Remus Basalic

Remus Basalic

Zeci de capace de canalizare au fost furate într-o singură noapte

Luni, 27 Februarie 2012 00:00 | Publicat în EVENIMENT
* Am reuşit să numărăm nu mai puţin de 26 de astfel de guri de canalizare descoperite şi nu putem spune că le-am găsit pe toate * La indicaţiile mai multor cititori, care ne-au semnalat lipsa capacelor de canalizări din partea de nord a oraşului, în perimetrul cuprins între străzile Domnească, Coşbuc, Basarabiei şi Radu Negru, am pornit să vedem cum stă situaţia la faţa locului. Cu toate că ne aşteptam să dăm de câteva capace lipsă, ceea ce am găsit pe străzile din ...

Prea puţini medici de familie în mediul rural

Sâmbătă, 25 Februarie 2012 00:00 | Publicat în SOCIETATE
În urma unei solicitări primite de la Ministerul Sănătăţii, privind numărul medicilor de familie din judeţ, raportat la numărul de locuitori, Direcţia Judeţeană de Sănătate Publică Galaţi a întocmit o listă cu localităţile care au un deficit de medici de familie. Astfel, în urma analizării datelor obţinute, a reieşit un deficit de 15 medici de familie în mediul rural. În municipiul Galaţi şi în Tecuci numărul medicilor de familie acoperă nevoile populaţiei. Un me ...

Avalanşă de luxaţii şi fracturi la Spitalul Judeţean

Vineri, 24 Februarie 2012 12:41 | Publicat în EVENIMENT
14 gălăţeni au ajuns doar în această dimineaţă, în intervalul orar 7.30 – 10.30, la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean, cu fracturi şi luxaţii la picioare şi mâini, produse de poleiul care s-a creat peste noapte. Majoritatea sunt persoane care se duceau spre serviciu, în momentul în care au alunecat pe stratul de gheaţă care s-a format pe trotuare şi străzi, de apa care ieri se topise. Tuturor pacienţilor le-au fost făcute radiografii, după care membrele a ...

Numărul infecţiilor respiratorii, în uşoară scădere

Joi, 23 Februarie 2012 16:00 | Publicat în SOCIETATE
În săptămâna 13 – 19 februarie 2012, la nivelul judeţului Galaţi au fost înregistraţi 2850 de pacienţi cu infecţii respiratorii acute. 74 dintre aceştia au avut nevoie de spitalizare pentru tratament intensiv. Faţă de săptămâna 6 – 12 februarie, când s-au înregistrat 3056 cazuri de viroze poate fi remarcată o uşoară scădere. Şi numărul cazurilor de pneumonie a scăzut sensibil faţă de săptămâna 6 – 12 februarie, ajungându-se de la 423 de cazuri, la 405, în s ...

Ce ştim şi ce nu ştim despre obezitate

Joi, 23 Februarie 2012 00:00 | Publicat în SOCIETATE
Mâncarea pe care o consumăm este transformată de organism în energie, necesară desfăşurării activităţilor zilnice. Ce se întâmplă, însă, în momentul în care mâncăm peste nevoile noastre energetice? Unde se duce surplusul de calorii pe care organismul nu le arde în activităţile de zi cu zi? Tot acest exces este transformat de corp în ţesut adipos, care se depune pe toată suprafaţa corpului, dar cu precădere pe abdomen, coapse, muşchi fesieri şi picioare. Dacă avem o ...

Din cauza drumurilor blocate, peste jumătate din farmaciile de la ţară au fost închise

Joi, 16 Februarie 2012 13:48 | Publicat în EVENIMENT
Drumurile blocate, care ne-au creat neplăceri încă de la primele ninsori, au afectat şi programul farmaciilor din judeţ. Cele mai multe probleme au fost în localităţile în care angajaţii farmaciilor nu au mai putut ajunge la punctele de lucru. Din acest motiv, numeroşi bolnavi cronici din localităţile respective, cărora li se terminaseră medicamentele, au fost nevoiţi să-şi întrerupă tratamentele. Mai mult de jumătate dintre farmacii, închise„În ultima perioadă, s-a m ...

Hipotermie, degerături, pacienţi izolaţi - Bilanţul provizoriu al iernii

Joi, 16 Februarie 2012 00:00 | Publicat în SOCIETATE
Deşi am avut parte de o iarnă indecisă, care s-a hotărât să ne viziteze acum mai puţin de o lună, problemele pe care le-a cauzat în această perioadă relativ scurtă de timp le depăşesc cu uşurinţă pe cele cumulate în iernile anterioare. În doar trei săptămâni de ger, 40 de persoane au ajuns la unităţile de primire urgenţe a spitalelor din Galaţi şi din judeţ, cu stări de hipotermie sau cu degerături în diverse stadii. În majoritatea cazurilor este vorba despre oa ...

Numărul cazurilor de infecţii respiratorii este în creştere

Miercuri, 15 Februarie 2012 00:00 | Publicat în EVENIMENT
În săptămâna 6 – 12 februarie, Direcţia Judeţeană de Sănătate Publică Galaţi a înregistrat un apogeu al numărului cazurilor de infecţii respiratorii acute din acest sezon rece. Astfel, faţă de săptămâna precedentă, când au fost semnalate 2464 de astfel de cazuri, săptămâna trecută 3056 de persoane au ajuns la medicii de familie cu viroze în diferite stadii. În majoritatea situaţiilor a fost vorba de afecţiuni care au putut fi tratate doar cu ajutorul medicaţiei, f ...

Două ambulanţe au rămas blocate din cauza zăpezii

Miercuri, 15 Februarie 2012 00:00 | Publicat în EVENIMENT
Din cauza ninsorilor abundente şi a trecerii de la o atenţionare de vreme rea la alta, bolnavii cronici aflaţi în localităţile mai îndepărtate de oraşele din judeţ au încă probleme cu asigurarea medicamentelor şi a asistenţei medicale de specialitate. Din datele pe care le avem de la directorul executiv al Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică Galaţi, dr. Valentin Boldea, ambulanţa destinată victimelor multiple, sosită de la Iaşi, a rămas blocată în Bucureşti de lun ...

IMPRESIONANT! Lecţie de spirit civic din scaunul cu rotile

Miercuri, 15 Februarie 2012 00:00 | Publicat în SOCIETATE
O serie de fotografii sosite, ieri, la prânz, pe adresa redacţiei ne-au oferit şansa să aflăm ce înseamnă cu adevărat spiritul civic. Fotografiile trimise de cititoarea noastră, Iulia Giuşcă, arătau un bărbat imobilizat într-un scaun cu rotile, care îşi croia de unul singur drum prin zăpadă cu ajutorul unei lopeţi. Impresionaţi de imaginile primite, reporterii „Vieţii libere” au plecat în căutarea sa, l-au găsit pe eroul din fotografii şi vă prezintă astăzi povest ...
Pagina 673 din 692