă de toţi, inclusiv faţă de pietoni, acolo unde semnalizarea nu arată ordinea de prioritate şi ce piste au în şi în afara localităţilor, ca să nu vorbesc de şosele şi străzi!”.

Jonny nu se uită peste gard, în Europa, ci mai aproape, la Constanţa: „în Constanţa sunt 4 linii de tramvai+1 vara, spre satul de vacanţă, vreo 10 linii de troleibuze, cam 6 linii de autobuze, cu o frecvenţă de max. 10 min. între ele.....asta numai pentru transportul în comun. Maxi-taxi este numai pentru Mamaia, Năvodari şi alte sate… Consilierii să meargă 10 zile în vacanţă, la Constanţa, pe banii lor, şi să înveţe ceva de la "macedoneni".

În final, Ion concluzionează: „Cel mai bine pentru oraş ar fi desfiinţarea acestor mijloace de transport care s-au transformat în jeguri. Dar cum în spatele acestor firme (…) sunt politicieni şi afacerişti=baroni locali, nu se va putea face nimic. Trăiască Romanica!”

Foto 1 şi 2: Exemplu de cum se circulă cu maxi taxi în Galaţi

Citit 3566 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.