Fiindcă nu-s ce nu eram.../ şi sunt ce-am fost o viaţă-ntreagă, fiindcă n-am ce n-am avut/ şi am ce am aflat pe Cale - declar acum şi-aici şi clar/ şi strict, aşa, să se-nţeleagă: nu am ascuns şi nu ascund/ nimic din darurile Sale, mă-nclin sa steaua-n asfinţit,/ necunoscută şi săracă... şi-opaiţ credincios rămân/ mormintelor din mahalale!   Mă-nclin şi cad şi mă sfărâm.../ (ca să ajung la fiecare)... rămân...că nu am încotro/ din urma celor care pleacă, din ...

Dacă te mai prind la poartă, mă fac rău ca un obuz liniştit...ştii foarte bine ce se poate întâmpla, dacă nu mă laşi în pace...pot să explodez cumva, pot să te sfărâm, duşmanco!...să nu zici că nu ţi-am spus!   Şi mă fac mitralieră cu metafore dum-dum, cu lunetă, cu trasoare, să se vadă până-n sat, cu oglinzi retrovizoare, ca să văd ce (n)-am uitat când mi-ai declarat războiul cel de-atuncea pân-acum!...   Cred că (n)-am uitat să-(mi) flutur o batistă la pl ...

Cred că aşa e dat mereu:/ să nu mă joc de-a Dumnezeu şi să nu-i cer nimic în plus,/ dacă nu ştiu ce am de spus!   Nici nu mă joc şi nici nu-i cer/ cheia intrării în Mister... nu mă atrage nici un rai,/ nici un „rămâi” şi nici un „hai”!   Totul nu zice mai nimic,/ însă mai strig, încă mai strig: ia ce (nu) ştii că n-ai luat,/ dar nu-mi lua ce nu mi-ai dat!   Nimicul parcă spune tot/ ce n-are sud, ce n-are nord, ce n-are sus, ce n-are jos/ în Ochiul sfânt şi m ...

Şi tot aşa, în fiecare zi, bătrâna din ziarul de ieri se duce în păduricea din sus, se întoarce acasă, vorbeşte singură... ori poate numai mi se pare că vorbeşte singură şi „de pe dealuri”, cum bârfesc sătenii. Îndrăznesc să-i spun bună ziua, să-i sărut mâinile scheletice şi s-o întreb cu cine vorbeşte. Mă pironeşte-n mijlocul cărării, cu albastrul năucitor al ochilor, şi-mi zice năucitor: „Cu cel de Sus vorbesc! Cu Dumnezeu, adică! Ce, nu crezi că-i pos ...

Hai... să mergem... ne aşteaptă şi ne strigă şi ne-ngână... hai, nu-ţi fie frică... mergem cu biserica de mână! Şi cu floare la ureche: tei, pelin, salcâm, cicoare, mătăciune, crin, spânz, nalbă, iarbă mică, iarbă mare! Şi cu sufletul cât casa care-acolo ne aşteaptă să vedem de steaua noastră: dacă-i strâmbă, dacă-i dreaptă! Şi cu toate cele sfinte să vorbim seară de seară... şi să stăm ca-ntr-o-ntâmplare cu-năuntrul în afară! Merge, mergem... tocma ...

Bătrână, scundă, costelivă, cu bocanci mari... trece dinspre casă înspre pădurice, în fiecare dimineaţă, să adune vreascuri. Trece aplecată, aproape în unghi drept. Trece pe drumul colbuit, care-o cunoaşte de atâta amar de ani. Trece şi vorbeşte singură. Sau, cel puţin, aşa mi se pare. Păduricea nu-i departe. Stă-ntr-o costişă mioritică, plină cu păsări mărunte, cântătoare, ouătoare, crescătoare de pui. Stă-ntr-o părere de rău. Ori într-o părere de bine. St ...

M-aş sinucide... moartea surâde foarte frumos... dar mă înving ideile lui tata... el a mers până la moarte şi înapoi, pe jos... şi a netezit cărarea luminii cu lopata! Naiv, ca pe o târfă am alungat (din vis) filozofia şarpelui de (a)casă... iov rătăcit departe de rouă, m-am aprins... şi nici nu fac lumină... şi sunt o umbră arsă! Şi vine (deodată) chiar timpul să alerg şi să-l ajung (mai repede) pe tata... să mă înveţe (iarăşi) descântecul de melc... iar cân ...

Ieri, la ora când pleacă trenul de 6 fix şi când tocmai îmi văcsuiesc pantofii în ritmul melodiei celeia cu floricele de porumb, aud bătaie de patru ori în uşa de la intrare în bârlog, fiindcă de ieşire nu am! Adicătelea cioc, cioc, cioc, cioc! Nu mă uit pe vizor, că nici din ăsta n-am! Nu întreb cine-i, că am numai răspunsuri! Nu mă grăbesc să deschid şi să mă dumiresc, fiindcă vreau să aud dacă insistă! Şi insistă! Mai abitir decât femeia/gospodina aceea celeb ...

Umblă ceva... umblă cineva... umblă prin spatele cuvintelor... chiar acu umblă ceva/cineva prin spatele cuvintelor... şi caută poarta... şi caută uşa... caută fereastra... şi bate, şi bate, şi bate... dar nimeni nu vede, nimeni nu aude... parcă toate sunt chioare şi surde şi închise şi încuiate în lumea asta plină cu iubiri şi duşmănii ne/vertebrate! Umblă ceva/cineva prin faţa cuvintelor... chiar acu umblă... şi tot la fel caută şi bate... şi tot la fel nimeni nu ...

Şi mă tot uit prin geamul dinspre schit, poate se vede, poate se aude...!... Ce mult şi des mi-i dor de ochii săi ca două catedrale ne/văzute, din care mi s-a dat (fără să cer) lumină-n veac de veac vindecătoare a răului din ce în ce mai rău, stăpân necruţător pe fiecare! Ce mult şi des mi-i dor de vorba sa cu-atâtea vechi şi noi ne/cunoscute din care-am învăţat să nu-mi dau timp în cârdăşie la cuvinte crude, să nu fiu chezăşie la murdar, la învrăjbire să n ...