
Raluca Ichim
Ciorba rădăuțeană, apreciată chiar și de cei mai pretențioși gurmanzi
Sâmbătă, 28 Octombrie 2023 10:00 | Publicat în MAGAZIN
Rețeta aceasta de ciorbă s-a născut la Rădăuți, frumosul orășel bucovinean și este creația unui bucătar profesionist talentat, maestru în arta culinară și membru de onoare al orașului. Rețeta ciorbei rădăuțene diferă de la gospodină la gospodină, nimeni nu știe cu exactitate rețeta originală, în afara creatorului, desigur. Dar, în mare, este la fel ca ciorba de burtă. Diferența este dată de tipul de carne care se folosește la cele două, pentru că unora nu le pl ...
Peste 100.000 de lei recuperați de la medici şi spitale, după controalele CJAS
Luni, 23 Octombrie 2023 21:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Galați a efectuat, în perioada 1 iulie - 30 septembrie 2023, 98 de controale la cabinetele mai multor medici de familie, la ambulatoriile unor specialități clinice și de medicină fizică și reabilitare, precum și la spitale, după cum urmează: 22 de controale tematice, 71 au fost controale operative și 5 inopinate."Ca urmare a acțiunilor de control, au fost imputate sume în valoare de 9.336,44 lei la medicii de familie, 1.570,53 le ...
Un incendiu izbucnit într-un grajd al unei gospodării din Tecuci
Luni, 23 Octombrie 2023 08:00 | Publicat în EVENIMENT
Un incendiu izbucnit într-un grajd al unei gospodării din Tecuci, de pe strada Ana Ipătescu, a stârnit panică și a pus pe drum pompierii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Tecuci și IveștiDouă bovine au murit și a fost distrusă de flăcări o cantitate mare de furaje. Conform purtătorului de cuvânt de la ISU Galați, colonelul Eugen Chiriță, nu s-au înregistrat victime omenești. „În data de 22 octombrie, în jurul orei 17.14 am fost anunțați prin Sistemul Na ...
Murăturile și varza acră, un lux pentru mulți dintre gălățeni (FOTO)
Duminică, 22 Octombrie 2023 19:00 | Publicat în Regional
Fructele și legumele care abia așteaptă să fie puse în borcane, la murat, au niște prețuri care depășesc cu mult buzunarele multor gălățeni, mai ales ale celor mai în vârstă. Încercând să aflăm dacă tradiția moștenită de la bunici, de a mura gogonele și altele pentru iarnă, mai poate fi respectată, am dat o fugă prin Piața Centrală a orașului pentru a face o analiză a prețurilor la produsele de sezon.
Gălățenii cu care am vorbit în piață ne-au spus că pre ...
Sechestrată și bătută de propriul soț
Sâmbătă, 21 Octombrie 2023 17:57 | Publicat în EVENIMENT
Un bărbat dintr-o comună gălățeană a fost reținut de poliție, după ce și-a lovit și sechestrat soția care se afla acasă la mama sa. Acum bărbatul se află în arest, fiind reținut pe bază de ordonanță și urmează să fie prezentat procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor în vederea dispunerii măsurilor legale care se impun.
Fapta bărbatului bătăuș a fost adusă la cunoștința oamenilor legii chiar de către soția acestuia care a cerut aju ...
Accident cu două victime în dreptul Spitalului Militar (FOTO)
Joi, 19 Octombrie 2023 18:03 | Publicat în TRAFIC
Un eveniment rutier deosebit s-a produs joi după-amiază, pe strada Traian, în dreptul Spitalului Militar, potrivit informațiilor obținute de la fața locului fiind nevoie de intervenții speciale pentru ca victimele să poată primi îngrijiri medicale. În accident, care a paralizat pentru o perioadă circulația din zonă, au fost implicate două autoturisme, în urma impactului două persoane au fost rănite, iar pentru preluarea victimelor a fost nevoie de intervenția pompierilor milit ...
Patru indivizi băuți, depistați în trafic
Joi, 19 Octombrie 2023 15:01 | Publicat în TRAFIC
Weekendul 14-15 octombrie a fost unul plin pentru polițiștii gălățeni, care au întocmit dosare penale pentru cel puțin patru indivizi care au consumat alcool sau alte substanțe și apoi s-au urcat la volan.
Primul, un bărbat de 31 de ani, din Bârlad, județul Vaslui, a fost depistat de polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Galați în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul George Coșbuc, din Galați. Testat atât pentru consumul de alcool, cât și de droguri, a avut rezu ...
”Gala(tzi) Bremen Country Band”, la "Gulliver"
Sâmbătă, 21 Octombrie 2023 11:13 | Publicat în UNDE MERGEM
"În buza apei, rupţi de lume, trăgând mâţa de coadă tot aşteptând o şansă ce nu se întrevede, s-a pripăşit un grup bizar de muzicanţi hoinari. Sunt şi de multe neamuri, şi modeşti (la pungă!)... deci, nu de neam, dar nici modeşti... ci cu orgolii şi ambiţii mari de foşti şi viitori artişti. Îi ţine strâns o amiciţie născută-n jurul unei muzici country, unde banjo, toba, glasul şi vioara sunt şi ele-n bună tovărăşie. Iar ca povestea să nu lâncezească şi s ...
Program de weekend la Teatrul Dramatic
Vineri, 20 Octombrie 2023 10:00 | Publicat în UNDE MERGEM
Sâmbătă, 21 octombrie 2023, începând cu ora 19,00, actorii Teatrului Dramatic "Fani Tardini" îi invită pe gălățeni "… în țara minunilor", o creație colectivă în regia lui Adi Iclenzan. În distribuție, spectatorii îi pot vedea jucând pe: Vlad Ajder, Elena Anghel, Ciprian Brașoveanu, Petronela Buda, Flavia Călin, Ana Maria Ciucanu, Răzvan Clopoțel, Ștefan Forir, Svetlana Friptu, Cristian Gheorghe, Elena Ghinea, Radu Horghidan, Oana Mogoș, Ionuț Moldoveanu şi Florin Tom ...
Regal muzical în deschiderea Festivalului Internațional "Leonard", ediţia a XIX-a
Joi, 19 Octombrie 2023 18:07 | Publicat în UNDE MERGEM
În fiecare an, Teatrul Național de Operă și Operetă "Nae Leonard" Galați aduce publicului de la malul Dunării un eveniment muzical emblematic, de înaltă ținută artistică, Festivalul Internațional "Leonard". Reprezentanții teatrului spun că anul acesta, timp de o lună, între 22 octombrie și 29 noiembrie, scena Liricului gălățean găzduiește un adevărat regal muzical, ce va cuprinde unele dintre cele mai importante titluri de operă, recitaluri camerale susținute de instr ...