1. Îmi pare nespus de rău că nu pot veni! Nu vin nu pentru că nu pot, ci pentru că am o problemă care nu suportă nici o clipă de amânare! Cu toată sinceritatea pe tavă, îţi mărturisesc sincer, cu mâna pe clopot, că trebuie să merg în celălalt colţ al Pământului, unde Biblia eliberează adeverinţe! N-ai zis că nu mă mai accepţi, dacă nu-ţi arăt Adeverinţa de Creştin?... Aşadar, iată scuza mea, cererea mea de iertare, dacă vrei! Când mă întorc, dacă mă mai � ...

Despre iertare şi despre păcat am vorbit cu mulţi filozofi, înţelepţi, intelectuali, doctori în porunci, licenţiaţi în tămâie şi-n evanghelii, specialişti în acatiste şi-n psalmi, experţi în milostenie şi-n afurisire! Chiar am pus în practică ceste două subiecte foarte delicate! Cum, adicătelea, am pus în practică păcatul şi iertarea? Păi, nimic mai simplu: am fost rugat să păcătuiesc, şi am păcătuit! Apoi, i-am rugat să mă analizeze, să mă catalogheze, să ...

Sobor de greieri: substantive negre într-un concert candid, atemporal... triumf discret, naiv... iluminare sintactică, liturgică... (halal!)... şi negreşit prilej de contemplare a unui dat cu har simplu şi pur: partea frumoasă a zădărniciei în care-ndur, te-ndur şi mă îndur... şi-n care viaţa/moartea se destramă mereu, fără curaj şi fără teamă! Sobor de fluturi: substantive albe într-un alai din care mai avem de învăţat să fim fără astâmpăr în timpul scurt al val ...

Din când în când, stau faţă-n faţă/ cu domnul (marele) Nimic în care se-nvârteşte Totul,/ bine şi rău şi cald şi frig... şi parcă vrea să-ntrebe Cine-s/ şi Cine-i, să întreb şi eu, însă avem un fel de spaimă/ în centrul sfântului Mereu, şi-un fel de silă ne cuprinde,/ un fel de lene şi regret că nu mai poate să mă creadă/ şi nu mai pot nici eu să-l cred!   Din ce în ce mai des, nu-ncepe,/ nu se sfârşeşte...n-are Cum, n-are Aici, n-are Acolo,/ n-are Atunci ...

A plecat de mult, demult...cu trenul acela lung şi trist!...Trenul cu locomotivă neagră, complexă, pufăitoare şi nepăsătoare ca o prevestire!...A plecat înspre mine, să mă caute şi să mă afle şi să mă scoată la Lumină!...Apoi, a plecat iară, îndărăt, cu acelaşi tren, cu aceeaşi locomotivă, să nu mă mai caute, să nu mă mai afle şi să nu mă mai scoată pururea-n Lumină!...Am zis că nu-i adevărat! Am zis că-i jucare! Am zis că se va reîntoarce!...Am zis!...Şi ...

O cioară pe sârmă (o cioară mai veche decât viaţa mea, bătută de vânt şi omături) încearcă pe sârmă să stea!   Încearcă să stea şi să cânte, se uită sfioasă le nea... la nea trecătorul prin viaţă, rămas (timpuriu) fără stea!   Chiar cântă...şi scapă o nucă s-aude doar poc! şi cra! cra!... (aceasta nu-i cioară vopsită, nici nea nu e alt fel de nea)...!   Un alt fel (cu puşcă) s-arată, hlizeşte şi trage în ea... doar clipe şi pene de cioară se ...

1. Moartea unui poet...(Panait Căpăţână, să zicem)...însemnează o Metaforă mai puţin în Arsenalul Păcii şi Iubirii universale! Însemnează o lacrimă de tristeţe pe obrazul Candorii! Însemnează un strigăt de reproş peste gardul Providenţei! Şi nu numai atât! Însemnează prezenţa unei Absenţe! Şi absenţa unei Prezenţe! Reprezintă o adăugare la Minus şi o scădere la Plus!...Când Panait Căpăţână rostea „priveam absent biserici şi femei/ când mi-a călcat o ...

Dacă-i goală, o văd plină (plină cum e luna goală)...! Umblă dezbrăcată, albă, ca mireasa-n catedrală! Dacă-i veche, o văd nouă (nouă cum o haină veche...ne-mbrăcată, nici o dată, de un om fără pereche)...! Dacă-i rece, o văd caldă (caldă cum o ploaie rece, vara, când nisipul fierbe, zburdă, zbiară şi petrece)...! Dacă-i fiară, o văd blândă (blândă cum numai o fiară când îi duci la moarte puii, dar pe ea o zvârli afară)...!...Dacă-i dacă, dacă-i unde.. ...

Cum numai mama respectă re/naşterea, aşa respect eu ne/răbdarea! Cum numai setea respectă fântâna, aşa respect eu deşertăciunea! Cum numai războiul respectă pacea, aşa respect eu iubirea! Cum numai sarsailă respectă biserica, aşa respect eu nemernicia! Cum numai morfologia respectă sintaxa, aşa respect eu adevărul! Cum numai tata respectă coasa, aşa respect eu iarba! Cum numai foamea respectă pâinea, aşa respect eu grâul! Cum numai viaţa respectă moartea, aşa ...

Tocmai de atunci, când cele două clopote ale schitului Zimbru se aprindeau şi se stingeau în dangăte şi-n vaiere sfărâmătoare de orizonturi îndepărtate şi/ori apropiate, aşa, să anunţe sosirea în lume a unui ucigaş de păsări, ursitoarele, fir-ar ele să fie de şchioape şi neghioabe şi nătânge, au hohotit sardonic şi au pus la cale o dislocare de forţe dumnezeieşti, dar şi diavoleşti, greu de imaginat şi greu de ilustrat/descris într-o perspectivă imediată! Forţe ...